Cine ucide democrația de peste Ocean?

Președintele Joe Biden a semnat decretul prin care 19 iunie (Juneteenth) devine sărbătoare federală în Statele Unite. Pe 19 iunie 1865, a ajuns în Texas vestea despre decretul de abolire a sclaviei semnat de Abraham Lincoln. Acum, sărbătoarea federală se va numi Juneteenth Independence Day.

Jurnalistul Pat Buchanan face o predicție pe blogul său: ”Aceasta va deveni o nouă sursă de vrajbă în societate, pentru că mulți afroamericani vor sărbători Zoua lor a Independenței, iar restul Americii va sărbători pe 4 iulie, două săptămâni mai târziu. De ce sunt atât de pesimist?

Gândiți-vă puțin la următoarele. Cu câteva zile înainte de decretul lui Biden, profesorii din orașul Randolph, statul New Jersey, au votat pentru a înlocui Ziua lui Columb cu Ziua Popoarelor Indigene. A urmat o reacție negativă, iar profesorii și-au anulat decizia. Apoi au hotărât să elimine denumirile sărbătorilor legale din calendarul școlar și să le înlocuiască cu termenul ”zi liberă”. Conducerea școlii nu a reușit să găsească sărbătorile pe care cetățenii sa le celebreze împreuna. Până și ”ziua liberă” a creat o polemică, iar profesorii au revenit acum la sărbătorile de dinainte, inclusiv Ziua lui Columb.

Ideea este următoarea: dacă americanii nu pot să cadă de acord asupra eroilor și sărbătorilor pe care să le celebreze împreună, asta nu ne spune oare ceva despre cine suntem cu adevărat. Mai suntem o țară și un popor?

Mai suntem oare ceea ce unul dintre părinții fondatori ai SUA, John Jay, numea ”un popor unit”? «Providența a dăruit această țară unui popor unit – un popor care are aceiași strămoși. Care vorbește aceeași limbă, care are aceeași religie, care este atașat acelorași principii de guvernare, foarte asemănători în obiceiuri și maniere», scria John Jay.

Se mai potrivește această descriere cu America din 2021?

Astăzi nu mai suntem de acord nici măcar că ar exista Providența.

Se fac auzite în aceste zile îngrijorări cum că exista un pericol imediat și foarte clar la care este supusă ”democrația noastră”. Dacă democrația presupune, ca precondiții, existența unei comunități care să împărtășească aceeași cultură, credințe, reguli sociale, atunci ar trebui să ne întrebăm dacă aceste ingrediente necesare ale democrației mai există în America anului 2021.

Să ne gândim doar la ce s-a întâmplat cu sărbătorile care au unit precedentele generații de americani. Crăciunul și Paștele, alte mari sărbători creștine au fost eliminate acum 50 de ani din școlile publice și din piața publică. Au fost înlocuite de vacanța de iarnă și vacanța de primăvară.

Biblia, Crucea și Cele Zece Porunci au fost eliminate pentru că intrau în contradicție cu Constituția seculară. Învățăturile creștine tradiționale despre homosexualitate și avort, reflectate în legislație, sunt acum privite ca simboluri ale homofobiei, habotniciei, sexismului și misoginismului, adică simptome ale unor boli mintale.

Iar viziunile americanilor sunt contradictorii nu numai în ce privește religia și moralitatea. Americanii sunt și mai dezbinați când vine vorba despre rasă și istorie.

Cristofor Columb a fost un erou navigator și un explorator care a ”descoperit” America sau a fost un rasist care a comis genocid? Colonizarea Americii a fost un salt înainte pentru civilizație și omenire sau a fost o monstruoasă crimă comisă de europenii superiori din punct de vedere tehnic, care au venit și și-au impus religia, rasa și legile asupra populației indigene?

Unii americani cred că Washington și Jefferson, proprietari de sclavi, ar trebui dinamitați la Mount Rushmore. La fel cum și chipurile confederaților – Robert E. Lee, Stonewall Jackson și președintele Jefferson Davies – sunt dinamitate la Stone Mountain, în Georgia.

Din toate astea decurge întrebare fundamentală.

Oare stânga – a cărei revoluție culturală detronează simbolurile trecutului american ce sunt încă respectate de o majoritate – fracturează în mod ireparabil comunitatea națională de care depinde supraviețuirea democrației pe care ei înșiși o laudă. Oare stânga pune în pericol sistemul politic la al cărui altar se închină?

Țara nu este guvernul. Națiunea nu este statul. Dacă îi forțați pe americani să aleagă între dumnezei, familie, trib și țara – și între criteriile democrației – s-ar putea să nu va placa rezultatul.

Trebuie să punem o întrebare stângii americane.

Dacă adversarii voștri politici sunt într-adevăr fasciști, rasiști, sexiști, homofobi, xenofobi și bigoți, așa cum îi descrieți, atunci de ce acești oameni acceptă să fie conduși de voi? Doar pentru că ați reușit să obțineți mai multe voturi la alegeri?

Alegerile libere sunt fundamentul democrației. Însă de ce cei care sunt deseori descriși drept ”deplorabili” nu resping politica compromisului și nu acționează pentru a-i da jos pe stângiștii care-i detestă?

Winston Churchill a spus că democrația este ”cea mai proastă forbă de guvernare, cu excepția tuturor celorlalte forme de guvernare care au fost încercate”. Oare ambele tabere din America rămân atașate democrației pentru că nu au o alternativă?”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 14

24 de Comentarii

  1. Pentru un „Pat Buchanan”: trebuia sa va ganditi acum, 200 de ani ce probleme veti avea cu sclavia, in mod deosebit cu africanii, cretinilor iesiti din „parintii fondatori”!
    Acum e prea tarziu, negrii s-au cocotat atat de sus in palmierul puterii din SUA incat va arunca in cap cu nuci,dejectii, se caca pe statuia lui Columb,ajung ei si la statuia dobitocului Lincoln,putina rabdare
    Nu a fost destul ca minoritatea neagra e o problema pentru putorile albe din SUA, vreti sa o exportati si altora,Franta e deja compromisa rasial,urmeaza Germania
    Mai are si Viktor Orban dreptate..

  2. Păi democraţia de peste ocean și nu numai, este ucisă tot de ăia care dămult, dă-dădămult, au instituit, prin militonii de atunci, cultul zeiţei raţiunii pe care imediat a dat-o cu cracii-n sus cultul fiinţei supreme ș.a.m.d. ș.a.m.d, până s-a ajuns la demenţa din ziua de azi.

  3. Asta cu „Cristofor Columb a fost un erou navigator și un explorator care a ”descoperit” America” chiar ca e tare ! Hai ca m-ai facut sa rid cu lacrimi, nene Buchanan ! (mai avem si alti „eroi navigatori”, sa nu-i uitam : Cortez, Pizarro, ca sa nu mai pomenim de natii intregi de „exploratori”, olandezii, englezii, spaniolii, portughezii, …) … Si, daca tot o dam pe citate, hai sa punem si unul din Mark Twain (al vostru) : „Faptul ca America a fost descoperita de Columb a fost ceva extraordinar, dar ar fi fost si mai bine daca ar fi trecut pe linga” …

  4. Bree,astia sunt in stare sa dinamiteze si Statuia Libertatii,pentru ca e de culoare alba,rasista si simbol al suprematei rasei albe.Mari hahalere,bre.Mari.

  5. La ce aiureală e la ăștia titlul mai potrivit ar fi cine sinucide democrația peste Ocean, americanii și-o fac cu mâna americană și tot ei suportă consecințel.
    Nu ruși, chinezi, nord-coreeni sau alții. Dar alegerea de ei făcută. Urmează prăbușirea unui URSS, încep secesiunea. Texas out, unii părăsesc UE alții SUA.

  6. din pacate sub pretextul drepturilor omului se ascunde manipularea criminala a tradatorilor americani vinduti israelului si jidanii teroristi…se creeaza discordie si haos in vederea acoperirii asasinarii a 3000 de americani aruncati in aer de mosad si cia in 11 sept 2001 ….pe 24 iulie 2019 dept de pompieri din nyc a declarat ca au dovezi ca israelul si aliatii americani au plantat exploziv in turnurile gemene si nr 7 inaintea asazisului atac terorist din 911 2001 …asa cum se vede in romania ,dept de stat si ambasada sua promoveaza drepturile la credinta si religie iar pe de alta parte discipolii lui soros usr .promoveaza educatia sexuala in scoli pt elevii de ciclu elementar ….ce iese se vede …contradictie si ura ….democratia este folosita de tradatorii americani vinduti israelului si teroristii (editat) sa manipuleze naivitatea si prostia…

  7. Cine ucide democratia? Raspunsul ni-l da operatiunea de confiscare a domeniilor PressTV.com si a televiziunilor regionale. Guvernul statelor unite (si le scriu cu minuscule) a formalizat cenzura ca politica de stat. JOS SUA. GO HOME. Free PressTV. Free Assange. Free Snowden. Free Speech.

  8. DA,DA ZDEMOCRATIA MASII A FURATULUI DE TERITORII A INDIENILOR APASI,A SUDULUI MEXICULUI,DE LA ARUNCAREA GOLANILOR,HOTILOR,CURVELOR,DROGATILOR,DIN INGLIEJIA COLONIALISTA-50 TARI FURATE,TOATE CU LIMBA INGLIEJA
    OFICIALA.BA,PAI NU-I DEMOCRATIE.DEMOCRATIE ESTE IN RUSIA,CHINA,ROMANIA,PERSIA.
    BA AZMERICANILOR CU TERITORIU FURAT,AVETI NUMAI 280 ANI VECHIME.VA-TI CAFTIT INTRE VOI.SUDUL CU NORDUL.
    ATI FACUT CACA,IN LOC DE DEMOCRATIE.
    VOI FACETI ASTA. FURATI,IMPUSCATI COPII,NEGRI,DATI BOMBE ATOMICE-2 in japonia,1941-,ati omorat 3 mil de
    filipinezi in 1898,ati atacat coorea,afganistanul,cuba,irakul,furati din romania teritoriu,bagati nave de razboi in marea neagra,sa provocati rusia,furati totul din romania si mintiti.
    ARDE-V-AR FOCUL DE JEGOSI NENOROCITI.ADUNATURA SATANISTA JEGOASA SI STRICATA CU NEBUNII BUSH,TROMPA
    BIDON,SI ZDRELITI LA BIBILICA GAUNOASA.
    IN 1944,UN COPIL DE 4 ANI STRIGA DE SUB PAT DIN CAUZA BOMBARDAMENTELOR.***ADA FOCU ACANII**.MAICA-SA,
    PESTE ANI I-A SPUS.GOGULE,TU,DE SUB PAT,STRIGAI CU PUMNUL RIDICAT IN SUS.***SA ARDA FOCUL AMERICANII***
    DEIE SATANA ASA SA FIE IN 2021.SALOM ALEHEM.DUCETI-VA DRACULUI DE BOLNAVI PSIHICI.LASA-TI LUMEA IN PACE
    GASCA,LIOTA,ADUNATURA,MAFIE,SATRA DE NEBUNI,DIAVOLI CU DROGURI SI PISTOALE.SATANA SA VA IA,VA FI PACE

  9. Tehnici de conducere simple. Divide si stapaneste. Plus conducere de tip fanariot prin minoritati. Daca nu sunt le inventam si suntem mandrii! Fente la problemele adevarate ale americanilor adica asigurarile medicale si costurile fabuloase si necontrolate legate de sabatate. Plus inflatia si autostrazile si podurile lasate in paragina. Dar ura si divizarea se vand mai bine, romanii ar trebui sa stie asta pt ca nu i-a interesat nici pensii nici salarii nici salariile la medici ci doar o ura prosteasca impotriva psd.

  10. E ucisa deja, iar votul prin corespondență poștală îi pune capac !

  11. Eu nu cred că e atât de grav dacă ne gândim la teoria sistemelor- dacă un sistem nu se perturbă din când în când, dispare. Ziua independenței din iunie mă duce însă cu gândul la Împăratul muștelor sau la teoria elitelor.
    Azi se plătește superficialismul fondatorilor.John Jay ăla a vorbit ca să se-audă. Ce i-a unit pe americani a fost banul . După supapa Obama,Trump, așa border line cum era, a fost ceea ce America avea nevoie. Din păcate pandemia a apărut prea devreme.

  12. Cat de repede separatia va intra si in sporturile nationale. Pana acum pe jucatori i-a unit banul gros. Vom vedea echipe alcatuite exclusiv din urmasii africanilor. Poate in timp isi vor face ligile lor ‘nationale’. Oricum vor mult peste ale albilor.

  13. Concluzia este ca pana si amerlocii s-au prins ca asa-zisa ,,democratie” de tip occidental este cea mai mare gogorita. ,,Democratie” sa votezi ca sa iasa cel/cei care trebuie sa fie pe placul intereselor mafiei americane.
    Cel mai bun exemplu la americani este chiar acest proaspat Biden, o marioneta alienata in mainile cercurilor de putere din SUA.

  14. Oare ce s-a intamplat cu americanii care-dupa ceva generatii de sclavi in SUA-au hotarat sa se intoarca pe continentul de bastina si au fondat Liberia? cum e cu democratia acolo,in Liberia ? chiar nu stiu nimic despre tara asta ,doar povestea aparitiei ei

  15. a existat vreodata … „democratie” (a la greci) … peste balta ???
    sau,
    a existat intodeauna … doar o mare bala(mu)ceala … peste balta !!!

  16. Foarte adevărat! Sărbători care dezbina. Ca la noi, noua sărbătoare a Trianonului, pe care cotidianul o lăuda. Nu este un motiv de dezbinare?!

  17. ,, Columb,istorica mazeta,
    De stau sa ma gandesc un pic
    Mai bine-ai fi mancat omleta,
    Si nu descopereai nimic !,,
    PASTOREL

  18. Păi bre, ai licurici strategic,.. cu democrația ucisă ?? FELICITĂRI ! E o performanță să realizezi, să-ți dai seama..Nu cred că ti-a fost ușor,. din motive democratice..

  19. In definitiv de unde se trage puterea stangii americane?Democratii au cochetat cu miscarea negrilor americani de ani buni.Au construit o „democratie pe imprumut politic” asa cum un stat ar imprumuta pentru a-si achita un alt imprumut declarand ca se dezvolta.Criza democratiei americane se rostogoleste de mult timp.Acum a devenit mai vizibila pentru ca acest esec trebuie exportat.Presedintii americani au inventat idei de discriminare pozitiva incat acum sunt in stare sa schimbe si alfabetul pentru a justifica solutiile promise.Aristotel vedea cunoasterea in trei etape:1.Descopera fenomenul,2.Denumeste fenomenul,3.Opereaza cu fenomenul.Americanii progresisti au inceput de la „Opereaza cu fenomenul”.Celelalte doua etape lipsesc si asta face ca ceea ce propun progresistii sa fie o utopie.Dar demontarea propagandei poate fi facuta doar in scoli.Ori tocmai aici au pus stapanire propagandistii.Miscarea se va bloca atunci cand vor avea nevoie oameni care sa actioneze logic si vor da numai peste „trezitii” angajati conform discriminarii pozitive.Dar daca America vrea doar sa exporte miscarea vor avea grija sa-i rupa gatul chiar ei in America.Nu se poate ca o natiune care cucereste cosmosul sa accepte neghiobia progresista ca motor al dezvoltarii.

  20. In definitiv de unde se trage puterea stangii americane?Democratii au cochetat cu miscarea negrilor americani de ani buni.Au construit o „democratie pe imprumut politic” asa cum un stat ar imprumuta pentru a-si achita un alt imprumut declarand ca se dezvolta.Criza democratiei americane se rostogoleste de mult timp.Acum a devenit mai vizibila pentru ca acest esec trebuie exportat.Presedintii americani au inventat idei de discriminare pozitiva incat acum sunt in stare sa schimbe si alfabetul pentru a justifica solutiile promise.Aristotel vedea cunoasterea in trei etape:1.Descopera fenomenul,2.Denumeste fenomenul,3.Opereaza cu fenomenul.Americanii progresisti au inceput de la „Opereaza cu fenomenul”.Celelalte doua etape lipsesc si asta face ca ceea ce propun progresistii sa fie o utopie.Dar demontarea propagandei poate fi facuta doar in scoli.Ori tocmai aici au pus stapanire propagandistii.Miscarea se va bloca atunci cand vor avea nevoie de oameni care sa actioneze logic si vor da numai peste „trezitii” angajati conform discriminarii pozitive.Dar daca America vrea doar sa exporte miscarea vor avea grija sa-i rupa gatul chiar ei in America.Nu se poate ca o natiune care cucereste cosmosul sa accepte neghiobia progresista ca motor al dezvoltarii.

  21. @ Dan din istoria democratiei liberiene In sec XIX un presedinte a fost ales cu un numar mult mai mare de voturi decat numarul de votanti admisi pe listele electorale. Modelul perfectionat si adaptat vremurilor este folosit si acuma in ” statele de drept”

  22. Vorba romanului,un prost a aruncat un pietroi in balta si nu pot sa-l scoata 20 de destepti.Asta este „America mareata ” pe care le-a promis-o si le-a lasat-o Trump.Acum stiti cine este ” prostul „; a dezbinat,a invrajbit,a bagat-o in haos. Si nici acum nu se astampara.Tot ce zace mai rau in oameni,a iesit la iveala sub conducerea lui tembela,iar jegul este greu de indepartat.Pt.ca la fel ca peste tot in lume,tot vorba romanului,prosti da’ multi.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.