Cel mai bun arbitru român a făcut praf meciul de la Sfântu Gheorghe

Universitatea Craiova a bifat duminică primul succes din 2024

Cel mai bun arbitru român a făcut praf meciul de la Sfântu Gheorghe

Universitatea Craiova a bifat duminică primul succes din 2024

Universitatea Craiova a bifat duminică primul succes din 2024, iar scaunul tehnicianului bulgar Ivailo Petev nu se mai clatină la fel de tare ca până acum. Oltenii au câștigat un meci crucial pentru zona play-off la Sfântu Gheorghe  învinngând pe Sepsi cu scorul de 3-1.

Nimeni nu spune că Universitatea Craiova, cu șapte schimbări în formula de start față de acel 0-3 de neprezentare acasă cu FCSB în runda precedentă, nu a jucat un alt fotbal, mult mai bun, dar, din păcate, cel mai bun jucător al oaspeților nu a purtat echipamentul alb-albastru ci unul negru și a avut un fluier, cu care mai degrabă a fluierat a pagubă pentru gazde tot meciul. Și când acest lucru se întâmplă tocmai din partea celui considerat fruncea arbitrajului românesc, om care a condus meciuri grele în Champions League-adică Istvan Kovacs, este o mare problemă.  Kovacs a avut o zi nu proată, ci dezastruoasă pentru că a luat foarte multe decizii proaste, neconforme cu realitatea diin teren.

Principalele contraperformanțe al centralului din Carei nu sunt decât două lovituri de la 11 metri pentru Sepsi vizibile și din localitatea natală a domniei sale. Ca să fie bomboana de pe coliva covăsnenilor și mai mare, a oferit în schimb cadou un penalty Craiovei la o fază în care iarăși era foarte clar că fusese fault în atac!

După meci, exasperat de recitalul distrugător al lui Kovacs, Attila Hadnagy, directorul sportiv al gazdelor, nu s-a mai putut abține și cu riscul foarte clar al unei suspendări a răbufnit din toți rărunchii:

„Sincer, și noi am fost slabi în repriza a doua, dar pot să zic că arbitrajul a fost penibil. Nu slab, penibil!

Cartonaș roșu la Silva în prima repriză, apoi înainte de primul lor gol a fost fault pentru noi. În repriza a doua, la faza cu Markovic, nici nu s-a uitat, a dat penalty direct, n-a văzut că Markovic a simulat. Trebuia să dea «galben!», nu s-a dat.

Domnul Kovacs a fost depășit total după acest meci! Nu știu cine-l vede pe domnul Kovacs în Europa, dar toți conducătorii, în toate meciurile în care arbitrează el, vorbesc rău despre el. Înseamnă că noi suntem proști? Cine-l vede un arbitru bun? Sincer, nu știu. Mie mi se pare un arbitru slab, care nu merită să arbitreze în Liga 1!”

Și ca o ironie a sorții, la nici două ore după acest meci, a venit informația oficială de la UEFA, conform căreia România va avea la EURO 2024 o brigadă de arbitri, cea condusă de Istvan Kovacs, care mai fusese  și la turneul final al CM din Qatar 2022, unde nu a condus nici un meci, dar a fost de opt ori rezervă!

Distribuie articolul pe:

4 comentarii

  1. Aticolul vorbeste de la sine, si jurnalistul poate avea…o zi foarte proasta! mai revizuieste-ti articolul
    Have a nice day!

  2. E,. doar juvetele e darnic, se știe,.Iar Kovacs e și el om și acu era momentul.. Valiza lui becali e cunoscută in arbitraj..Mă intreb insă, cum de azi cînd ai camere și supra albitru și reluări, mai poți greși in arbitraj ? Iar de sunt cazuri clare, de ce un Sepsi nu apelează la federație, ??

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.