Cine plătește aventura din Afganistan?! Corespondență din New York

Președintele Joe Biden și-a întrerupt minivacanța de la Camp David și a revenit la Casa Albă, unde a ținut o videoconferință din care reiese că alții sunt de vină pentru retragerea haotică din Afganistan!

A dat vina pe liderii afgani și pe armata afgană, pe poporul afgan, ba chiar și pe fostul președinte Donald Trump, care a semnat un protocol cu talibanii. A “uitat” să spună că acordul conținea termeni și date foarte clare privind condițiile retragerii, garanții de securitate pentru militarii americani, personalul civil ajutător (contractori) și colaboratorii afgani (pe care Biden i-a abandonat în mâinile talibanilor și care, cu siguranță, vor fi executați!). Șeful de la Casa Albă a declarat că „își apără cu fermitate decizia” (de a retrage forțele americane din Afganistan).

“Aveam de ales între a urma acordul cu talibanii sau a ne pregăti din nou pentru luptele cu talibanii în timpul sezonului de lupte din primăvară. Știu că decizia mea va fi criticată, dar prefer să-mi asum toate criticile decât să las această decizie altui președinte al SUA, unui nou președinte, al cincilea”, a spus Biden, care nu a mai răspuns la întrebările jurnaliștilor și a dispărut repede, iar transmisia în direct a declarației sale s-a întrerupt brusc.

După declarațiile de la Casa Albă, președintele a fost atacat până și de presa aservită, cotidianul The New York Times comentând că Biden a refuzat implicarea mai amplă a Pentagonului în operațiunea de retragere a personalului civil. Ultima inepție debitată de Joe Biden a fost afirmația că „misiunea noastră în Afganistan nu a fost niciodată nation-building”, cu toate că foștii președinții George W. Bush și Barack Obama (alături de care Biden s-a aflat două mandate în calitate de vicepreședinte) au vorbit despre “promovarea democrației și promovarea drepturilor femeilor în Afganistan”! Obosit, Joe Biden s-a întors la Camp David să se odihnească! Între timp, vicepreședintele SUA, Kamala Harris, e de negăsit, iar secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki, este „out of office“ până pe 22 august 2021!

Acest bătran pe nume Joe Biden (care se crede președintele Americii, deși a fost pus în funcție de dușmanii acestei țări!) trebuie arestat de urgență și trimis în fața Curții Marțiale, împreună cu George W. Bush și Barack Obama, pentru modul criminal în care au inițiat, desfășurat și gestionat operațiunile din Afganistan, mințind poporul american cu ajutorul instituțiilor de forță ale statului!

Urmare a acțiunilor acestor trei președinți, mii de militari americani și-au pierdut viața fără să știe motivul real pentru care luptă, trilioane de dolari din banii contribuabililor au fost risipiți în vânt, America și-a pierdut credibilitatea de promotor al democrației în țările considerate dictaturi și de partener loial în cadrul NATO, unde nimeni nu va mai crede în cuvântul președintelui SUA, oricare ar fi el.

Abandonarea oamenilor care au sprijinit regimul pro-american de la Kabul și execuțiile care probabil vor urma sunt crime comise de Administrația Biden și ele crează un precedent periculos pentru toți partenerii din NATO – inclusiv România! Demoralizarea militarilor americani în urma acestor acțiuni iresponsabile va fi greu de reparat, mai ales că nimeni nu mai are încredere în deciziile aberante luate la Casa Albă și la Departamentul de Stat al SUA!

Nu mai vorbim de echipamentul militar de ultimă generație, sistemul de telecomunicații, avioane, elicoptere, camioane și restul infrastructurii căzute în mâinile talibanilor în urma retragerii haotice din Afganistan sau de eliberarea teroriștilor membri Al-Queda și ISIS, care vor revigora terorismul internațional și vor lovi din nou America și aliații săi! Iată motive suficiente pentru ca instituțiile americane să treacă de urgență la judecarea și pedepsirea a celor care s-au făcut vinovați de toate aceste crime!

În ceea ce privește România, conducătorii țării trebuie să ia aminte că au fost aleși pentru a servi NUMAI INTERESELE ROMÂNILOR și că vremea guvernelor-marionetă și a politicienilor trădători de țară a trecut odată cu evenimentele din Afganistan și cu victoria talibanilor în fața celei mai mari puteri din lume!
New York, 17 august 2021

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 16
Grigore L. Culian 184 Articole
Author

8 Comentarii

  1. 28. Sublocotenentul (pm) Mihail-Anton Samuilă, decedat pe 14 noiembrie 2003 Sublocotenentul (pm) Mihail-Anton Samuilă a fost împuşcat, în urma unui atac asupra transportorului amfibiu blindat în care se afla, în teatrul de operaţii din Afganistan. A fost decorat cu Ordinul „Virtutea Militara” în grad de Cavaler, cu însemn de război.

    29. Sublocotenentul (pm) Iosif-Silviu Fogaraşi, decedat pe 11 noiembrie 2003 Sublocotenentul(pm) Iosif-Silviu Fogarasi a fost împuşcat, în urma unui atac asupra transportorului amfibiu blindat în care se afla, în teatrul de operaţii din Afganistan. A fost decorat cu Ordinul „Virtutea Militara” în grad de Cavaler, cu însemn de război.

  2. Chiar ar trebui întrebați președinții Băsescu și Iohannis cat a costat aventura Afganistan !.. inteleg obligații intre statele alianței, dar cand aliatul cel mare da bine cu fugitii si te lasă de izbeliște atunci ce morții ma-sii mai e ?..rusine america ,rusine Bideu!!.
    Ati lăsat mii de oamenii în mâinile criminalilor..cine dracu va mai dă gir în lume?..v-ați făcut de căcat..
    Acum să-i văd pe președinții noștri pe unde scoate cămașa,?..Si culmea Iohannis mai convoacă consiliul de apărare în 25 …păi ba cucă până atunci dispar aia din Kabul…bine ca ne îmbrăcăm ca sefii de sală de la Astoria si dai dracului pe românii din Kabul..
    Totuși parlamentul să-i ceara președintelui să vină în fața poporului să prezinte toată aventura afganistan si costurile aferente..

  3. Se pare ca lectia Vietnamului de Sud abandonat de SUA in acelasi mod mizerabil nu le-a intrat in cap nici americanilor, nici celor care cred in protectia iluzorie a SUA.
    SUA este statul care te lasa cu nadragii in vine cand nu te astepti.

  4. S-o plateasca sponsorizatul Biden si toti sponsorii sai miliardari,care au fraudat ultimELE alegeri ,dind un spectacol de circ in fata lumii intregi.
    Acest decrepit tradator al Americii,cinic si mincinos, incompetent si corupt !
    Au c e si-au ales ,toata tocana americana , sfisiata si dezbinata de catre neo-marxisti,progresisti, stingisti,satanisti,protestanti ,catolici, francmasonii ce au intemeiat Statele de la inceput si le-au dus la ripa cu federal rezerve si apoi lumea intreaga cu bancile lor private ce le-au indatorat cu trilioane;
    iar americanii prosti,platesc cu viata razboaiele complexelor militare, si colonialismul mascat prin care jumulesc resursele lumii.
    s-a sfarimat un mit, iata un pres american ce exprima degringolada si sfirsitul asa zisei democratii ce se ostoiesc s-ao exporte, desi nimeni n-are nevoie de ea ! Babilon american, export de babilon si distrugeri de natii, popoare!Cine a dat voie SUA sa dicteze mapamondului? lacomia bancilor ce-i sugruma pe americani la ei acasa, ii invrajbeste si provoaca haos,asa cum vor in intraga lume ! Lasa fiecare natie sa-si vada de viata ei, se amesteca satanismul american construita America de la inceput pe satanism !Sa plateasca ei ,satanistii cu mormanele de aur , federal rezerve- adica teroristii bancari internationalisti, cei ce finanteaza toate taberele ce se ucid sa faca ei munti de aur !Sa plateasca ANtyichristii Iluminati,cei ce vor alta ordine decit aceea umana, crestina !

  5. Tovarase Culian, bine le mai doinesti sa-l scoti pe Trump basma curata, care chiar a semnat cu talibanii retragerea!Articolul ilustreaza zicala”dupa razboi ,multi viteji se arata „si nu face nici o mentiune la generalii armatei americane care trebuiau sa puna la punct retragerea a la carte!Pe cand si retragerea din Irak?
    Daca erau generali romani,era altceva:disciplina,ordine ierarhica si „sa traiti”!Doar avem 1800 de generali activi si inactivi,mai multi decat armatele SUA si Chinei la un loc..

  6. Europenii trebuie sa plateasca si sa primeasca cateva milioane de afgani veniti din Africa si Asia

  7. Dl.Biden US President a spus adevărul:
    SUA nu au dorit construcția unui nou Afganistan democratizat la standarde vest.
    Nu…
    A dorit să mențină în viața industria de apărare .
    Și a reușit.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.