Biroul Permanent al Senatului a decis să trimită Comisiei juridice solicitarea privind încuviinţarea arestării preventive a senatorului PSD Cătălin Voicu.Comisia juridică a Senatului va trebui ca în termen de trei zile să dea un aviz în ceea ce priveşte cererea referitoare la încuviinţarea arestării senatorului Cătălin Voicu, a declarat chestorul Senatului, Ioan Chelaru, potrivit Mediafax.
Senatorul PSD a menţionat că procedura se va desfăşura cu celeritate, aşa cum prevăd Legea privind statutul parlamentarilor şi Regulamentul.
Potrivit lui Chelaru, referatul prin care se cere încuviinţarea arestării lui Cătălin Voicu va fi transmisă Comisiei juridice împreună cu cele unsprezece volume care sunt parte componentă a dosarului.
Ioan Chelaru a precizat că această comisie se va pronunţa asupra cererii în termen de trei zile şi va înainta în acest sens un raport Biroului permanent, iar Biroul plenului, care, în termen de cinci zile, trebuie să se pronunţe prin vot.
"S-au luat toate măsurile procedurale ca această procedură regulamentară să se desfăşoare cu maximă celeritate, ca să nu mai existe dubii asupra împrejurării că organul legislativ încetineşte efectuarea actelor de justiţie", a subliniat chestorul Senatului.
Două cutii de documente au fost aduse, în 10 martie, de la Ministerul Justiţiei la Senat, împreună cu cererea de încuviinţare a arestării preventive a senatorului PSD Cătălin Voicu, cercetat de procurorii DNA pentru trafic de influenţă şi fals în înscrisuri.
DNA a cerut ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, să sesizeze Parlamentul în vederea încuviinţării arestării senatorului PSD Cătălin Voicu.
Potrivit Constituţiei, deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor.