Cele mai mici finanțări din istorie

Proiectele umanitare ale ONU se confruntă cu un deficit record de finanțare în acest an, doar o treime din…

De (A.C.)
Cele mai mici finanțări din istorie

Proiectele umanitare ale ONU se confruntă cu un deficit record de finanțare în acest an, doar o treime din…

Proiectele umanitare ale ONU se confruntă cu un deficit record de finanțare în acest an, doar o treime din cele 48,7 miliarde de dolari necesare fiind asigurate până în prezent. Subfinanțarea apare în condițiile în care nevoile globale sunt în creștere, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Biroului Națiunilor Unite pentru coordonarea afacerilor umanitare (OCHA).

Banii sunt necesari pentru a ajuta aproximativ 204 milioane de persoane din întreaga lume. Acestea au nevoie de ajutor din cauza conflictelor armate și schimbărilor climei, cum ar fi războiul din Ucraina și seceta din Cornul Africii.

„La mai mult de jumătatea anului, deficitul de finanțare este de 33,6 miliarde de dolari, cel mai mare deficit de finanțare pe care l-am înregistrat vreodată. Nevoile din lume cresc mult mai repede decât fondurile donatorilor”, a declarat Jens Laerke, purtătorul de cuvânt al OCHA, în cadrul unei conferințe de presă.

Până în prezent au fost colectate 15,2 miliarde de dolari până la jumătatea anului, de asemenea un record, a spus Laerke, într-un an în care nevoile umanitare au crescut vertiginos.

Potrivit site-ului OCHA, Statele Unite sunt principalul donator, contribuind cu puțin peste 8 miliarde de dolari, în timp ce Programul Alimentar Mondial a fost cel mai mare beneficiar.

Cele aproape 50 de miliarde de dolari necesare includ toate programele coordonate de ONU la nivel mondial.

Distribuie articolul pe:

7 comentarii

  1. Oau! Ce de bogatii sunt in subsolul acestor zone africane, va amintiti ce spunea Trump in gura mare, citez din propria memorie: „am investit destul si prea mult, toate bogatiile sunt ale noastre”. Deja sunt proprietarii a tot ce contine subsolul tarilor unde au investit in arme si razboi amarlicanii si coalitia, in urma lor ramanand dezastru total. Asta inseamna manipulare pornita de la incitarile caposilor unde nu trebuia.

  2. Uite cine s-a găsit să salveze lumea, onu și Ukraina!!!..dacă nu era ukraina dispărea lumea!!.. bandiți ca Gyuri Soroș @Co.trebuiesc exterminați!!ăștia su distrus lumea…

  3. si cu toate astea, niciuna din navele trambitzate ca pleaca din Ucraina sa salveze infometatii din Africa nu a descarcat in Africa. Destinatie Spania, Irlanda, Italia… am inteles ca aia refuzata de Liban, de a stat ancorata vreo 3 zile a primit in sfarsit comanda sa descarce in Egipt. Apropo de seceta din Cornul Africii, se pare ca doar Somalia a fost grav afectata, Etiopia avand productie record chiar si asa.

  4. Ajutoarele nu ajuta ,munca asigura mancarea! Finantarile astea hranesc trantorii si ‘voluntarii’ din ONG-uri..

  5. Haloooooo!, dar fondurile adunate din donatii(cel putin 1-15€ sau franci) lunar, unde au ajuns? Sa nu mai spun de haine si incaltaminte care, poate au ajuns in comert la magazine second-hand in loc la destinatia la care trebuia sa ajunga! Va inchipuiti in ce lume traim, cu ce lume colaboreaza Romania, ce parteneri de orice are Romania, cine coordoneaza si controleaza de-a fir’a par tot ce se intampla in Romania pe baza semnaturilor cocalarilor politici cu minciunile si luxul plus nesimtirea si detasarea de cetatenii romani, toate la purtator?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.