Peste 1.800 MW de energie fotovoltaică se produceau azi , în jurul prânzului, în SEN. Este cea mai mare valoare pentru acest tip de energie din istoria noastră.
Așa cum se poate vedea din diagrama Transelectrica atașată, panourile solare produc la fel ca Hidroelectrica, în condiția în care compania de stat produce totuși la niveluri relativ înalte, mai ales în condițiile debitelor mari ale râurilor din această perioadă. 35% din fotovoltaic(inclusiv prosumatori) și 35% de la Hidroelectrica, aceasta este structura generării de energie din SEN, cu celelalte surse doar la o valoare reziduală.
Sigur, o atare situație este cumva și conjuncturală, pentru că reactorul 2 de la Cernavodă este în revizie, adică Unitatea Nucleară Cernavodă funcționează doar la jumătate din capacitate. Cu toate acestea, se poate vedea cum fotovoltaicul, care are în total(cu tot cu prosumatori) mult peste 2.000 de MW, împinge celelalte surse să-și ajusteze producția. Din două motive: pentru că toată producția sa este preulată automat în sistem, prin lege, și pentru că este cea mai ieftină energie(fiind subvenționată prin certificatele „verzi’). Trebuie să ne obișnuim cu acets peisaj, mai ales că am intrat deja în sezonul de vară.
Și mai trebuie să ne obișnuim cu ceva: că acest aport din partea fotovoltaicelor va face ca să avem diferențe uriașe de preț în piață. Foarte scăzute în orele prânzului, când este soare, și mari seara, când nu mai avem soare și avem deficit de producție din sursele convenționale, fiind necesari să pelâm la importuri masive.

					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Pe saitu transelectrica se dă cît curent se face, de cine și cît, cît se vinde/cumpără în/din străinătate. Ce-i curios este că niciodată curentul făcut de oglinzi și moriști nu este în tandem. Adică cînd fac moriștile nu fac oglinzile și invers. Închipuițifă două sinusoide defazate cu 180 de grade.
Dacă bandiții s-au înțeles și-și împart prada egal? Zic prada că nu cred că fac atîta cît zic. Industrie nu mai avem, curent este destul.