Cel puțin 167 de copii au fost uciși în timpul invaziei rusești în Ucraina, dar acest număr este probabil mai mare, a declarat miercuri președintele ucrainean Volodomir Zelenski într-un discurs în fața parlamentului irlandez.
„Adevărul este că în cele 42 de zile de război total al Rusiei, cel puțin 167 de copii au fost uciși în Ucraina. Nu cunoaștem încă toate atrocitățile de la Mariupol și nici victimele din alte zone ale Ucrainei unde luptele continuă”, a declarat Zelenski în fața parlamentarilor irlandezi.
Luni, forțele ruse au bombardat un spital pentru copii din Nikolaiev, potrivit guvernatorului militar al regiunii, Vitalii Kim. O înregistrare video postată de Kim pare să arate o explozie care afectează ambulanțe parcate. De asemenea, grupul umanitar Medici fără frontiere (MSF) a declarat că atât un spital de oncologie, cât și unul de pediatrie din Nikolaiev au fost lovite de bombardamente.
Potrivit lui Zelenski, 927 de instituții de învățământ, 258 de spitale și 78 de ambulanțe din Ucraina au fost vizate de forțele rusești.
Forțele ruse „au vizat chiar și biserici și adăposturi”, unde știau că nu există „nimeni în afară de femei și copii”, a adăugat Zelenski, potrivit Sky News.
Agenția ONU a înregistrat până în prezent 3.776 de victime civile în Ucraina. Este vorba despre 1.563 de morți și 2.213 de răniți, se arată în ultima actualizare publicată miercuri.
Comisariatul și-a reiterat convingerea că „cifrele reale sunt considerabil mai mari, deoarece primirea de informații din unele locuri în care au avut loc ostilități intense a fost întârziată și multe rapoarte sunt încă așteptate”, potrivit CNN.
Organizația a enumerat Mariupol și Volnovakha (regiunea Donețk), Izium (regiunea Harkov), Popasna (regiunea Luhansk) și Borodianka (regiunea Kiev) ca exemple de locuri în care au existat „acuzații privind numeroase victime civile”.
Marți, purtătorul de cuvânt al instituției, Liz Throssell, a vorbit despre condamnarea de către ONU a imaginilor apărute la sfârșitul săptămânii trecute cu cadavre de civili împrăștiate în orașul Bucea, spunând că acestea prezintă „toate semnele” că civilii „au fost direct vizați și direct uciși”.
de scazut din aia 35’000……
Ai uitat de principalul beneficiar. MOSSAD.
Filiera KGB-ista era Gorbaciov (CIA).
Ce mizerie de presa ! Oare cand va exploda Prostia Euro-Atlantica ? Greu de spus.
Mamaliga Romaneasca a explodat cu intarziere in Decembrie 1989-ce’i drept ajutata de niste fitile KGB, CIA si DST.
In Numele unui Grup de fosti si actuali Turnatori in Solda lui Petrov, il rugam Insistent pe Tzarul Putin sa Semneze Ordinul de Kapturare a Skamatorului Zelenskyy pentru a Salva Presa Libera – atit cit a mai ramas din dinsa.
Va Multumim AntiCipat !
SS INDESCIFRABIL
Grupul de oameni de Bine…
@parere…/In Lugansk si Donbas sunt cimitirele pline cu peste 500 de copii ai etnicilor rusi omorati din 2014 si pana astazi. Plus alte 12 mii de locuitori ai acestor doua republici. De atrocitatile comsie de Batalionul Azov si armata ucrainiana antrenata de muienglezi, frantuji si amerloci nu te mai strofoci. E de plans ca-n razboaie mor si civili dar daca tot te-ai hotarat sa plangi plage-i pe cei nevinovati omorati de ambele parti ale baricadei.
Sunt video si poze cu atrocitati peste tot in oline. In curand va veti mandri cu voi toti care ati rezistat complotului asasinilor.
… si daca e miercuri (adica azi) e Irlanda, adica parlamentul in care mascariciul a ales sa schelelaie ! Urmeaza : miine (joi) parlamentul din Insulele Tonga, vineri asociatia apicultorilor din Patagonia, simbata si duminica pauza (invitat la o partida de golf si citeva coboriri pe schiuri in Romania) si saptamina viitoare incepe tare, in direct in fata asociatiei filatelistilor din Asia de Sud-Est ! (ps : studiourile din Hollywood, dupa ce i-au remarcat talentul si declamarile, i-au propus o colaborare pentru episoadele 7150-7585 din „Tinar si nelinistit” ! Avantajul pentru Zelenski e ca, cum tot serialul e turnat in interior, are experienta !)