Premierul Victor Ponta a fost întrebat, în septembrie, într-un interviu la Adevarul Live, dacă a fost ofiţer acoperit al unui serviciu român de informaţii, el răspunzând că, şi dacă ar fi fost, tot ar fi trebuit să spună că nu a fost.
”Dacă aş fi fost, trebuia să vă spun tot nu”, a declarat Ponta pe 19 septembrie.
Anterior, pe 11 septembrie Victor Ponta a afirmat că eventualii candidaţi la Președinție care ar activa în servicii secrete trebuie „felicitaţi” dacă „îşi fac datoria faţă de ţară”.
„Dacă își fac datoria, doamna sau domnul, față de țară, cred că merită felicitați pentru asta”, a apreciat candidatul PSD atunci. În același timp, Ponta a susținut tot atunci că „evident” nu la el se referea Traian Băsescu în declarația în care anunța că un candidat la prezidențiale este ofițer acoperit.
„Din punct de vedere instituțional, eu sunt vicepreședintele CSAT, am niște obligații legale. Chiar dacă aș ști vreodată de oricare, de orice persoană că lucrează pentru un serviciu de informații român, în primul rând n-aș vorbi despre asta pentru că este ilegal, în al doilea rând ar fi un semnal foarte prost pe care l-aș da instituțiilor. Aceste instituții ne apără și pe noi și pe dumneavoastră și apără societatea românească de pericolele la adresa siguranței naționale. Dacă eu m-aș apuca să vorbesc la televizor despre lucrurile pe care le aflu ca și vicepreședinte al CSAT, ar fi în primul rând o infracțiune, în al doilea rând o iresponsabilitate. Vreau să dau un mesaj foarte clar, de sprijin pentru instituțiile statului şi oamenii care îşi fac datoria„, a afirmat Ponta pe 11 septembrie la Bistrița.
„Din punct de vedere politic, e evident că nu se referea la mine domnul Băsescu, pentru că tocmai a declarat că ne-a verificat pe noi toți, cei care suntem membri ai Guvernului, și are confirmarea că nu noi suntem. Dar nu cred că aceasta trebuie să fie temă de campanie, să-l gasim pe domnul sau pe doamna care, nefiind miniștri, nu știu, au activat sau activează în servicii de informații. Dacă activau pentru vreun serviciu de informații, nu știu, al Rusiei sau al Coreei de Nord, sigur că era o problemă. Dacă își fac datoria, doamna sau domnul, față de țară, cred că merită felicitați pentru asta”, a mai susținut candidatul PSD la prezidențiale atunci.