Cel mai frumos eveniment din viața ei. S-a căsătorit. Dar cu cine!?

„A fost o zi minunată și am fost în centrul atenției. Ceremonia nu a fost una oficială, dar am avut și eu nunta mea”, este declarația făcută de femeia care s-a căsătorit cu ea însăși. A avut nevoie de 20 de ani ca să strângă banii necesari pentru o nuntă, dar mirele a întârziat să apară în viața ei. 

La 42 de ani, Sarah  și-a pierdut răbdarea și nu a vrut să mai aștepte. A organizat nuntă, cu invitați și rochie albă de mireasă. Nu au lipsit inelele de logodnă și nici tortul, ornat festiv, având așezat pe mijloc o mireasă care sărută o broască.

A cheltuit 10.000 de lire sterline din banii strâși din economii și s-a declarat fericită, dar nu și resemnată, întrucât, spune ea, încă își așteaptă mirele.

„A fost o zi minunată și am fost în centrul atenției. Ceremonia nu a fost una oficială, dar am avut și eu nunta mea. Cred că ajungi la punctul în care te gândești «s-ar putea să nu am un partener lângă mine, dar de ce ar trebui să ratez această ocazie?». Acești bani au fost rezervați pentru nunta mea, așa că de ce să nu-i cheltuiesc pentru ceva ce mi-am dorit?”, a declarat ea, pentru BBC.

Fără obiecții din partea invitaților, aflăm că au fost, fără excepție,  încântați și zâmbitori în cadrul ceremoniei restrânse, vesele, emoționante…

Sarah Wilkinson este, de acum, fără îndoială, o femeie ”căsătorită”, cel puțin așa se consideră, ceea ce nu exclude totuși, aflăm, posibilitatea de a întâlni în viitor și bărbatul ideal.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

4 Comentarii

  1. Iar eu m-am incoronat ca Rege al Regatului Unit Edward al treilea! Imi doream de mult dar nu se indeplinea dorinta mea…So why wait?

  2. Mare greseala sa-si abandoneze amantul, fierul de calcat.

  3. Preferati articolele in care se vorbeste despre aberatiile contra naturii cu „casatoriile” intre doua femei sau, cel putin la fel de scirbos, intre doi barbati ? Eu unul am vazut partea trista a evenimentului si, sincer, ii doresc lui Sarah sa-si indeplineasca visul si sa gaseasca un barbat extraordinar care sa o iubeasca, sa o faca fericita si sa-i fie adevarata „jumatate” ! (ps : precizez, sint barbat)

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.