David Popovici a revenit joi seara în România, de la Campionatele Europene, în condițiile în care Federația Română de Natație și Pentatlon Modern (FRNPM) a anunțat anterior că nu va organiza o ceremonie festivă de primire și nici o conferință de presă.
Popovici a fost întâmpinat într-un cadru restrâns de Ministrul Sportului Eduard Novak și de Camelia Potec, președintele FRNPM.
Eduard Novak a scris pe pagina sa de Facebook despre promisiunea pe care i-a făcut-o celui mai popular sportiv al anului în România:
„A revenit în țară dublul nostru campion european și recordmen mondial, desemnat cel mai bun sportiv în probele masculine în urma evoluțiilor de excepție de la Europenele de la Roma.
L-am așteptat într-un cadru restrâns, cu doamna președinte a Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, Camelia Potec. Dincolo de felicitări, am folosit acest prilej pentru a discuta despre dezvoltarea înotului și i-am promis lui David că mă voi ocupa personal de reabilitarea bazinului „Lia Manoliu”.
Este bazinul lui preferat și cred că atât el, cât și cei pe care i-a inspirat să îi calce pe urme, merită să aibă un bazin performant, unde să fie asigurate toate condițiile de antrenament și pregătire.”
David Popovici urmează să participe la Campionatul Mondial de Natație pentru juniori de la Lima (Peru), care are loc în perioada 30 august – 4 septembrie.
Secui,nesecui „ăsta ” a adus medalii de aur pentru românia!!..cât desore bazine de înot întrebați-i primarii !!..in ungaria fiecare oras are cel puțin un bazin de înot olimpic..făcut de către edilii orașulor!!..
Nu intervine guvernul de la budapesta în administrația locală!!..
Documentați-vă băieți pe viitor!!..
Sportivii au adus medalii, au muncit pentru ele mai mult decât ai muncit tu vreodată. Ministrul e un functionar temporar, care a așteptat invitația canotoarelor să vină sa le întâmpine (de ce trebuia invitație???!! – poate în „secuime” așă e moda). Pentru David tot respectul, același respect pentru canotoare, gimnaste, jucătorii de tenis de masă…
Smeker si profitor secuiul asta – stie sa profite poolitic de munca copilului asta, dar NU a facut nici un bazin de inot
un bazin cu vacs-in…?