Una dintre problemele cu care noul Guvern se va confrunta în perioada imediat următoare constă în stabilirea criteriilor în baza cărora va fi definit consumatorul vulnerabil, a declarat, marți, Florin Spătaru, consilier de stat la Cancelaria prim-ministrului.
”Tranziția energetică nu este o tranziție simplă, nu este o tranziție ieftină și nu este o tranziție care să se facă doar din birourile de la Cotroceni sau de la Palatul Victoria. Această tranziție energetică trebuie discutată cu mediul de afaceri, pentru că una dintre problemele cu care noul Guvern se va confrunta în perioada imediat următoare este definiția consumatorului vulnerabil. Cum definești consumatorul vulnerabil? Pe baza a ce? Pe baza venitului, pe baza numărului de persoane, pe baza locației? Sunt lucruri care trebuie făcute pentru că această tranziție energetică va avea un impact major la nivel social. Am făcut toate aceste comitete pe care le-am coordonat, alături de colegii mei din Cancelarie, am invitat ministerele, autoritățile care sunt responsabile și, ulterior, am organizat întâlniri comune cu mediul de afaceri, pentru că nu vom putea face lucrul acesta fără să înțelegem de fapt ceea ce poate mediul de afaceri”, a menționat Florin Spătaru, la evenimentul ‘Bucharest Leaders’ Summit: The Path to 5.0. From Vision To Reality’.
Cu totii suntem vulnerabili in fata hotiei generalizate cu aprobare de la nivel inalt, facuta spre interese tele decat ale Romaniei.
Cum cine e consumatorul vulnerabil? Mergeti in comune, betivanii satului care umbla aiurea toata ziua fara rost, putorile care stau acasa si nu vor sa munceasca, etnia bronzata care vrea sa sa rupa de atata munca dar nu gaseste, astia care au stat o viata intreaga fara sa miste un pai dar care beneficiaza de tot felul de subventii nemeritate ei neplatind nici un leu taxa la stat vreodata, pensionarii speciali la 45 de ani cu pensii de mii de euro lunar, etc.
Pe baza de etnie rr..!
Poate o mai fi şi altceva ȋn afară de Legea 226 din 2001 ( ajutor pentru ȋncălzirea locuinţei …. sunt definiţii pentru consumator vulnerabil ) .
Dacă este cazu’ … aleşii neamului găsesc ei ceva ( dar sper să nu fie vorba de ei ȋnşişi ) .
În rest , s’auzim numai de bine că de rău suntem sătui !
”Cum definești consumatorul vulnerabil? Pe baza a ce?”
Ii imbraci in shalopeta albastra si isi pun lanturi groase din AUR la gat !
Începând cu anul 2019 , consumul de electricitate în roKolonia , casnic , iluminat public , instituții a depășit consumul în scop lucrativ – care produce plus valoare – industrial , transporturi , agricultură . ACEASTA E O CARACTERISTICĂ DEFINITORIE A LUMII A TREIA .Bă , progreseilor ȚARA PROGRESEAZĂ și se DEZVOLTĂ PRODUCĂND PLUS VALOARE , NU ARZĂND GAZUL DEGEABA . Nu mai spunem că o treime din consum este energie din import , balanța generare – consum fiind TOTAL DEZECHILIBRATĂ mai ales în ceea ce privește ENERGIA ÎN BANDĂ – de 5 ORI MAI SCUMPĂ DECĂT „ZEAMA CHIOARĂ eoliană/ solară . /Spătare , toată roKOLONIA E VULNERABILĂ , nu numai ”sărăcimea pe care ați adus-o în sapă de lemn . Iar voi sunteți „vulnerabili de cănd v-au selectat ăia de v-au pus în funcții , că altfel nu vă puneau , PROSTSUMATORILOR !
Pai ala care nu munceste sau n-a muncit si in consecinta are venituri/pensia pe la 2000 lei. „Si gura lui vrea sa manance chiar daca mana lui nu vrea sa munceste.”
Asta trebuie ajutat cu card de energie, card de alimnete…etc pana cand ajutoarele date il aduc la nivelul celui care a muncit sau munceste.
Ca in romanika cine-i harnic si munceste/muncit, ori e prost ori nu gandeste (din intelepciunea romaneasca).
Cei singuri cu pensii de pana in 3000 lei, salariatii cu salariul minim pe economie, familiile cu 2- 4 copii cu venit total sub 6000 lei, cei cu handicap grav, toti care nu alte bunuri de inchiriat, masina proprie, acestia merita subventie, restul la munca nu ajutoare sociale.