Războiul declarat de guvernarea Băsescu-Udrea-Boc împotriva poporului român continuă, de această dată împotriva reprezentanţilor aleşi ai românilor, primarii şi administraţia publică locală, a declarat preşedintele PNL Bucureşti, Andrei Chiliman.
Edilul sectorului 1 susţine că proiectul de modificare a Legii 273/2006 a finanţelor publice locale desfiinţează descentralizarea în România.
Chiliman a mai spus că, prin acest proiect, se încearcă distrugerea instituţiei primarului prin conferirea de puteri sporite prefectului în materia bugetului local.
Mai multă putere pentru prefect
O prevedere în acest sens este cea potrivit căreia prefectul va stabili oportunitatea investiţiilor făcute de o primărie, pentru menţinerea în limita stabilită a deficitului bugetului local.
„Cu alte cuvinte, marionetele politice ale lui Băsescu, Udrea şi Boc, vor decide dacă un drum, o ţeavă de apă, un canal sunt sau nu oportune pentru comunitatea locală. Practic, prin această măsură, miile de oraşe şi comune din România vor avea trei primari: Băsescu, Udrea şi Boc. Asta înseamnă că vor fi oportune, în continuare, doar investiţiile în sălile de sport şi patinoarele construite la un preţ de trei ori peste cel real de clientela politică a PDL, precum şi drumurile care nu există decât pe hârtiile produse de clientela politică a PDL”, susţine Chiliman.
Primarul a mai spus că, în caliate de reprezentant al Asociaţiei Municipiilor din România, a transmis vineri acest punct de vedere Guvernului, iar luni discuţia va fi reluată, deoarece Guvernul presează pentru adoptarea acestui act normativ până la sfârşitul săptămânii viitoare.