Cioloș, luat la întrebări de activiștii ecologiști, în Alba

Înaintea unei întâlniri cu autoritățile din Alba, premierul Dacian Cioloș a fost chestionat de reprezentanții…

Cioloș, luat la întrebări de activiștii ecologiști, în Alba

Înaintea unei întâlniri cu autoritățile din Alba, premierul Dacian Cioloș a fost chestionat de reprezentanții…

Înaintea unei întâlniri cu autoritățile din Alba, premierul Dacian Cioloș a fost chestionat de reprezentanții unor asociații ecologiste, care i-au înmânat și o sesizare privind problemele de mediu din municipiul Sebeș.

Aceștia îi solicită primului-ministru să intermedieze o întâlnire cu ministrul de resort, Cristiana Pașca Palmer, după ce aceasta a promis că va ajunge la Sebeș, ceea ce nu s-a întâmplat.

Reprezentanta Asociației „Prima Natură”, Monica Vlad, spune că în vara trecută la Sebeș a fost depășit în mai multe rânduri indicatorul la ozonul troposferic, despre care a susținut că este foarte nociv, dar că Agenția pentru Protecția Mediului Alba ar fi transmis că datele ar fi fost distorsionate.

„Vrem să vă informăm în legătură cu Sebeșul. (…). Doamna ministru al mediului a promis, într-o conferință de presă, că va veni la Sebeș, însă nu am primit niciun răspuns concret până acum data la care va fi. (…). Este o problemă foarte mare cu poluarea (la Sebeș—n.r.). Sunt două procese ale Ministerului Mediului cu societatea Kronospan. Până în acest moment s-au pierdut ambele procese. Unul este cu recurs și urmează să se facă recurs la cel de-al doilea proces”, a spus Monica Vlad, potrivit Agerpres.

„Deci avem foarte multe probleme și v-am ruga, dacă aveți timp și dumneavoastră, să citiți aceste hârtii”, i-a mai spus premierului reprezentanta ONG-ului.

Cioloș a afirmat că ministrul mediului o să se deplaseze la Sebeș pentru a discuta despre problemele ridicate de asociație.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.