Ciolacu, întrevedere cu preşedintele Italiei

Premierul Marcel Ciolacu l-a primit, miercuri, la Palatul Victoria, pe preşedintele Republicii Italiene, Sergio Mattarella, aflat în vizită oficială la Bucureşti, context în care a subliniat importanţa cooperării economice ca un pilon al relaţiei bilaterale dintre cele două state.

„Italia este partener strategic şi prieten apropiat al României. Parteneriatul nostru consolidat se bazează pe relaţii politice, economice şi culturale deosebit de strânse şi a devenit mai puternic prin prezenţa în Italia a uneia dintre cele mai mari comunităţi româneşti şi, în România, a comunităţii istorice şi societăţii active de oameni de afaceri italieni”, a afirmat Marcel Ciolacu, la întrevederea cu preşedintele Mattarella, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES.

În context, acesta a subliniat că şedinţa comună de guvern desfăşurată la 15 februarie 2024 la Roma, a treia reuniune în acest format, reprezintă o dovadă a caracterului strategic şi privilegiat al relaţiei bilaterale.

Un punct important al discuţiilor de miercuri de la Palatul Victoria s-a referit la românii din Italia, una din cele mai numeroase comunităţi româneşti din străinătate.

„Mulţumim autorităţilor italiene pentru tot ce au făcut în sensul integrării comunităţii româneşti, respectării drepturilor şi recunoaşterii beneficiilor pe care aceasta le aduce societăţii italiene. Apreciez în mod deosebit contribuţia statului italian la menţinerea legăturii românilor care studiază, muncesc şi trăiesc în Italia cu ţara de origine, cu limba română”, a afirmat Ciolacu.

Cooperarea economică a reprezentat un alt subiect important al dialogului, în condiţiile în care anul trecut schimburile comerciale bilaterale au înregistrat o valoare record, depăşind 20 de miliarde de euro.

„Cooperarea economică este pilon al relaţiei noastre bilaterale. Italia este al doilea partener comercial al României, a doua piaţă de destinaţie a exporturilor româneşti şi a doua ţară de origine a importurilor în ţara noastră”, a arătat Ciolacu.

Şeful Executivului a apreciat, de asemenea, nivelul excelent al cooperării bilaterale şi dialogului în domeniul securităţii şi apărării şi a mulţumit preşedintelui Sergio Mattarella pentru participarea Italiei la misiunea de Poliţie Aeriană Întărită şi la programele de instruire comună cu piloţii Forţelor Aeriene Române, în perioada 2021 – 2023.

În acest context, oficialul român a arătat că Italia poate avea o contribuţie substanţială la viziunea României de transformare a Mării Negre într-o zonă a păcii, securităţii şi conectivităţii, prin dezvoltarea cooperării între statele cu interese comune din regiune, pe de o parte, şi dintre acestea şi comunitatea euroatlantică, cu sprijinul NATO şi al UE, pe de altă parte.

De asemenea, prim-ministrul român a apreciat eforturile Italiei pentru includerea şi promovarea susţinerii Ucrainei pe agenda G7, subliniind, totodată, că securitatea Republicii Moldova este strâns conectată de stabilitatea din regiunea Mării Negre.

„Avansarea procesului de extindere atât în ceea ce priveşte candidaţii din Balcanii de Vest, cât şi cei din Est – Ucraina şi Republica Moldova, consolidarea pieţei interne, convergenţa şi competitivitatea, următorul buget al UE şi extinderea Schengen au importanţă deosebită pentru România în viitorul ciclu instituţional”, a punctat Marcel Ciolacu.

În 2024, România şi Italia aniversează 145 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice, precum şi 60 de ani de la ridicarea relaţiilor la nivel de Ambasadă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

3 Comentarii

  1. Cooperare foarte importanta? Jurnalele de stiri italiene au spus doua vorbe despre asta, altele nici nu s-au deranjat.

    In timp ce un milion de romani muncesc din greu in Italia, nu castiga cat miile de „afaceristi” italieni din Romania. Zburda mafiotii ca mieii pe campiile patriei. Muritori de foame acasa, arata cu degetul spre romani ca le-au furat locurile de munca, iar patronii italieni se plang ca ai lor nu vor sa munceasca si aduc emigranti (cei mai multi la „negru”).

    Traiasca si infloreasca prietenia romana-italiana!

  2. Mattarella e un nimeni, probabil a fost platit sa vina sa faca poze cu maimutza de Ciolacu, sa para ca PSD-ul mai e relevant

  3. @Ghro-nu uită că Ciolacul a făcut din PSD un partid frecventabil.E primit în cancelariile europene,nu e că pe vremea lui Dragnea ori Dancila.Ba,voi sunteți sănătoși la cap?Ghro se califica pentru premiul inepției maxime.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.