Cherecheș, multe documente la el. Chiar și o legitimație MAI?

Când a fost prins în Germania, primarul din Baia Mare ar fi avut și o legitimație de tip MAI. Legitimația aparține unei asociații a rezerviștilor. Edilul este membru onorific în urma acordării spațiului actual, unde Asociația își desfășoară activitatea și în prezent. Sediul a fost obținut prin HCL, potrivit știripesurse.ro.

Pe legitimația găsită de polițiști în Germania este trecut,,Pc.” – personal civil.

Deputata USR, Diana Stoica, a vorbit, la B1 TV, despre actul găsit asupra lui Cherecheș.

Vedem cum autoritățile din alte țări, față de ale noastre, au avut capacitatea să distingă că numele, totuși, văd că numele se păstrează, numele și fața acestui om au putut să fie identificate. Acum nu știu ce a încercat să facă cu atâtea documente, mai ales dacă nici nu erau valabile. Oricum, nu sunt documente de identitate.

Probabil că asta a încercat. I-a mers doar în România, după cum am văzut. Și aici eu sunt foarte șocată de atitudinea domnului Predoiu, care a ieșit și ne-a prezentat ca o mare victorie personală a dânsului faptul că polițiștii germani l-au prins pe omul ăsta. Când nu l-am văzut acum câteva zile, când acest individ condamnat avea interdicție de a părăsi teritoriul țării noastre, a trecut ca prin brânză la vamă și nimeni n-a zis nimic, a folosit un document diferit.

Oricât de asemănători ar fi, nici geamăn dacă era, tot trebuia să fie identificat sau să ridice niște semne de întrebare, să se facă niște verificări suplimentare”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

5 Comentarii

  1. Bă boule,ai avut tot timpul din lume să te duci in Sicilia!… să-i fi văzut pe milițieni noștri dacă aveau curaj să se ducă acolo!…mafia scria pe fruntea lor…
    Credeam că ești mai deștept,dar tot cocalar ai rămas!…
    Uite francezii nu-l extrădează pe boul ăla de Paul!…

  2. Legitimația nu este de MAI, este de veteranii din Armată! Probabil obicei perpetuat de la primarul Anghel. Domnul Cherecheș dacă nu avea părinți români, stâlcea limba română, vorbea graseiat ca Paul Philipe (Al Romaniei???) avea o soție bizară care nu știa românește, afișa cu soția o eleganță comică și mai ale avea naș de cununie pe capo di tutti i capi T. Băsescu nu ar fi avut probleme în UE

  3. Actiunea ” Fuga din Serai” s-a incheiat spectaculos de banal intr-o gara de tren. „El fugitivo” cu gradul de PC ( plutonier?!) dupe cum resulta din recipisa, s-a auto zgariat pe fatza pentru ca momentul sa fie imortalizat „cu si dai si lupta si dai…”curat Caragiale neicusorule . Mai Cherecheshule eu in locu’ lu matale io imi faceam operatiune de schimbare de sex. Si nu ma mai recunostea niminea mah. Cei drept costa vro 3000 -4000 ioro dar la banii lu matale ce conta.

  4. Chiar nu i se pare nimanui cusuta cu atza alba dubla toata afacerea asta??? Dl Chereches nu era nici terorist, nici criminal si nu e nici singurul urmarit international de catre Romania. Si totusi punand cap in cap toarte relatarile se impune parerea ca a avut „coada” de la trecerea frontierei, eventual chiar si inainte! Cum altfel se explica ca politias maghiara vizioneaza tocmai inregistrarile camerelor stradale din locul in care urmaritul roman bea o cafea? Iar politia germana stie evident orice pas pe care-l face si foloseste efective masive de parca era vorba sa-l aresteze pe Carlos?? Miroare cam urat afacerea asta ….

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.