CFR Călători sărbătoreşte femeile de 8 Martie, oferindu-le 50% reducere din preţul biletului întreg clasa I şi clasa a II-a, la trenurile intercity, potrivit B1Tv.
Indiferent cine cumpără biletul, în tren, beneficiarul acestei oferte trebuie să fie femeie, transmite CFR Călători.
Oferta este valabilă pentru călătoria în trafic intern, cu trenurile InterCity:
-IC „Dacia” 346 şi 347 Bucureşti Nord – Curtici şi retur cu opriri în: Ploieşti Vest, Sinaia, Predeal, Braşov, Sighişoara, Mediaş, Blaj, Teiuş, Alba Iulia, Simeria, Deva, Arad.
-IC „Ister” 472 şi 473 Bucureşti Nord – Curtici şi retur cu opriri în: Ploieşti Vest, Sinaia, Buşteni, Predeal, Braşov, Sighişoara, Mediaş, Blaj, Alba Iulia, Simeria, Deva, Arad.
-IC 533 Teiuş – Cluj Napoca, cu plecări din: Teiuş, Războieni, Câmpia Turzii.
-IC 532 Cluj Napoca – Bucureşti Nord, cu plecări din: Cluj Napoca, Câmpia Turzii, Războieni, Teiuş, Blaj, Copşa Mică, Mediaş, Sighişoara, Braşov, Predeal, Sinaia, Ploieşti Vest.
Oferta este disponibilă doar la casele de bilete, iar tariful de rezervare a locului este de 5 lei şi se achită integral.