(VIDEO) Chiar li s-a umplut paharul

Protestele au continuat joi și mai vehement în Minneapolis, SUA, pentru a treia zi, după moartea unui bărbat de culoare în mâinile poliției.

Victima, George Floyd, în vârstă de 46 de ani, a decedat luni după ce un poliţist alb l-a apăsat cu genunchiul pe gât, în pofida apelurilor bărbatului că nu putea să mai respire. Scena a fost filmată.
A treia seară de proteste a fost deosebit de violentă în sudul Minneapolisului. Şaisprezece imobile au fost incendiate, potrivit pompierilor, una dintre ţinte fiind secţia 3 de poliţie, „epicentrul” revoltelor din zilele precedente şi care de această dată nu a mai fost încercuită de forţele de ordine. Joi, poliţiştii au tras cu gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc de pe acoperişul secţiei, de unde au părut să se retragă ulterior, fiind înlocuiţi de manifestanţi, relatează Agerpres, citând presa străină.

Municipalitatea a avertizat că există informaţii „neconfirmate” că alimentarea cu gaz a secţiei a fost tăiată şi că în clădire se află explozibili, cerându-le oamenilor să se îndepărteze.

Guvernatorul statului Minnesota, Tim Walz, a mobilizat joi gărzile naţionale, în faţa revoltelor care au izbucnit în Minneapolis, principalul oraş din stat.

Peste 500 de membri ai gărzilor naţionale au fost activaţi pentru a ajuta autorităţile, mai ales pompierii, în Minneapolis, St. Paul, capitala statului Minnesota, şi în alte zone învecinate.

„După moartea dlui Floyd, mii de locuitori ai Minnesotei şi-au exprimat nemulţumirea într-un mod paşnic şi constructiv, dar din păcate unii indivizi s-au angajat în activităţi ilegale şi periculoase, incendiind, jefuind şi devastând proprietăţi publice şi private”, a scris Tim Walz în ordinul executiv de activare a gărzilor.

Însuşi Donald Trump a avertizat pe Twitter că va trimite gărzile naţionale în Minneapolis să „facă ce trebuie” dacă primarul Jacob Frey nu reuşeşte să ţină lucrurile sub control. „Dacă apar probleme ne asumăm controlul, dar când se ajunge la jafuri, se trece la arme”, a scris Trump.

Echipă CNN, reținută

O echipă a postului de televiziune CNN a fost reţinută câteva ore în timp ce relata despre protestele violente din Minneapolis.

Corespondentul CNN Omar Jimenez, fotoreporterul Leonel Mendez şi producătorul Bill Kirkos au fost reţinuţi în timp ce efectuau o transmisiune în direct.

Cei trei au fost eliberaţi vineri dimineaţă, după câteva ore.

Guvernatorul statului Minnesotta, Tim Walz, a prezentat scuze pentru incident, catalogând reţinerea drept „inacceptabilă”.

În mai multe oraşe din SUA, între care New York şi Denver, au avut loc marşuri de solidaritate. Primarul din Denver, Michael Hancock, a confirmat că s-a tras un foc de armă asupra manifestanţilor. „Hei, (locuitori din) Denver. Vă înţeleg frustrarea şi durerea provocate de uciderea lui George Floyd. Vă rog, să demonstrăm, dar paşnic”, a îndemnat Hancock, tot pe Twitter.

Procuroarea din Minnesota Erica MacDonald a asigurat joi, într-un comunicat comun cu responsabilul FBI Rainer Drolshagen, că ancheta privind decesul lui George Floyd reprezintă „o prioritate de top”.

Cei patru ofiţeri ai poliţiei din Minneapolis implicaţi în reţinerea şi moartea lui Floyd au fost concediaţi, dar nu urmăriţi penal și reținuți imediat.

Clădiri incendiate în seria de proteste din oraşul american Minneapolis

Live: Clădiri incendiate în seria de proteste din oraşul american Minneapolis, izbucnite după ce un tânăr a murit în momentul arestării

Publicată de Observator pe Vineri, 29 mai 2020

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8519 Articole
Author

9 Comentarii

  1. AZMERICANII VAGABONZI,O GASCA DE EMIGRANTI INGLEJI,SUNT CEI MAI TEMBELI SI CRIMINALI OAMENI DIN LUME.
    DUPA CE CA AU FURAT DIN MAURITANIA-prin 1800-,3 MIL.DE NEGRI,FOLOSIND-UI IN LANTURI CA SCLAVI,ACUM II OMOARA. ADUNATURA DE DIAVOLI-3 BOMBE IN JAPONIA,RAZBOI CU COREEA,OMOARA LA IRAN SI IRAK,ACESTI CRIMI
    NALI TREBUIESC RASI DE PE FATA GLOBULUI.ESTE ADUNATURA SATANEI.pistoale,crime,spargeri de banci,case,violuri femei si copii,furturi de tari-inclusiv romaniadacia seculara.O GASCA DE NESPALATI,VENITI DIN INGLEJIA,O ALTA CRIMINALA SI HOATA DE TARI-ARE 55 DE COLONII CU LIMBA OFICIALA INGLIEJA-TREBUIESC JUPUITI DE VII,IN FATA LUMII.

    ACUM,AZMERICA TREBUIE DISTRUSA DEFINITIV, DE PE GLOB.!!!!!!

    HUO AZMERICA,ORIUNDE NU TE VEI MAI GASI SICTIR TROMPA HOT DE TERENURI,BLOCURI OAMENI,COPII..

  2. Fără să pară forțată, aș vrea să fac o comparație între acest caz și cel de la Kaufland !
    Diferența între cele 2 cazuri ?
    La amerloci, un polițai a călcat pe gât acel TANAR, nefericit ! Care a decedat !
    La noi, 8 (opt) milițieni, au tabarat, pe acel neferict BĂTRÂN !
    Care dacă ar fi decedat ar fi sărit deontologii. si dai si luptă, cum de a îndrăznit să jigneasca caschetele, pentru că își clama drepturile încălcate ! După care, ca de obicei, ” mortul este de vină” !
    AVIZ AMATORILOR !
    În conformitate cu prevederile legii 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor…,termoscanarea efectuata de agentii de paza, ESTE ILEGALA !
    Aceasta activitate Nu este prevăzută în planul de pază, fișa si consemnul postului !
    Plan de pază, fisa si consemn, AVIZATE DE POLITIE, conform legii și Regulamentului de aplicare ! !!!
    Care se fac părtași la această ilegalitate !

    • REZERVISTULE AL REZERVEI DE MILITIAN. AI INTRAT CA PROSTUL IN UNIFORME-militari,azvocati,gunoieri,politisti,grajdari..
      DAR,NU,UNIFORMELE ALBE..DOMNILOR DOCTORI.
      DECI,REZERVA REZERVISTULUI CU PENSIE 5000 LEI.AI IEST LA 45-50 ANI,CU O POMANA A PORCULUI REZERVIST DIN COTET
      DE CE MAZGALESTI LITERE DEGEABA,REZERVA REZERVISTULI DE REZERVA.AZMERICANII OMOARA OAMENI SI,TU,II DAI CU
      REGULAMENTE,LEGI,PARAGRAFE SI TU,IEI PENZIA DE POMANA.DACA,TU,II PUNEAI PICIORUL PE GATUL LU ORBAN,CE FACEAI? .UMBLAI IAR LA LEGI,NORME..HAI,VALEA LA ORDONANTELE LUI OHAJANIS

  3. Chiar mai credeti in ceea ce va documentati? Nu ati citit Imparat si proletar de Mihai Eminescu? Poetul nu mai e, dar nimic nu s-a schimbat in peste 131 de ani…poate doar PC-ul, atunci era capacitatea creierului uman, azi un mecanim…

  4. In Romania ce se mai aude cu politaiul psihopat care a impuscat ca pe un caine cu 6 gloante in spate, in scara blocului, in timp ce fugea pe scari in sus; un depresiv care uitase sa-si mai ia pastilele?

  5. Ups! A inceput balamucu’… cel planificat de voi, bai, comunistilor de pe peste tot!
    Voua, comunistilor, intotdeauna, v-a convenit balamucu’, pentru ca sunteti scapati din balamuc. Comunistii (prin cei chinezi) au provocat aceasta criza, pentru ca, e stiut, comunistii intotdeauna au crescut in urma crizelor. Si in Europa va fi la fel, din nefericire.

    Dumnezeu cu mila!

  6. LU MARCU,CARE A PRIMIT IN CU…,ARCUL. BA,CAPITALISTULE,HOT,CRIMINAL,HOMO,ANALFABET.!!!!!
    COMUNISTII RUSI-DEH,TAMPITEL-.MAICA RUSIE, CU CEA MAI BUNA LITERATURA,MUZICA,BALET,TEHNICA,EDUCATIE-de tabloul lu mendeliev,ai auzit.de primul om in cosmos,de prima catea,de prima femeie in cosmos=COMUNISTII RUSI.
    MILOGULE DE SERVITOR, II DAI CU..COMUNISTII. PAI,SUNT CEI MAI BUNI SI PASNICI..DIN LUME,I-A BATUT SINGURI PE SALBATICII DE NEMTI. SI CHINEZI AU O ISTORIE MEGALITICA-8000 ANI. ANALFABETULE,AI VAZUT MARELE ZID CHINEZESC LUNG DE 7000 KM.,BOULEANA BOLNAVA DE COMUNISM SI INVIDIE. O SA CRAPI CA TROMPA EXCROCUL.
    MARCU PROSTUL COMUNIST CA,MARX SI TROMPA.AI FOST SOIM,PIONER, SI UTECIST DAR,TOT TEMBEL AI RAMAS.
    MARCU,MARCU TRAGE IN CU..CU ARCUL. HAI,SICTIR BOULEANA CAPITALIST-COMUNISTA

  7. Pozitia lui Trump este corecta! Ce era sa faca, sa le zica hai faceti-va de cap, ca ne punem capra in fata voastra? Normal ca impotriva jafurilor si distrugerilor trebuie luptat cu arma in mana, si ma intreb ce au facut proprietarii magazinelor incendiate, au stat si s-au uitat pur si simplu? Ca legea le dadea dreptul sa traga.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.