La mai bine de o jumătate de secol după prima ascensiune a Everestului de către Edmund Hillary, în 1953, o parte din cenuşa celebrului alpinist neozeelandez va fi adusă pe cel mai înalt vârf din lume în cadrul unei expediţii din aprilie, destinată curăţirii versanţilor.Apa Sherpa, conducătorul expediţiei de 17 persoane, a escaladat vârful Everest de 19 ori, un record, el urmând să poarte cenuşa lui Edmund Hillary în cursul celei de-a 20-a ascensiuni personale, potrivit Agerpres.
"L-am întâlnit de mai multe ori pe Hillary, era un bărbat admirabil, care a ajutat foarte mult oamenii de pe aici. Fără el nu am fi avut nici şcoli, nici spitale. Astfel sunt foarte fericit să-i duc cenuşa în vârf", a spus Apa Sherpa.
Edmund Hillary a creat o fundaţie care se află la originea construirii de şcoli şi spitale pentru comunitatea montană a şerpaşilor din regiunea Solokhumbu, la poalele Everestului. Însoţit de şerpaşul Tenzing Norgay, el a reuşit prima ascensiune a Everestului, care are o altitudine de 8.848 m, pe 29 mai 1953.
Hillary a murit în ianuarie 2008, la vârsta de 88 de ani. Cenuşa sa a fost împrăştiată în mare în largul Aucklandului, dar Apa Sherpa a precizat că o parte a fost păstrată într-o mănăstire budistă din satul Kunde, din Himalaya, în estul Nepalului.
Noua expediţie, condusă de Apa Sherpa, va pleca pe 6 aprilie, având drept obiectiv curăţirea resturilor şi a gunoaielor lăsate pe Everest de numeroasele echipe de alpinişti.