Ciolacu, la Pro România: „Hai, treceţi odată acasă!”

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a ajuns, duminică, la Convenţia Naţională a Pro România, deși surse din partid au declarat că Mihai Tudose şi Claudiu Manda Manda s-au opus participării liderului PSD la evenimentul lui Victor Ponta.

Marcel Ciolacu, a făcut un îndemn surprinzător membrilor Pro România.

„Dacă mă uit în primele bănci îmi văd prieteni, colegi de parlament, foști colegi din PSD și îmi vin în minte cuvintele mamei mele, când eu și frații mei mai întârziam pe afară și venea și ne spunea <Hai, treceți odată acasă>”, a spus Ciolacu, fiind aplaudat de asistență.

Acesta a mai spus că nu au fost tensiuni în biroul său, declarația fiind făcută în contextul în care surse politice au spus că Mihai Tudose și Claudiu Manda nu au fost de acord cu participarea lui Ciolacu la evenimentul Pro România.

Ciolacu a vorbit și despre faptul că anterior reprezentanților celor două partide nu li se dădea voie să vorbească.

„Cu adevărat suntem oameni politici, oameni maturi și dacă acum câteva luni aveam voie să vorbim, dar nu prea mult sau să încercăm să ținem anumite guverne dar mai pe furiș, mai pe ascunselea, (…), nu aveam voie nici să vorbim și dacă vorbeam eram trădători de țară, de neam, de partid, de orice. CEX-ul era instrumentul și lucrurile erau ca și rezolvate. Se pare că am depășit cu toții aceste lucruri”, a spus Marcel Ciolacu.

Ciolacu a fost huiduit când a spus că nu are o problemă să recunoască faptul că Mihai Tudose a fost un prim-ministru bun. Acesta le-a răspuns celor prezenți că le înțelege supărarea, după ce Tudose s-a întors la PSD.

„Chiar dacă spuneți așa, și vă înțeleg supărarea, chiar și de la Iași. Ați muncit ca Mihai Tudose să ajungă europarlamentar. Și eu am muncit pentru ca Corina Crețu să fie comisar european. Asta nu înseamnă că eu trebuie să trec pe lângă Corina Crețu să o huidui sau să o înjur. Ăsta este istoricul pe care trebuie să ni-l asumăm. Nu noi am fost conducătorii care ne-au învrăjbit”, a mai spus Ciolacu.

Liderul PSD a afirmat că știe faptul că sunt colegi din PSD care nu vor o alianță cu Pro România, la fel cum mulți din Pro România nu vor o alianță cu PSD.

„Vă respect opinia și a dumneavostră și a colegilor mei și nu o pun înaintea unor ambiții ale mele sau a lui Victor Ponta”, a declarat Marcel Ciolacu.

Îniţial Gabriela Firea era singura persoană din PSD care participa la Convenția Pro România, desfășurată, duminică, la Parlament. Gabriela Firea a declarat că dacă nici acum nu este dată afară din partid atunci înseamnă că PSD chiar s-a schimbat.

„I-am zis lui Victor (Victor Ponta – n.r.) că sper să nu fiu dată afară din partid pentru că am ales să particip la această şedinţă. Sper să nu fiu chemată la o şedinţă cu sentinţă dinainte stabilite, cu actori care au roluri bine stabilite şi apoi execuţia. Mulţi dintre voi ştiu acest lucru, pentru că aţi fost acolo. Au fost foarte multe greşeli, o politică total greşite. Dacă nici acum nu sunt dată afară din CEx înseamnă că s-a schimbat ceva în PSD”, a declarat primarul Capitalei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

10 Comentarii

  1. Mama Secu e mereu gravida. Ia uite-i, puisorii cu ochi albastri, cum se mai string ei unul intr-altul…

  2. Daca-i ordin pe „unitate” nu se discuta, se executa ! Ce mama dracu’, doar n-o sa asistam la păruieli (sau paruieli, de la „par”) intre departamentele Securitatii !? Desi … ca sa spun sincer, pină si simpla idee ma încîntă !

  3. Inainte ca nu-i greu! Nu mai dati vina pe Johannis ca vrea sa va distruga, va distrugeti singuri! In ochii alegatorilor sunteti niste curve politice, va inclinati dupa cum bate vantul. Nu aveti principii, nu aveti reguli de partid, nu aveti nimic. Sunteti niste haimanale. Ce sa mai inteleaga alegatorii care v-au votat ca prostii? Dupa ce Firea a atacat PSD-ul din interior si Ponta din exterior, acum v-ati gasit sa-l pupati in fund pe tradatorul „number one”! Succesuri!

  4. Ponta-MTO a insultat si sters pe jos cu PSD de cand a plecat din PSD mai mult decat au facut-o PNL, USR si PMP impreuna. Participarea Firei care i-a organizat ziua de nastere pe stadion lui ponta-MTO, destrabalare care l-a costat pe ponta-MTO pierderea alegerilor prezidentiale in 2014 nu ma surprinde. Ca Ciolanul analfabet pe langa care Veve pare doctor docent participa iarasi nu ma surprinde. Ce ma surprinde este ca Ciolanu mai este inca sef la PSD si vrajitoarea din Voluntari membra! Peste 4 ani o sa vina din nou PSD cu un raport in care vinovati de irelevanta partidului vor fi in locul lui Dragnea si Dancila, ciolanu, ponta-mto si sarma!

  5. Asta-i aproape șantaj la CEx doamna Firea. Știi că acțiunea ta deranjează conducerea paridului, dar tot o faci afirmând că dacă ți-o reproșează sunt retrograzi, adică nereformați. Nu cred că v-ar cadea bine să aflați că niște prieteni se vizitează cu persoane care v-au înjurat.

  6. Ponta este cel mai expert in semnat de pacturi pe sub masa cu dusmanul.
    Poanta cu: ,,Treceti odata acasa” a fost f inteligenta. Ciolacu facea referire la cum il chema acasa ma-sa pe el si pe fratii cand nu mai veneau de la joaca……[Markus Roman]

  7. cracanatii
    intre psd si proromânia: gaby firea, ciolacu, negoiță. nasa si finul, etc

  8. „Hai, treceţi odată acasă!”, sa ne adunam toti securistii infecti la un loc! Sa vina si Dancu, Rus si trupa de ciumeti de la Cluj! Sa ne reintregim si modernizam in spiritul lui joianis!

  9. Rau a ajuns PSD , daca se milogeste la Ponta ! Au , sa nu stie ca cine a tradat , va mai trada ?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.