Comisia Europeană va vira cea de-a treia tranşă din împrumutul acordat României, în sumă de 1,2 miliarde de euro, în a doua parte a lunii septembrie, a declarat Laurent Moulin, şeful delegaţiei Executivului UE.
Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene misiunea de experţi din România a concluzionat că au fost îndeplinite condiţiile pentru eliberarea celei de-a treia tranşe a programului UE de asistenţă a balanţei de plăţi, potrivit Mediafax.
„Misiunea a concluzionat că aceste măsuri par a fi suficiente pentru a se atinge ţintele convenite de deficit bugetar de 6,8% și 4,4% din PIB în 2010 şi, respectiv, 2011”, se arată în comunicatul CE.
Executivul UE arată că România îşi menţine angajamentul de a-şi reduce deficitul bugetar sub 3% din PIB în 2012.