”Cerem respect!” Protest la Casa de Pensii Buzău

Zeci de angajaţi ai Casei Judeţene de Pensii (CJP) Buzău au organizat luni un nou protest în curtea instituţiei, ameninţând cu greva de avertisment în situaţia în care până miercuri solicitările sindicatelor nu vor fi luate în calcul de către Guvern.

Salariaţii au declanşat un protest spontan şi au afişat mesaje precum „Profesioniştii merită respect!”, „Voi vreţi austeritate, noi vrem respect şi demnitate!”, ” Tratament echitabil, fără discriminare în administraţia publică!” sau „Salariile noastre sunt ajunse din urmă de salariul minim pe economie!”

„Suntem în cea de-a treia zi de proteste. Timp de o oră suntem în curtea instituţiei să ne strigam nemulţumirile legate de salarii. În continuare asigurăm activitatea cu publicul. Dacă nemulţumirile noastre nu vor fi luate în seamă, pentru miercuri, 22 noiembrie, este programată o greva de avertisment între orele 8-10. Astăzi suntem peste 30 de angajaţi ieşiţi la protestul spontan”, a precizat, pentru AGERPRES, unul dintre membrii Sindicatului naţional al instituţiilor din Ministerul Muncii, Denisa Irimia.

Angajaţii solicită salarii echitabile şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă.

„Solicităm salarii echitabile, condiţii de muncă optime, alocarea unui personal suficient pentru a face faţă volumului de muncă, plata orelor suplimentare, optimizarea aplicaţiilor informatice şi nu în ultimul rând stabilitatea locurilor de muncă”, a transmis Denisa Irimia.

Greva de avertisment ar putea fi urmată de o grevă generală, au mai transmis sindicaliştii. Pe parcursul săptămânilor precedente, proteste similare au mai avut loc la nivelul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) şi a Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Buzău.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

3 Comentarii

  1. Păi dacă e adevărat ce protestează oamenii ăștia …se duce dracu șandramaua numită Țară sau Statul Român citez din Gabriel Oprea ” eu sunt statul Român” ….

  2. Ce politruci de un ban! Daca li se acorda respect si demnitate nu mai protesteaza?!?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.