Răsturnare de situaţie cu armele pentru Zelenski

Circulara decurge din ordinul executiv al președintelui Donald Trump de luni, ziua învestirii sale…

De (V.S.)
Răsturnare de situaţie cu armele pentru Zelenski

Circulara decurge din ordinul executiv al președintelui Donald Trump de luni, ziua învestirii sale…

UPDATE Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski spune că Statele Unite nu au întrerupt ajutorul militar acordat Ucrainei după ce noul secretar de Stat american Marco Rubio a anunţat suspendarea ajutorului străin timp de 90 de zile, relatează Euronews.

Zelenski nu a precizat însă dacă a fost suspendat ajutorul umanitar.

Ucraina depinde de Statele Unite în satisfacerea a 40% dintre nevoile sale militare.

”Mă concentrez asupra ajutorului militar. El nu a fost întrerupt, mulţumesc lui Dumnezeu”, a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă comună cu omoloaga sa moldoveancă Maia Sandu, la Kiev, preşedintele ucrainean.

Noul șef al diplomației americane, Marco Rubio, a înghețat ajutorul extern al SUA, cu excepția celui acordat Egiptului și Israelului, timp pentru o reexaminare completă a tuturor programelor, potrivit unei circulare interne a Departamentului de Stat, citată de AFP.

‘Nu vor fi angajate fonduri noi (…) până când fiecare nouă alocare sau prelungire propusă nu va fi examinată și aprobată’ în conformitate cu programul președintelui Donald Trump, indică această circulară consultată vineri de AFP.

Ajutorul alimentar de urgență este scutit, dar circulara nu menționează Ucraina, care a primit ajutoare de miliarde de dolari sub fosta administrație Biden pentru a se apăra împotriva Rusiei, lăsând să se înțeleagă că și pentru aceasta este blocat.

Circulara decurge din ordinul executiv al președintelui Donald Trump de luni, ziua învestirii sale, prin care se dispune înghețarea pentru 90 de zile a ajutorului extern al Statelor Unite.

Israelul și Egiptul sunt printre cei mai importanți beneficiari ai ajutorului militar al SUA.

În circulară, secretarul de stat notează că este imposibil pentru noua administrație să evalueze dacă angajamentele existente în materie de ajutoare externe ‘nu sunt duplicative, sunt eficiente și sunt în concordanță cu politica externă a președintelui Trump’.

Acesta din urmă asigurase în decretul său de luni că ‘industria și birocrația ajutoarelor externe al Statelor Unite nu sunt aliniate cu interesele americane și, în multe cazuri, sunt contrare valorilor americane’.

Intre timp… 

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, l-a acuzat vineri pe Vladimir Putin că încearcă să îl ‘manipuleze’ pe Donald Trump, după ce omul forte de la Kremlin a salutat revenirea miliardarului republican la putere la Casa Albă și s-a declarat pregătit să se întâlnească pentru a negocia asupra Ucrainei, notează AFP.

Kiev avertizase anterior împotriva oricăror negocieri care nu implică Ucraina și pe occidentali.

‘Dorește să manipuleze dorința președintelui Statelor Unite ale Americii de a se ajunge la pace’, a afirmat Volodimir Zelenski în mesajul său zilnic pe rețelele de socializare.

Potrivit președintelui ucrainean, Vladimir Putin, care a lansat invazia masivă a Ucrainei în februarie 2022, este de fapt dispus să continue războiul și să ‘manipuleze liderii internaționali’.

‘Sunt convins că nicio manipulare rusă nu poate reuși acum’, a ținut el să sublinieze.

Moscova, Kievul și aliații lor urmăresc să vadă ce poziție va adopta imprevizibilul lider la Casa Albă în privința conflictului ucrainean, pe care a pretins în repetate rânduri că vrea să îl încheie fără a explica vreodată intențiile sale.

O conversație mult discutată, dar încă nerealizată, între Donald Trump și Vladimir Putin este văzută ca un pas important. De o săptămână, atât Kremlinul, cât și Casa Albă asigură că doresc acest dialog.

Președintele american ‘a declarat că este pregătit să lucrăm împreună’, și-a exprimat vineri mulțumirea Vladimir Putin într-un interviu la televiziunea de stat.

‘Am spus întotdeauna, și vreau să subliniez din nou acest lucru, că suntem pregătiți pentru aceste negocieri asupra problemelor ucrainene’, a adăugat el.

Anterior, purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, declarase că așteaptă ‘semnale’ de la Washington pe această temă. Dar nu a oferit nicio indicație cu privire la calendarul sau natura acelor semnale. Președintele Trump a declarat joi că este gata să se întâlnească cu Vladimir Putin ‘cât mai curând posibil’ sau chiar ‘imediat’.

Denunțând ‘un război ridicol’, el a dat asigurări că președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, este ‘gata să negocieze un acord’.

În ce îl privește, Vladimir Putin a declarat că ‘criza din Ucraina’ din 2022, anul în care a început conflictul, ar fi putut fi evitată dacă Donald Trump ‘ar fi fost președinte, dacă nu i s-ar fi furat victoria în 2020’.

El a preluat astfel afirmațiile nefondate ale președintelui american cu privire la presupusa fraudă electorală în 2020.

La Kiev, șeful administrației prezidențiale ucrainene, Andrii Iermak, a denunțat faptul că președintele rus vrea să ‘negocieze soarta Europei fără Europa’ și ‘să vorbească despre Ucraina fără Ucraina’.

Ucraina se teme că va fi împinsă la masa negocierilor într-o poziție nefavorabilă, deoarece întâmpină dificultăți pe front, și că va fi forțată să-și cedeze teritoriile ocupate de Rusia.

Volodimir Zelenski, mult timp ostil oricăror negocieri cu Moscova, a vorbit recent despre această posibilitate, dar a condiționat-o de garanții solide de securitate din partea Occidentului.

În ceea ce îl privește, Kremlinul cere în esență capitularea Ucrainei, renunțarea la aderarea la NATO și păstrarea teritoriilor ucrainene a căror anexare a revendicat-o. Condițiile sunt considerate inacceptabile de către Kiev.

Distribuie articolul pe:

41 comentarii

  1. PREFIXUL de pre-avertisemnet a fost
    „TEZAUR” ! -> (n-am cu cine!)

    (vreau sa fiu NEUTRU asa ca doar 1/1000 … descurcati-va singuri :( !)
    [… credeti ca „niste tzigani” :D sunt implicati ! MDA ! insa UE e la mijloc cu OLANDA direct implicata in „circul mediatic”]

  2. „The Knight spune:
    26 ian. 2025 la 20:00”
    TOTUL se va lamuri prea curand !
    Nu-ti face griji = nu e ce pare !
    :|
    (… dedesupt totul e un imputzit circ manibulativ :( … ATENTIE ! … :( cu participarea activa a guvernului OLANDEZ ! :| STIU CE SPUN !)
    IQ=?

    (… stia-ti :) si „voi” ?)

  3. Lumea terestra actuala a EXACERBAT (a intensificat, a accentuat, a exagerat sentimente, dureri, def. DEX) nepermis de MULT un conflict LOCAL dintre slavi, khazari si varegi … acelasi ca si in vremurilor trecute (istoria Rusiei Kievene de pe la 850 până la anul 1110). Trebuie lasati sa se dumireasca si sa se impace singuri.
    DEH … ISTORIA se REPETA in mod CICLIC … BAT’O VINA !

    PS. De ce NU nu VORBITI si despre RAPTURILE TERITORIALE cele ILEGALE si NON-ISTORICE ale MAIDANEZILOR (TARAMURILE Bucovinei, Hertei, Bugeacului, Gurile Dunarii, Insula Serpilor, taramuri ISTORICE Românesti) care au fost PASTRATE, INSUSITE si DEZNATIONALIZATE ILEGAL chiar si DUPA desprinderea de URSS si infiintarea MAIDANULUI din anul 1991 ? Si cum sa le recupereze neamul NOSTRU ! Si asta MA MAHNESTE PROFUND la unii, NEistorici sau ANistorici !!!

  4. Sincer, deocamdată, nu cred nimic din ce se vehiculează, nu e nimic definitiv, inca se mai joaca afacerile. De ce aș crede ce afirma circarul Zelensky, daca Trump nu a scos nicio vorbă despre armament!? Întâi să vorbească cu puțin, apoi ia hotărâri, în plus, peste 40% din ukraina, de multi ani e marcat american, la care se adaugă ajutoarele fin cei 3 ani de război, via Polonia și România plus țările baltice, și obligatoriu e rusica mama înainte de orice, doar Rusia nu a avizat suveranitatea ukrainei in 1991 când s-a separat din URSS, în rest, majoritatea au avizat.

  5. @Wolf Edmond-,,Au rămas în vigoare doar ajutoarele militare americane pentru Egipt și Israel. Pentru Ukraina nu.”Tu vorbesti broastelor raioase?.Ne iei de prosti?Asta sa o spui lu mane-ta!

  6. deja au inceput sa intre in colaps, daca prin directivele lui Trump li se taie accesul informatii militare, li se interzice firmelor din sfera Pentagonului si altora sa mai ofere sprijin informational, logistic, etc. nu mai vorbim de colaborarea in programarea armelor americane o sa cada in o luna. Fara bani de la CIA, USAID, NED, Congres, Pentagon etc. nu o sa-si permita sa mai cumpere servicii similare din Europa, nici macar bani pentru presa de propaganda din NATO nu o sa mai aiba… o sa fie multi acoperiti lasati fara paine, VN, BC, IR, etc

  7. Trump a mai înţeles un lucru. Refacerea Rusiei şi Ucrainei după acest război necruţător va fi o adevărată mană cerească pentru afacerile americane, singurul aspect interesant pentru Trump. Rusia are un teritoriu imens, cu bogăţii naturale uriașe, iar plecare lui Putin şi revenirea Rusiei în cercul statelor democratice şi stabile economic va fi o sursă uriaşă de afaceri.

    China a scăpat de tentaţia cuceririi Taiwanului, cu preţul distrugerii relaţiilor coerciale cu Occidentul. S-a dovedit mult mai inteligentă decât Rusia.

  8. Socoteala lui Trump, aceeaşi cu a lui Biden, a devenit clară. Nu provocăm Rusia direct, pentru a evita un război mondial nuclear, dar ajutăm Ucraina invadată de Rusia să reziste până când Rusia va colapsa economic şi militar sub propria prostie, generatoare de calcule greşite.

  9. Bilanţul după aproape trei ani de război
    -Rusia a câştigat 20% din teritoriul Ucrainei, suprafaţă acoperită acum de ruine şi moloz.

    -Rusia nu poate ocupa toată Ucraina, pentru că nu mai are resursele militare şi economice necesare. În plus, după pierderile de vieţi omeneşti şi distrugerile de infrastructură cauzate Ucrainei, Rusia se poate aştepta doar la un război de gherilă pe tot teritoriul imens al Ucrainei, din partea a 40 de milioane de ucrainieni. Nici nu mai are cum instala la Kiev un regim obedient, din aceleaşi motive.

    -Rusia a pierdut circa 700.000 de militari, jumătate din logistica armatei, iar economia sa este pe marginea prăpastiei.

    -Rusia este izolată internaţional, supusă unui regim sever de sancţiuni economice, fapt ce i-a demonstrat lui Putin că „autosuficienţa” nu mai este posibilă în lumea de azi.

    -Exportul de petrol al Rusiei, principala sursă de venituri, este diminuat inclusiv de China şi India, care la presiunea americană nu mai permit petrolierelor „fantomă” manevrate de Rusia să acosteze în porturile lor.

    -Exportul de hidrocarburi în Europa, sursa principalelor venituri ale Rusiei, a încetat aproape complet.

    -Un milion de ruşi, supercalificati, au emigrat din Rusia cu bani cu tot.

  10. @mishteaux

    TATA LOR 👽

    Apare „prefixul” de pe langa „muzeu”? Cel correct „apartinatorului” sau apare catre mase „modificat”?

    AASB Cred 100% in PROPHET

    IQ-131

  11. @Subiectiv:))) orientarea redactionala…
    Problema e ca media este reflectarea politicului si vice versa
    Când avem o clasa politica de toata jena,care nu intelege nimic niciodata cu oameni fara căpătai ca Ciolacu, KKrau sau Ponta, e greu sa faci romanii sa înțeleagă politica superputerilor când Unitatea e depasita,nu mai are creiere, a ajuns la fundul sacului cu candidatii-sobolan

  12. Au rămas în vigoare doar ajutoarele militare americane pentru Egipt și Israel. Pentru Ukraina nu.
    Și eu dacă aș fi în locul lui Zselensky nu aș vorbi despre asta. Să vadă dușmanul că sunt disperat? Oricum rușii avansează pe toate fronturile.

  13. USAID suspendă ajutorul acordat Ucrainei

    Presa ucraineană confirmă că Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) din Ucraina a primit un ordin de suspendare a tuturor proiectelor și a cheltuielilor pentru acestea, ca parte a suspendării programelor de asistență prin intermediul Departamentului de Stat.

    Lucrătorii nu au încă instrucțiuni detaliate despre modul în care intenționează să pună în aplicare directiva și dacă vor exista excepții.

    Serviciul de presă al USAID a răspuns că a transmis cererea către Departamentul de Stat al SUA.

    Anterior, Financial Times a scris că la Kiev, o serie de organizații finanțate de Statele Unite au început deja să primească ordine de oprire a lucrului.

  14. Urkaniei i s-a taiat tatietzelul DOLLARIER !
    E … OUT !
    In rest doar PROPAGANDA DE … (razboi pierdut de vestici si NORDSTREAM explodat in interesul altora!)

    Ce-a zis TRUMP, MARELE BLOND ieri : ” Nu ma intrebati despre suveranitatea Germaniei acum ! ;) ” (v-ati convins cine conducea UE? din apropourile lui TRUMP acum ? … Le ve-ti mai auzo cand va fi schimbata URSULA :| PS: E gata treaba la nemti …AfD-ul nu mai poate fi oprit sa ia puterea , de azi !)
    IQ=?

  15. Mass-media ucraineană difuzează planul lui Donald Trump pentru Ucraina, despre care se presupune că a fost discutat recent în Occident…

    Trump plănuiește să aibă mai întâi o conversație telefonică cu Vladimir Putin la sfârșitul lunii ianuarie sau începutul lunii februarie. Abia după aceasta este planificată prezentarea planului autorităților ucrainene. Dacă se găsește un punct de vedere comun, atunci sunt avute în vedere pași suplimentari.

    În primul rând, lui Zelensky i se cere să anuleze decretul care interzice negocierile cu Rusia. În continuare, în februarie și în prima jumătate a lunii martie 2025, ar trebui să aibă loc o întâlnire între Trump și Zelensky și Putin. Încă nu s-a decis dacă aceasta va fi o întâlnire trilaterală sau două bilaterale, la care președintele american se va întâlni separat cu președintele rus și șeful regimului de la Kiev.

    Conform planului, un armistițiu de-a lungul întregii linii a frontului este planificat să fie declarat pe 20 aprilie 2025. Acesta este Paștele, pe care toate confesiunile creștine îl sărbătoresc în aceeași zi anul acesta. Mai mult, planul presupune că în această zi forțele armate ucrainene vor fi retrase din regiunea Kursk, dacă acestea sunt încă acolo până la acel moment.

    Un detaliu important este că până la încheierea unui acord de pace, Trump nu va bloca ajutorul militar pentru Ucraina.

    În Ucraina, existența acestui plan este neagă vehement.

  16. L-au lămurit SERVICIILE destul de repede pe fonfăitul trump că războiul din Ukraina e benefic pentru USA și toxic pentru Europa !!Așadar o să curgă dolarii spre gunoaiele ukrane !

  17. Ha, ha! Pân’ la urmă , amiricanii, o pus or’ nu cruce la producția di prăștii destinate ofensiv’i urkace, că nu pria-i clar articolu’?…

  18. Ucraina este pe jumătate cumpărată de cămătarii internaționali și cea mai bună idee ar fi împărțirea ei și revenirea la țările mamă a tuturor teritoriilor care au alcătuit arbitrar un stat artificial la inițiativa lui Hrușciov, șeful URSS ucrainean prin naștere !
    După spargerea URSS, mințile diabolice care au clocit-o, vor să construiască o nouă uniune, de data asta europeană care să dicteze după bunul plac iudeominoritar destinele a peste jumătate de miliard de europeni ! Sper ca de data asta să nu le reușească ! 8-)

  19. Foarte corecta decizia luata de americani ,prea multi bani a investit cadavrul paralitic in Ukraina pana la ora actuala .Acum sa il vedem pe clovnul Zelenski ce va mai face ,fara toate pomenile pe care le primea el de la americani .Sper ca la fel va proceda si cei de la Bruxelles pt. ca nu poate sa mai mearga la fel cum sa procedat pana acum cu Ukraina .

  20. Păi,. de consolare,.. Unul la Davos, locotenet a lui Șoroș, tot un Klaus, a afirmat in public cum că ”presiunea actuală din america va fi de foarte scurtă durată”,. Declarație pusă automat in legătură cu semnarea acțiunii de declasificare a morții lui JFK, a ambilor și a lui MLK,.ceea ce dă frisoane și azi unora.. Să vedem,. care pe care..

  21. Observati desigur pozitiile total divergente ale celor interesati in conflictul din Ucraina. Rusia vrea sa discute numai cu SUA. Ucraina admite negocieri numai cu recuperarea teritoriilor si garantii occidentale. SUA doreste negocieri imediate si directe
    Trump-Putin si scoate din ecuatie Europa si fara a specifica prezenta Ucrainei. Daca obiectivele Ucrainei si Rusiei sunt cat de cat cunoscute obiectivul SUA stim ca este pacea. SUA vor pace cu orice pret? Europa vrea sa amestece si ea in oala negocierilor dar, dupa Minsk este putin probabil ca Rusia va accepta. Pana una alta se tatoneaza terenul pentru o convorbire telefonica. Cine va indrazni sa faca primul pas?

  22. Acum puteti face inventarul mostenirii lasate de doua nebune davosiste (Hilara Clintona si VVika Nulandovici), a unui senil (Robinet de Bideu) si a unei prestatoare de servicii sexuale (Harris). Versiunile romanesti (Macoei, Luluta, Bas si Hudrea) le-am eliminat cu peste 10 ani inaintete ! Gyuri n-are vlaga in RO, USR-ul este inexistent precum duomnul la care va rugati ! Revolta actuala a octogenarilor ceausisti se stinge imediat si irevocabil.

  23. stă în Pițigoii Belicoși. Plictisiti să tot frece menta pe forum, nerăbdători să ia URS-ul la trantă
    Hai 🌈ajoșilor, sus pe trotinete, spre Pădurile 🌈sk-ului !
    Vin și eu să vă StatMajoreZc un pic mai încolo, măR🤣g…
    ●●● RumburKK ●●●

  24. Singurul care manipuleaza SUA, UE, NATO si etc. e Zelenski.
    Daca ramanea la masa negocierilor in aprilie 2022, ar fi fost pace din aprilie 2022.
    Nu ar fi murit atatia oameni si nu ar fi fost atatea distrugeri.
    Din pacate, Zelenski, a preferat sa-i pupe in K_R pe Biden si Johnson in loc sa puna mai presus pacea si Ucraina.

  25. A fost un dobitoc cine a crezut ca învinge ukraina rusia.Digi 24 în fiecare zi dădea minciuni despre putin si rusia.America niciodată nu se va bate cu rusia. Ue este condusa de dobitoci.

  26. Foarte bine! Si UE trebuie sa faca la fel. Sa il sustina financiar Biden si primul ministru din UK, care l-au indemnat pe Zele sa nu accepte conditiile chiar prea favorabile propuse de rusi pentru a nu incepe razboiul.

  27. … cănd vine o veste chiar îngrozitoare . O dare de seamă , unde e diferența de la 1 milion de oaste cu care s-a dus la ABATOR și 30000 pe care zice că i-a perdut pe drum . Dup-aia mere DIREKT la MAMONA să-l interogheze , unde e ^iluziile mele ți MAORMANU pe care ți l-am dat ?

  28. Razboiul de 3 ani dintre Rusia – Ukraina a falimentat practic Uniunea sovEuropeana si a adus o Criza profunda Politica si Economica care va dura cel putin inca 3 ani .

  29. Tovarasul asta, jeglenski, a participat, totusi, la o consfatuire despre razboiul din Ucraina FARA sa invite si Rusia. Culege ce a semanat.

  30. Pentru Zelenski cea mai proasta veste ar fi retragerea Oscarului pe care i l-a facut cadou Sean Penn. Ar insemna ca nu si-a jucat bine ROLUL…

  31. Teritoriile ocupate de rusia sunt rusești !Ukraina nu a existat ca stat niciodată.Vrem și noi să n-i se returneze Bucovina de Nord ,PĂMÂNT ROMÂNESC!

  32. Cum apare o știre care pune Ucraina în umbră, cum sunt îsăilate, în finalul articolului și fără legătură cu realitatea, niște compuneri scremute cum că ucranii vor nu știu ce, că nu acceptă altceva.

  33. O sa scoata untul din ieuropeni ursula pentru ukrani! Iubitorii de ,,democratie ieruropeana”sunt sfatuiti sa munceasca mai mult pentru prosperarea ukranei!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.