Cel mai așteptat răspuns! Se retrage sau nu Messi

Lionel Messi „nu se gândeşte încă la retragere” şi vrea să profite ”la maximum de ce i-a rămas” din fotbal. A dezvăluit chiar starul argentinian într-un interviu pentru Apple TV+, citat de AFP.

„Sincer, nu mă gândesc încă la retragere. Îmi place să joc, să fiu pe teren cu mingea, să fiu în competiţie şi să mă antrenez”, a spus jucătorul lui Inter Miami, în vârstă de 36 de ani.

„Nu ştiu cât timp voi mai juca, dar voi încerca să profit cât se va putea, cât timp mă simt bine, iar apoi vom vedea. Cel mai important lucru este să profiţi de ce-ţi rămâne, că este mult sau puţin. Trebuie profitat de fiecare moment, pentru că el nu se va mai întoarce şi nu vreau să regret nimic”, a mai spus septuplul câştigător al „Balonului de Aur” în interviul de sâmbătă.

Campionul mondial a repetat că sosirea sa în Florida a fost determinată de motive familiale. „Am petrecut doi ani dificili (la Paris). Adevărul este că nu a fost prea uşor, nu ne-a fost bine”, a mai spus el.

„La Miami este cumva ca şi cum am fi revenit la viaţa pe care o aveam la Barcelona. Apreciem fiecare zi, copiii se simt bine, familia este bine. Apreciez, de asemenea, sportul cotidian, ceea ce nu era cazul la Paris. Acum, după un timp care a trecut, pot să spun că a fost alegerea potrivită la Miami”, a adăugat idolul argentinian.

Inter Miami, condusă de Lionel Messi, s-a calificat în finala US Open Cup la fotbal, miercuri, după ce a învins-o pe FC Cincinnati cu scorul de 5-4, la loviturile de departajare, în semifinalele competiţiei.

Gazdele au condus cu 2-0, prin golurile marcate de Luciano Acosta (18) şi Brandon Vazquez (53), dar echipa din Florida a reuşit să revină şi să trimită meciul în prelungiri in extremis, graţie dublei ecuadorianului Leonardo Campana (68, 90+7), Messi furnizând centrările la ambele goluri.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.