
Cine vine după Ciolacu la șefia PSD? Este întrebarea care se ridică printre social-democrați mai ales după ce s-au îndesit zvonurile legate de demisia buzoianului.
În cazul în care va demisiona, Marcel Ciolacu l-ar vrea pe Daniel Băluță drept președinte interimar al PSD, doar că acesta nu parea prea încântat, scriu jurnaliștii de la Știri pe surse.
Premierul pare sa il aprecieze mult pe edilul de la sectorul 4, ultimele ieșiri în public ale celor doi dovedind acest lucru.
Alte variante luate în calcul sunt Lia Olguța Vasilescu și Sorin Grindeanu, precizează aceeași sursă.
Mihnea Costoiu este un alt nume vehiculat la șefia PSD. Vicepreședinte PSD și rector al Politehnicii București, Costoiu a fost condamnat în primă instanță pentru abuz în serviciu la 3 ani cu suspendare în dosarul „Baza Cutezătorii”. Social-democratul a scăpat de judecată în aprilie 2023, în urma deciziei Curții Constituționale privind prescripția faptelor. Totuși, va trebui să achite prejudiciul de 267.577 €, deși fapta s-a prescris.
Problema cea mai mare a lui Marcel Ciolacu nu ar fi demisia de la șefia PSD, ci riscul ca asta să ducă la ruperea coaliției și implicit pierderea guvernării.
Inca nu! Sa mai astepte putin! Vreo doua -trei saptamani!
Toti din PSD au tinichele legate de coada care le zdrangane ,nu ieste nici macar unul curat si cinstit !
Ha, ha! Să-nciapă Curățănia Jenerală! La tuati nivelur’ le, în tuati partidele sistemul’i! Di la vârv pân la al cincilia nivel!…
Sunt ILEGITIMI ! CARE GUVERNARE! CURATENIE HGENERALA! TRADARE DE TARA SI LOVITURA DE STAT, SCARBELOR! SA ACHITATI DATORIA EXTERNA „PA PERSOANA FIZICA”, PENTRU TOT LUXUL IN CARE VA LAFAITI DE 35 DE ANI, PRIN DEVALIZAREA TARII, CRIMINALI SI TICALOSI CE SUNTETI! VOI SA PLATITI DATORIA EXTERNA! CA VOI V-ATI IMPRUMUTAT ! CINE LATESTE PAGUBA OTRAVURILOR NUMITE „VACCINURI”??? UNDE SUNT TRATORII APOCALIPTICI PLANDEMICI? ROMANIA TREZESTE-TE!
Eu vreau Olguta si Sorin. Astia n-au nicio treaba cu serviciile. Si va fi bine…
Astia-s pregatesc iesirea din Parlament prin neatingerea pragului!
gretosisme pesediste…burghezia rosie fesenista… ahtiati dupa bani si putere… de exemplu probabil ca la sectorul 4 se calca pe „cadavre” pentru prorpria bunastare… asa se aude prin peretii de la Cosbuc pina in bulevard…
psd sau cum s-a mai numit in trecut ,intotdeauna a jucat la 2 capete cel putin cu exceptia lui Ilici,insa doar pana la un punct. Totusi Nastase,Geoana ,Ponta,Ciolacu nu s-a dezlipit de aceasta maniera si de aceea oscilatia s-a perpetuat. Au mizat pe prostirea romanilor alaturi de toate partidele din siajul sau in ultimii 30 de ani.Multumesc pentru postare,
Dupa mintile lor demente acum in ceasul 13 doar Pricopie lipseste de pe lista 🤮
Si asta a ” absolvit” colegiul național de apărare! Ce apara astia nene? Clanurile interlope le apara sa nu fie deranjati, apara simbioza dintre primarii și clanurile de interlopi care, au transformat tara în feude.
Nu inteleg de ce trebuie sa-si dea demisia doar Ciolacu. Sunt trei partide in Coalitia care a pierdut alegerile pe mana lui Antonescu. N-ar trebui sa-si dea demisia toti, adica si Bolojan si Hunor?
PSD = Dascalimea, Popa si Moflujii: „P” de la „Popa”, „S” de la Sinistri Mofluji, „D” de la „Dascalimea”. Care, alaturi de PNL, au falimentat o tara alta data, dezvoltata si prospera, fara datorii.
Cum cine? Grindeanu, Rafila, Tudose. În orice caz cineva cu origini securiste sănătoase.
Sau Predoiu!
Lada de gunoi a istoriei politice românești vine la conducerea PSD și a coaliției! Au dat cu oistea-n gard, spunea ‘toanta’ PNL despre cetățenii români, doar că ei au primit de pomana plăcuța suedeză între sfintele Paști și înălțare.
Ai știut să chemi avocatul poporului din c.o. ca să-ți bați joc de rezerviști! (editat) acasă,ba!