China și-a făcut propriul tratament anti-Covid. Vezi despre ce e vorba

Tratamentul, administrat prin injectare a fost dezvoltat în comun de prestigioasa Universitate Tsinghua din Beijing, Spitalul…

De (A.T.)
China și-a făcut propriul tratament anti-Covid. Vezi despre ce e vorba

Cercetător de la Institutul de Virusologie din Wuhan, care lurează în laboratorul „P4” supersecurizat  de care dispune azi China. 

Tratamentul, administrat prin injectare a fost dezvoltat în comun de prestigioasa Universitate Tsinghua din Beijing, Spitalul…

China a aprobat pentru prima dată un tratament anti-COVID-19, la doi ani după ce boala a apărut pentru prima dată pe teritoriul său, transmite AFP.

Într-o notificare publicată miercuri, Agenţia Naţională a Medicamentului din China a transmis că a acordat „aprobarea de urgenţă” pentru un tratament chinez împotriva COVID-19 pe bază de anticorpi monoclonali.

Tratamentul, administrat prin injectare a fost dezvoltat în comun de prestigioasa Universitate Tsinghua din Beijing, Spitalul No.3 din Shenzhen (sud) şi compania Brii Biosciences.

Studiile clinice au arătat că tratamentul poate reduce cu 80% spitalizările şi riscul de deces la pacienţii fragili, potrivit Universităţii Tsinghua.

Potrivit presei locale, tratamentul a fost utilizat la pacienţii infectaţi în timpul recentelor valuri epidemice de COVID-19.

China dispune de mai multe vaccinuri produse pe plan intern cu rate de eficacitate mai mici decât cele dezvoltate în străinătate.

Două vaccinuri produse de Sinovac şi Sinopharm sunt recunoscute de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

China, unde metropola chineză Wuhan (centru) a devenit la sfârşitul anului 2019 primul oraş din lume în care au fost raportate cazuri de COVID-19, a eradicat practic contagiunea recurgând la măsuri radicale: închiderea graniţelor, controale stricte de circulaţie, izolări.

China nu a autorizat niciun vaccin dezvoltat în străinătate. Autoritățile afirmă că a vaccinat peste 70% din populaţia sa cu seruri fabricate local.

Cu toate acestea, ţara s-a confruntat în ultimele luni cu focare sporadice de coronavirus.

China a raportat joi 83 de noi contaminări cu COVID-19 la nivel naţional.

Distribuie articolul pe:

12 comentarii

  1. erea facut deeemult! Cand inventezi o arma ai si antidotul. Cum sa ai 4000 de morti la miliardele lor?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.