Cea mai dramatică prăbuşire a unui învingător din Le Tour

Rafał Majka învingător după o evadare de 117 km. Nibali a ieşit din top 10. Cine conduc în toate clasamentele. Rutier bătut cu bestialitate de spectatori

Rafał Majka o victorie de senzaţie

Polonezul Rafał Majka a mai îndulcit cât de cât situaţia celor de la Tinkoff-Saxo, care pe zi ce trece îşi văd tot mai îndepărtat obictivul de a câştiga Turul Franţei prin Alberto Contador. Majka a câştigat de o manieră senzaţională etapa a 11-a, o etapă în care caravana ciclistă a trecut peste temutul Col du Tourmalet. Cu 117 km înainte de finish, o evadare formată din 7 rutieri a reuşit să ia distanţă de pluton, iar cu 44 de km de linia de sosire, chiar pe Col du Tourmalet, Majka a atacat, s-a detaşat şi de grupul evadaţilor şi a rulat de unul singur până la finish. El a fost urmărit însă fără succes de doi foşti colegi de evadare, Emanuel Buchmann şi Serge Pauwels, dar cei doi nu au rezistat unui atac pe ultimii 6 km lansat de Daniel Martin, care a încercat din răsputeri să îl ajungă pe polonez, dar nici el nu a reuşit. Evadaţii au beneficiat însă de un avantaj enorm: mai multz de jumătate din traseu plutonul a fost controlat de cei de la Sky, care nu aveau niciun interes să forţeze, singurul lor obiectiv fiind acela de a-i supravhegea pe contracandidaţii lui Chris Froome.

Cădere dramatică pentru Vincenzo Nibali

Câștigător al Turului în 2014, Vincenzo Nibali are până acum o prestaţie mai mult decât modestă. Plecat din start careul de favoriţi de 5 stele, Nibali a „reuşit” în etapa a 11-a să cadă din top 10 şi se află la 7 minute şi 57 de secunde de lider. Nibali este singurul cîştigător din ultimii 20 de ani care are în anul urmărtor o astfel de clasificare la jumătatea competiţiei. Deşi este considerat ca fiind unul dintre cei mai buni căţărători, pe toate căţărările de categorie specială rutierul italian a clacat, fiind mai mereu distanţat. Culmea, în etapa a 11-a, când în plutonul favoriţilor lucrurile au fost liniştite, Nibali tot a reuşit contraperformanţa de a pierde un minut. Înainte de startul etapei a 11-a, şefii de la Astana au avansat chiar ideea ca echipa să tragă pentru Jakob Fuglsang, numai că acesta a clacat şi mai rău pe căţărări şi este la aproape 16 minute de lider şi are şanse mici să prindă şi top 20.

Etapa a 11-a: Pau – Cauterets (188 km)

  1. Rafał Majka (Tinkoff-Saxo) – 5:02:01

  2. Daniel Martin (Team Cannondale-Garmin) + 1:00

  3. Emanuel Buchmann (Bora-Aragon 18) + 1:23

  4. Serge Pauwels (MTN-Qhubeka) + 2:08

  5. Thomas Voeckler (Team Europcar) + 3:34

Tricoul galben” – clasamentul general

  1. Chris Froome (Team Sky) – 41:03:31

  2. Tejay Van Garderen (BMC Racing Team) + 2:52

  3. Nairo Quintana (Movistar Team) + 3:09

  4. Alejandro Valverde (Movistar Team) + 3:59

  5. Geraint Thomas (Team Sky) + 4:03

  6. Alberto Contador (Tinkoff-Saxo) + 4:04

  7. Tony Gallopin (Lotto Soudal) + 4:33

  8. Robert Gesink (Team LottoNL-Jumbo) + 4:35

  9. Warren Barguil (Team Giant-Alpecin) + 6:44

  10. Bauke Mollema (Trek Factory Racing) + 7:05

Tricoul verde” – clasamentul pe puncte

  1. Peter Sagan (Tinkoff-Saxo) – 239 puncte

  2. Andre Greipel (Lotto-Soudal) – 232 puncte

  3. John Degenkolb (Team Giant-Alpecin) – 184 puncte

  4. Mark Cavendish (Etixx-Quick Step) – 172 puncte

  5. Bryan Coquard (Team Europcar) – 108 puncte

Tricoul alb cu buline roşii” – clasamentul căţărătorilor

  1. Chris Froome (Team Sky) – 57 puncte

  2. Richie Porte (Team Sky) – 40 puncte

  3. Rafał Majka (Tinkoff-Saxo) – 32 puncte

  4. Nairo Quintana (Movistar Team) – 32 puncte

  5. Robert Gesink (LottoNL-Jumbo) – 28 puncte

Tricoul alb” – clasamentul tinerilor rutieri

  1. Nairo Quintana (Movistar Team) – 41:06:40

  2. Warren Barguil (Team Giant-Alpecin) + 3:35

  3. Romain Bardet (Ag2R La Mondiale) + 18:58

  4. Eduardo Sepulveda (Bretagne-Séché Environnement) + 22:11

  5. Adam Yates (orica GreenEDGE) + 28:02

Clasamentul pe echipe

  1. Team Sky – 123:40:54

  2. Movistar Team + 2:46

  3. Tinkoff-Saxo + 5:29

  4. BMC Racing Team + 18:33

  5. Astana Pro Team + 24:37

Retro Tour

Traseul din etapa a 11-a a fost aproape identic cu traseul din etapa a 11-a din anul 1950. Atunci însă s-au înregistrat o serie de evenimente pe care azi le mai vedem foarte rar doar pe anumite stadioane la fotbal. Doi rutieri, italianul Gino Bartali şi francezul Jean Robic se aflau în evadare şi rulau unul lângă altul pe o căţărare, mai precis pe Col Aspin. La un moment dat, un fotograf le iese în cale şi amândoi cad şi îşi deteriorează mai mult sau mai puţin bicicletele. Spectatorii de pe margine sar să îi ajute să-şi pună la punct bicicletele, dar italianul este agresat cu pumni şi picioare fiind considerat vinovat de căderea francezului. La vremea respectivă exista un sentiment de ură împotriva italienilor care câştigaseră Turul în 1948 prin Bartali şi în 1949 prin Fausto Coppi. Gino Bartali a fost scos din mâinile bătăuşilor de către Jacques Goddet, directorul Turului, care cu o bâtă a început să dea orbeşte în agresori. Gino Bartali, îndârjit după cele păţite a rulat cu furie, reuşind să câştige etapa, iar tricoul galben a revenit tot unui italian, Florenzo Magni. După etapă, Bartali a declarat că a fost atact şi cu un cuţit – poveste neelucidată nici până în ziua de azi – iar toţi rutierii italieni au decis să se retragă din cursă. După retragerea italienilor, tricoul galben i-a revenit elveţianului Ferdy Kübler, care se afla la 2 minute şi 31 de secunde de Florenzo Magni şi avea 49 de secunde în faţa francezului Louison Bobet. În final, Kübler a câştigat Turul cu un avans de 9 minute şi 30 de secunde faţă de belgianul Stan Ockers şi de 22 minute şi 19 secunde de francezul Louison Bobet. Dacă nu s-ar fi înregistrat incidentele de pe Col Aspin, poate altul ar fi fost rezultatul final şi nu este exclus ca un francez să fi putut triumfa.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.