Cine NU trebuie să facă vaccinul! Anunț oficial

Comitetul de coordonare a vaccinării a prezentat, luni, date despre contraindicaţiile la vaccinurile împotriva COVID-19.

”Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii produsului este contraindicaţia valabilă pentru toate cele 4 vaccinuri autorizate în Uniunea Europeană”, a transmis CNCAV, într-o postare pe Facebook.

Sursa citată explică, însă, că tratamentul anticoagulant nu impune contraindicaţie.

”Chiar dacă urmaţi tratament cu anticoagulante/aveţi trombocitopenie/orice tulburare de coagulare, vă puteţi vaccina. În mod similar oricărui vaccin, acesta va fi administrat cu prudenţă pentru a evita apariţia sângerărilor/echimozelor. Recomandăm să informaţi personalul din centrul de vaccinare”, a mai transmis CNCAV.

Totodată, responsabilii vorbesc şi despre afecţiunile care reprezintă o contraindicaţie temporară la vaccinare.

”Vaccinarea trebuie amânată în cazul persoanelor care prezintă o afecţiune febrilă severă acută sau infecţie acută. Totuşi, prezenţa unei infecţii minore şi/sau creşterea uşoară a temperaturii, nu constituie un motiv de amânare a vaccinării”, a mai precizat CNCAV.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

31 de Comentarii

  1. Nu exista motiv pentru a opri vaccinarea, daca esti impotriva acestui lucru atunci esti impotriva oamenilor si nu meriti sa fii in societate

  2. Eu ma voi vaccina cand medicul din statia de vaccinare va semna ca-si asuma raspunderea pentru orice risc major. Si daca un asigurator contrasemneaza si el. Daca e pe bani, pai sa decarteze si eroii in alb si baietii cu bani!

  3. Imunizarea naturala, prin trecerea prin boala, are riscul cel mai mic de reinfectare cu Delta (doar 1%), in timp ce vaccinatii s-au infectat (40%) – studiu al Serviciului de Sanatate Publica din UK. Pentru cei care urla ca vaccinarea nu trebuie oprita…. vaccinarea s-a cam oprit deja singura. Cei trecuti prin boala nu se vor vaccina si nici nu ar trebui. In Romania, peste 50% din populatie are deja anticorpi de la trecerea prin boala.

  4. Declarația asta presupune că toți ceilalți TREBUIE să se vaccineze cu serul experimental al terapiei genice și să-și introducă fragmente de la fetuși avortați în organism, chiar dacă sunt vegetarieni sau împotriva avortului, adică pentru viață? Eu nu sunt împotriva utilizării vaccinurilor în medicină dar în nici un caz, cu nici un preț și sub nici o formă nu am de gând să-mi dau acordul sau să mă las înțepat cu forța pentru a mi se inocula un ser dubios aflat în fază experimentală până în decembrie 2023 și pentru care fabricantul nu își asumă nici un fel responsabilitate. Ca oricare cu o moarte sunt dator. Să îndrăznească cineva să se apropie de mine cu asemenea substanțe… Doamne ajută!

  5. @Mihnea:
    Iti amintesti poezia „mircea cel batran”? Actializata suna cam asa:
    „Mihnea, mihnea, domn cel mare,
    Seaman pe lume nu are,
    Decat umbra de sub soare,
    Ametita tare, tare!” Sa fii sanatos badie, succes la vaccinare proprie, nu uita: ai la dispozitie un lot intreg de la ultima comanda sa beneficiezi personal pe propria ta piele ce doresti la altii. Inainte de a te executa, asigura-te ca ai anuntat la 112-arafat sa te salveze de pe lumea asta nebuna care nu te asculta!

  6. Am o singura intrebare: Cati din familia ta au luptat la 1877, 1916-1918, 1940-1945 si cati au murit pe front?
    Ai senzatia ca un vaccin tine loc de grija fata de tara si ca poate fi folosit drept jertfa suprema?
    Gandindu-ma la prizonierii luati dupa 23 august 1944 si lasati sa moara in lagare de Maretul rege inteleg ca era vaccinat si soldatii romani NU.

  7. Nici vaccinării sa nu stea în societate,ei transmit virusul celor sănătoși Mihneo,tu ma infecteze,treci la cușcă! Sau vrei sa fii sigur ca nu rămâne om sănătos pe planeta?

  8. De la a doua trecere prin boala, sincer, trebuie sa fi dobitoaca rau sa te vaccinezi!
    La a treia infectare, sistemul imunitar este atat de antrenat, incat si cei care au facut o forma grava, prima data, vor scapa de infectie foarte repede, fara simptome grave, doar nasul curs si stranut.

  9. Si cele mai banale medicamente au prospect de 2-3 pagini de contraindicatii si reactii averse, de te apuca ameteala numai cat citesti, si ei vin dupa 1 an cu cateva contraindicatii…… Vorbesc de substantele active din vaccinuri, dar care sunt astea, detaliat ?! Chiar toti suntem naivi ? Spui argumentat ca nu te vaccinezi si esti automat etichetat antivaccinist !

  10. Mai exista o categorie de oameni care nu trebuie sa se vaccineze: cei normali la cap, care nu cred in balivernele in(f/j)ectatului cotrocean care a mintit cu nerusinare ca vaccinul este „sii-gur si ee-fi-ci-eent” si care stiu ca injectatii pot recepta si transmite virusul, dar sunt mai periculosi ca se culca pe-o ureche si nu isi mai iau toate masurile de protectie. La fel cunosc ca vaccinatii nu fac o forma mai usoara (virusul nu e discriminatoriu) si mor cam in acelasi procent cu oamenii normali.

  11. @minunat Mihnea
    Nu stiu nu m-a interesat niciodata era de pierederi si umilinte
    @Miruna
    Doamna/Domnule va rog sa va masurati cuvintele

  12. Zi zău!Pui tu garanție un milion de euro că timp de un an după vaccinare nu voi păți nimic din cauza vaccinului?Și dacă tu ești vaccinat și tot transmiți virusul nu stai tu în carantină să nu-i mai infectezi pe ceilalți?Și dacă majoritatea populației este imunizată natural,mai bine nu faci tu teste să depistezi cine este purtător de virus și să iei măsuri țintit?Prea multă importanță îți dai dar dacă te uiți în nădragi vei vedea că sunt galbeni.

  13. Eu nu-s asa de habotnic !
    Ma vaccinez sigur (doar) cand peste 70% din personalul medical (in lume) se va vaccina si el !

    De ce sa fiu mai medical decat personalul medical ? De ce sa fiu mai catholic decat Papa de la Roma ? 🙂

    De ce sa ma cred mai destept medical dacat insusi personalul medical, al lumii?

    Banuiesc ca personalul medical care NU vrea in marea lui majoritate sa se vaccineze (nici in USA, nici in Franta , nici in Germania , nici in Romania) are motivele lui medicale de ce n-o face, cu toata propaganda massiva s-o faca !

    Cand se va inceta cu pressiunea pe personalul medical: „sa se vaccineze” … atunci … dupa ce mai mult de 70% din personalul medical s-a vaccinat … ma voi vaccina si eu !

    La urma urmei de ce sa fiu mai catolic decat Papa si mai medicamentos decat majoritatea majoritara a medicilor lumii ?

    😉

  14. De ce presiunea asta MONDIALA pe personalul medical
    SA SE VACCINEZE
    ???

    Pai nu-s medicii primii care se imunizeaza in caz de ceva … nu-s ei in baza meseriei primii s-o stie ca vaccinele ajuta ?
    De ce in cazul COVID 2019 … n-o fac nici sub presiunim politice ?

    HMMM ?

    Asa ca ceva nu e deloc … „cusher” … in ce se vede statistic in lume ?

    😉

  15. serios intreb :

    De ce in cazul COVID 2019 … n-o fac nici sub presiuni politice colossale …. Personalul Medical al lumii nu crede in VACCINELE anti-COVID 2019 ?

    poate explica cineva … dedesupturile … stirilor mass-mediatice … cuma cain nici-o tara de lumea-ntai … perosnalul medical nu s-a vaccinat decat in maximum 25% din cati sunt activi ?

    ceva e sigur PUTRED … altfel n-ar mirosi al … HOIT !

  16. daca e asa clar, hipocratic si sigur
    de ce totusi Personalul Medical al lumii nu vrea nici in proportia de 25% sa se vaccineze ( ca un exemplu de luat de catre pacientii de ei … vaccinabili ) ???

    Mihnea … aud ? De ce gigantica presiune POLITICA nu stiintific-medicala pe ei de-a-o face ?

    :)))))))

  17. P(L)andemia ascunde o massiva frauda FIAT MONEY … o ascunde temporar
    si cu cat va exploda mai tarziu ( ce e inevitabil sa „explode”) cu
    atat mai grava caderea celor la varfuri acum !

    Ganditi-va unde era USA acum daca lovitura de stat din „6 inaurie” reusea ?
    Mai avea DOLLAR-ul statut de „moneda trezoriera” ? (mai multe nu-ntreb ca stiu ca cei cu IQ>145 sunt putini …si-s si extreem de plictisiti .. !)

  18. Pai tu ti le masori,Mihneo? Cu ce masura masori,ti se va masura! Ce tie nu-ti place,altuia nu-i face!
    Inainte de a cataloga oamenii,ti-ai masurat gandurile! La voi totul este unilateral,stim.

  19. Mihnea ,cum poți să spui la trei sferturi din tara că nu merită să fie în societate?Tu ce merite ai?Cine te crezi mai tupeistule?Citi bani ai luat pentru o asemenea postare?Nu ne-ai convins că e ceva de capul tau că sa conteze părere ta

  20. Miruna- nu te mai justifica in fata fatalailor. O tin cu castravetele, idiferent ce s-ar intampla. N-au nevoie de argumente căci ei sint propagandisti de serviciu. Rolul lor e acela de moară stricată si patefon cu placa din vinilin. Pentru ei, adevarul tau, al meu, al altora nu conteaza. Ei sunt adevarul suprem. Cand esti adeptul ideologiei globaliste nu poti fi decât totalitar, iar aceasta creatura nu poate fi decat purecele de baza al ei pe care se clădește toata construcția lor.

  21. Multumesc,Marius! Trebuie sa stie de ce primeste „linguri” in cap :))) purul asta fascist.

  22. @Mihnea
    Dar vaccineaza-te cat vrei prostule, ca o faci pe raspunderea ta. Daca ai reactii adverse grave, nu ai dreptul legal sa fii tratat pe baza asigirarii medicale, pentru ca ti-ai asumat in mod constient riscul si ai semnat pentru asta. Iar daca mori, sa fii sanatos, statul nu-ti datoreaza nimic, te-ai intepat pe propria raspundere. Eu nu inteleg increderea asta oarba in serurile zise vaccinuri ale unor firme de doi bani care pana la pandemie nu au avut nici macar un singur produs medical pe piata, toata activitatea lor a fost plina de rateuri. Iar acum au pretentia sa intepe intreg mapamondul cu ceva total necunoscut chiar si pentru ei. Se poate verifica asta. Pfizer este doar un paravan, serurile nu le apartin, Pfizer este doar „manufacturer”, firma care produce serurile pe liniile ei de fabricatie, care puteau fi si in India sau China sau orice alta tara care dispune de facilitati specifice de productie medicala. Nici Moderna si nici BioNTech nu dispun de linii de productie la fac pe la alte firme.

  23. Acum v-ati trezit dupa ce milioane de oameni au facut deja vaccinul si sute de mii aveau contraindicatii?

  24. Unu la mana ca lipseste din comunicatul vietii ca n-ar trebui sa te vaccinezi daca ai trecut deja prin boala…
    In al doilea rand, niciunul din ele nu are aprobare de uz… toate sunt autorizate in regim de urgenta, niciunul folosind tehnologia mRNA pentru alte boli nu a trecut testele de laborator pe animale in trecut, toate au fost esecuri… iar acum acesti giganti mondiali ai industriei farmaceutice, cu procese in spate in care au fost prinsi/dovediti, chiar si recunoscut vina de a lansa pe piata produse cu efecte secundare grave, vezi J&J care tocmai ce a primit o amenda de vreo 5 miliarde dupa zeci de ani in justitie, toti si-au negociat imunitate in contractele cu guvernele si organizatiile contractante. Am auzit ca Israelul a acceptat sa nu faca publice efectele secundare si cele aparute dupa contractarea bolii dupa vaccinarea cu Pfizer, timp de 10 ani… in conditiile in care majoritatea produselor farma au nevoie de 5-10 ani pana sa primeasca o acreditare oficiala. Americanii au avut o gramada de experimente nereusite pe baza de vaccinuri in ultimii 40 de ani.

  25. „Experții” în mass-media sunt, de obicei, pseudonime pentru mercenari alopați, care prezintă un discurs de frică al unui anumit cartel medical sau o schemă de fabricare a banilor, promovează sau apără un vaccin/medicament si distrugând concurența non-cartel / Pharma, practic un loc de muncă cu normă întreagă. Mihnea este un expert pe forum în ceea ce se numeste ,,eradicarea devianților”. Repertoriul lui zilnic se compune din incitari la ură, segregație si chiar eliminare fizică cu ajutorul armatei. Nu stiu dacă o face din motivele enumerate mai sus sau e doar un cretin sadea.

  26. @Mihnea
    Am notat toate comentariile tale fasciste si le vom folosi la proces.

  27. Domnul Mihnea, esti un analfabet functional, cu tendinte totalitare si egocentrice pronuntate, prototipul de psihopat dornic de putere, si iti spun masurat — mars la locul tau!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.