Un chiabur se întorcea acasă,
Pe înserat, cu-argatul, dela coasă,
Când se’ntâlniră, după vreun ceas,
Cu ursul din pădure, nas în nas.
Ursul îl ia, ‘l-învârte, ‘l strânge
Şi îl trânteşte morfolit cu sânge,
Gata să’nceapă căsăpitul: I se apropie chiaburului sfârşitul.
– Iubite Stepanușca, nu mă lăsa mâncat,
Se roagă de subt urs chiaburul, de argat,
-Mi-eşti scump și dr g, ca și copiii mei,
– Ajută-mă să scap şi-ți dau ce vrei.
Argatul, cu securea și cu-o putere nouă,
Despică țeasta ursului în două
Şi furca’n pântec i-o înfige.
Fiara începe să se încârlige,
Chiaburul a scăpat.
Dar tot el e cel supărat
Şi, ocărându-l pe argat, se scoală.
Biet Stepanuc, mâhnit, dar cu sfială
Intreabă pe chiabur, cam cu’ndoială:
– Văd că măʼnjuri și nu știu ce-am greşit.
Chiaburul îi răspunse:
– De ce ai fost tâmpit,
Să îl înțepi atât de apăsat?
Că toată pielea s’a stricat.
I.A. Cârlov, Fabule , 1952
Foto: graiulsalajului.ro
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Ce-s astea? Fabule pentru membrii CC al PCR?
mai erau si Bescateaua, cutia fara capac, lautarii care erau baieti buni, nu beau…dar nu stiau sa cante…unul care avea prieten un sarpe, cuminte si multe. Copil fiind , mi au placut fabulele lui.
Parca il chema Krilov.
Corect.
Valabil si azi.