Cine moștenește banii Papei Benedict al XVI-lea!

Cei cinci veri germani ai papei Benedict al XVI-lea, decedat pe 31 decembrie anul trecut, sunt moştenitorii banilor pe care acesta îi avea economisiţi în conturile sale, în timp ce drepturile de autor din cărţile sale vor ajunge la Fundaţia Ratzinger, iar obiectele personale au fost împărţite între colaboratorii săi, aşa cum el însuşi a lăsat scris, transmite agenţia EFE.

Acest lucru a fost dezvăluit de secretarul său personal din toţi anii de pontificat, monseniorul Georg Gaenswein: „Am crezut că avea două rude, doi veri, dar sunt cinci”, a declarat presei arhiepiscopul german după o slujbă pe care a celebrat-o duminică la Roma.

„Acum, prin lege, trebuie să le scriu verilor, care sunt rudele cele mai apropiate, şi de asemenea trebuie să le spun, prin lege: acceptaţi moştenirea sau nu o acceptaţi?”, a explicat el.

Deşi nu este vorba de o sumă de ordinul milioanelor, moştenitorii ar putea renunţa la primirea banilor deoarece – potrivit cotidianului „Corriere della Sera” de luni – „ar risca să fie implicaţi într-un proces de despăgubiri iniţiat în Germania împotriva lui Benedict al XVI-lea pentru acuzaţia de a nu fi intervenit într-un caz de preot pedofil pe vremea când era arhiepiscop de Munchen între 1977 şi 1982”.

Secretarul citat a subliniat că moştenirea va consta doar în ceea ce a rămas în contul bancar, întrucât efectele personale ale celui ce a fost papă emerit din 2013, după demisia sa istorică, vor fi toate donate.

„Celelalte obiecte personale, de la ceasuri la stilouri, de la tablouri la mobilier liturgic, au fost incluse într-o listă meticulos întocmită de Benedict al XVI-lea înainte de moartea sa. Nu a uitat pe nimeni: colaboratori, secretari, seminarişti, studenţi, şoferi, parohi, prieteni”, a arătat Gaenswein, potrivit cotidianului „Il Messaggero” de luni.

Iar „ceea ce are legătură cu cărţile, cu munca sa intelectuală a fost deja clarificat”, a adăugat el.

Drepturile rămân la Vatican iar o parte vor merge la „Fundaţia Vaticanului Joseph Ratzinger”, creată în 2010, care reprezintă ceea ce constituie cu adevărat moştenirea importantă a lui Benedict al XVI-lea, cu autentice bestseller-uri precum volumele dedicate vieţii lui Iisus.

Gaenswein a explicat totodată că, la ordinul chiar al lui Ratzinger, a distrus toate notele şi scrisorile personale, în timp ce unele note au fost trimise la fundaţia Regensburg. „Un păcat? Da, i-am spus-o şi eu, dar el mi-a dat această indicaţie: nu e cale de întoarcere. Nu rămân scrieri nepublicate”, a dezvăluit el.

În ceea ce priveşte viitorul său, Gaenswein a confirmat, aşa cum spusese deja în timpul unei recente călătorii în Germania pentru a-şi promova memoriile, că nu ştie încă planurile papei pentru el.

„Papa Francisc nu mi-a dat încă nicio însărcinare, trebuie să reflecteze şi după aceea îmi va spune. Sunt disponibil pentru Biserică şi sunt loial şi credincios”, a mai arătat secretarul lui Benedict al XVI-lea.

Papa Francisc îl convocase în audienţă după ce acesta a publicat pe 12 ianuarie cartea „Nimic altceva decât adevărul”, o carte despre anii petrecuţi alături de papa Benedict al XVI-lea şi în care critica unele decizii ale pontifului argentinian.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. Asta a fost ultima si singura grija pentru cetateanul din Romania! Alta grija, chiar nu avea!

  2. O fi dat si Papa meditatii si de acolo provin banii lui proprii si personali!……[Rumburak]

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.