Cercetată pentru omor la doar 18 ani

Tânăra de 18 ani reţinută de procurorii constănțeni sub acuzaţia de omor va fi prezentată luni instanţei de judecată în vederea arestării preventive, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, Olimpia Ceară.

Potrivit oficialului IPJ, pe numele fetei a fost emis, în noaptea de duminică spre luni, o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, ea fiind considerată principalul suspect în cazul morţii fetei găsite duminică dimineaţă sub o bancă dintr-un parc din municipiul Mangalia.

Horror! Omor cu ranga la Sibiu. O fată ucisă la Mangalia

Surse din anchetă susţin că presupusa autoare a faptei şi victima erau prietene, iar între ele ar fi apărut un conflict spontan, după ce victima şi-ar fi înşelat iubitul şi apoi i-ar fi cerut prietenei sale să nu îi spună acestuia adevărul.

Reamintim că o fată de 18 ani din Vaslui a fost găsită moartă, duminică dimineaţă, într-un parc din municipiul Mangalia. Cadavrul prezenta urme de violenţă.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

5 Comentarii

  1. Asta-i ce spune Poliția. Nu credeți că ar trebui și punctul de vedere al acuzatei?
    Cine o apără pe aia, deja băgată după gratii?! Situația se îndreaptă spre ceva asemănător cu ce a fost la Karakăl, cu Dincă ăla, totul ne-demonstrat, și suspiciuni grave asupra Miliției și trupeților amerloci din apropiere…….[Rumburak]

  2. Ref la crima de la Constanta.mangalia, whatever. intre cele 2 fete de 17n ani..Acum la Rromania TV, au scapat amanunte, nespeculate de moderatoare sau invitati.Vedeti daca s-o da in reluare, marturia fratelui victimei.Cica agresoarea(17 ani) si-o luase in cap, avea intalniri extaprofesionale , noaptea ca corvetele, cu colegii si sefii.Iar victima trebuia sa o ‘xcopeere” fata de prietenul ei, vasluianul de acasa.Si n-a mai vrut,victima fiind mai cu frica lui Dumnezeu; asa ca s-au certat , si-a luat cutite in burta si a ajuns in geamantan…pe urma stiti.My Guess (viitorul ne-o va spune) : agresoarea era sub influenta substantelor iar ce nu vroia sa afle prietenul (si familia??) nu era numai libertinajul ci si…consumul.

  3. Criminala n-a fost singura.
    Nici povestea ei nu-i credibila. Aici a fost vorba de rivalitate in dragoste ptr vreun maimutzoi.
    Rasul dosului: cica erau cele mai bune prietene.

  4. Romania ametita: Criminala se droga si se prostitua cu sefii din hotel: patronul, seful de etaj, seful femeilor de serviciu, seful de balcoane, seful de paturi, seful de perne, seful de WC-uri si alti sefi si sefuletzi.
    Paturi si camere avea destule, darnica era, dornica era (ca toate moldovencele).

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.