Ciolacu, întâlnire cu reprezentanţii comunităţii de români din Qatar

Premierul şi-a început vizita de două zile în Qatar printr-o întâlnire pe care a avut-o marţi seară cu reprezentanţii comunităţii de români din Qatar.

Marcel Ciolacu le-a transmis acestora că autorităţile de la Bucureşti au în vedere găsirea de soluţii împreună cu cele qatareze pentru ca drepturile românilor care muncesc în Qatar să fie pe deplin respectate, în special cel privind dreptul la pensie.

„Ştiu provocarea cu sistemul de pensii, încercăm să închidem memorandumul, şi ştiu scutirea la contribuţii sociale pe care o aveţi aici şi trebuie să găsim prin acest memorandum cu autorităţile din Qatar care sunt cele mai bune variante şi cu Ministerul Muncii, astfel încât să depăşim şi acest moment”, a declarat Marcel Ciolacu.

Premierul s-a declarat onorat că se află în prezenţa românilor din Qatar, având în vedere respectul de care se bucură comunitatea românească aflată în acest stat.

„Privilegiul este de partea mea şi onoarea pentru că dumneavoastră, domnule ambasador, mi-aţi povestit cât de respectată este comunitatea românească din Qatar, cât de mult acoperă românii domeniile de activitate din Qatar, în construcţii, în energie, în educaţie. Sunteţi într-o ţară, trebuie să recunoaştem, total diferită faţă de cea în care v-aţi născut şi este evident că eforturile dumneavoastră au fost cu atât mai mari ca să vă adaptaţi unei ţări atât de diferite de România. Nu pot să vă spun decât că aveţi respectul meu şi mă bucur imens că aţi dat curs invitaţiei domnului ambasador”, a declarat Marcel Ciolacu.

Premierul a dat asigurări că românii din Qatar vor rămâne la fel de în siguranţă ca şi până în prezent, referindu-se la situaţia tensionată din Orientul Mijlociu.

„Am venit cu o echipă de miniştri, împreună cu doamna ministru de externe, să avem discuţii aplicate mai ales în zona economică, dar şi în zona politică. Ştiţi foarte bine că România are cea mai lungă frontieră cu un stat aflat într-un conflict armat. Acum, vorbim iarăşi de un conflict în zona Orientului şi parcă nu se mai termină aceste veşti. O să încerc şi eu şi întreaga echipă de miniştri să încercăm să ne implicăm cât mai activ, împreună cu domnul ambasador, că sunteţi şi veţi fi bine, în continuare, în Qatar, de altfel, ţară sigură, la fel ca şi România. România fiind membru NATO şi Qatar fiind într-un parteneriat tot cu partenerul strategic al României, Statele Unite ale Americii”, a declarat Ciolacu.

Premierul a transmis şi un mesaj pentru specialiştii români care muncesc în Qatar să ia în calcul reîntoarcerea în ţară, având în vedere, între altele, şi ritmul investiţiilor înregistrat în ţara noastră.

„Sunt ferm convins că în Qatar câştigaţi mult mai bine financiar decât aţi fi câştigat în România în acest moment. (..) Este evident că mi-aş dori să reveniţi în România, mai ales după cele povestite de domnul ambasador, cât de implicaţi sunteţi şi cât de mult aţi dus la dezvoltarea proiectelor majore din Qatar. Mi-aş dori foarte mult ca să găsim acele proiecte provocatoare pentru nivelul dumneavoastră de aşteptare şi în România. În acest moment (…) sunt investiţii de aproape 100 de miliarde în România. Suntem restanţi în continuare în zona de sănătate, în zona de educaţie, dar am spus-o şi în România şi o spun şi aici: este ultimul tren al României. Dacă România pierde acest tren şi aceste fonduri europene de această dată (…) prin PNRR şi reformele mai ales din PNRR, care vor duce automat şi la aderarea României la OECD şi exerciţiul financiar actual european, România nu mai are timp şi nu mai poate să recupereze acest timp”, a declarat Ciolacu.

În context, ambasadorul României în Qatar, Daniel Tănase, a punctat că vizita premierului Ciolacu va duce la ridicarea nivelului relaţiilor bilaterale. Ambasadorul a precizat pentru AGERPRES că aproximativ 1.600 de români muncesc în prezent în Qatar.

La eveniment, pe lângă miniştrii care-l însoţesc în delegaţia oficială care efectuează vizita în Golful Persic: ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin-Ionuţ Barbu, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, s-a aflat şi Nicuşor-Daniel Tănase, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Statul Qatar.

Miercuri, în a doua zi a vizitei în Qatar, delegaţia guvernamentală va avea întrevederi cu prim-ministrul Statului Qatar şi ministrul Afacerilor Externe. Totodată, este prevăzută semnarea unor documente bilaterale.

Şeful Executivului român va mai avea discuţii cu reprezentanţii Autorităţii de Investiţii, fondul suveran de investiţii al statului.

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

5 Comentarii

  1. Un scurt fragment din declarația lui Xi după negocierile cu Scholz:

    ‘Exporturile Chinei de vehicule electrice, baterii cu litiu, produse fotovoltaice etc. nu numai că au îmbogățit oferta globală și au redus presiunea inflaționistă globală, dar au contribuit și la răspunsul global la schimbările climatice și la transformarea ecologică și cu emisii scăzute de carbon’.

    Adică spune extrem de politicos și cinic: „Putem face față fără tine, dar tu fără noi poți?”

  2. Wow! Ce roman ar fi mandru sa fie langa Ciolacu?
    Ciolacu??? Voi va dati seama ce romani sunt aia daca s-au dus special sa se intalneasca cu Ciolacu?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.