Dacian Cioloș nu exclude o candidatură la prezidențiale

Europarlamentarul Dacian Cioloş a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Iaşi, că nu exclude posibilitatea de a candida la alegerile prezidenţiale din 2024.

Conform eurodeputatului, membrii REPER, partid pe care l-a fondat, vor fi cei care vor decide cine va fi candidatul noii formaţiuni politice la prezidenţialele din 2024.

„Nu exclud (candidatura la prezidenţiale -n.r). Doar că asta e o decizie pe care o să o iau şi împreună cu colegii, şi în funcţie de care va fi starea de spirit, să vedem care va fi profilul preşedintelui pe care oamenii îl vor aştepta în 2024. Ştim foarte bine că nu am nevoie de o candidatură din asta ca să îmi crească notorietatea, să fiu vizibil. Dacă aş candida, voi lua în serios această candidatură şi voi lua în serios şi aşteptările oamenilor. O candidatură la Preşedinţie nu poate fi doar o ambiţie personală a unui politician, ci trebuie să răspundă la o nevoie, la o aşteptare”, a răspuns Cioloş la întrebarea jurnaliştilor dacă ia în calcul candidatura la Preşedinţia României.

Totodată, acesta a menţionat că nu intenţionează să candideze la „şefia” partidului nou înfiinţat.

„Foarte curând va fi înfiinţat un nou congres în care va fi aleasă conducerea partidului. Între timp se organizează filialele, apoi vom începe discuţiile legate de strategie. E clar că vom avea candidaţi, dar în ce fel vom merge, la care alegeri vom merge singuri, la care în parteneriat, asta o va decide partidul. M-am implicat mai puţin în conducerea executivă. Nu voi candida la şefia partidului”, a declarat Dacian Cioloş.

El a adăugat că REPER va decide cu privire la fiecare dintre scrutinurile electoral de anul viitor dacă va merge separat sau va face alianţe politice. Potrivit acestuia, nu este exclusă nici posibilitatea de a încheia o alianţă chiar şi cu foştii colegi de partid din USR.

Dacian Cioloş s-a aflat vineri la Iaşi, în urma unei serii de vizite efectuate la proiecte din judeţele Iaşi, Botoşani, Suceava şi Neamţ, în cadrul Caravanei România Europeană.

„Caravana România Europeană este o modalitate prin care vreau să fiu conectat la realităţile de pe teren, să pot să discut cu oamenii, să pot să le explic şi deciziile pe care le luăm în Parlamentul European, dar să şi culeg informaţii, sugestii şi opinii despre decizii pe care le luăm. Trebuie să cunosc şi realităţile de pe teren. E o modalitate firească pentru orice politician de a sta de vorbă cu oamenii nu doar în campanie, nu doar atunci când vine să le ceară votul, ci şi când vrea să înţeleagă anumite lucruri, despre cum trăiesc oamenii şi altfel decât din documente şi rapoarte. Din păcate, credibilitatea politicienilor scade pe zi ce trece. Nu văd cum se poate construi altfel decât un dialog cu oamenii”, a mai afirmat Dacian Cioloş.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

20 de Comentarii

  1. … REPAR oaleeee, REPAR cratiti ! Spoiii tingiri ! … Du-te ba panarama de aici ! Ai fost ani de zile tucalaru’ gerontofilului de la Paris, Macron, cu facatura sa „europeana” mafiota, si acum vrei sa fi o alta pacoste pentru romani, nu ne ajung toate canaliile de pina acum la Cotroceni ?

  2. S-a spart teava cu candidati, obosim numai numarand !Fiecare sa se autopropuna si sa se voteze,asta e democratie, plus ca devenim mai responsabili in calitate de candidat votat
    Adevarul este ca la problemele de azi ale Romaniei,toti ne pricepem la nivel de doctorat copy- paste

  3. „nu exclude posibilitatea de a candida la alegerile prezidenţiale din 2024”

    Asta poate declara oricine cand i se pune un microfon in fata. Decat o baba batrana, dar simpatica, a spus: „dar voi nu va uitati la figura mea” ?
    Poza e din categoria: 1.000 de cuvinte. Ea prezinta colectia de vase in care isi colecteaza ciolosul urina pe care o recicleaza, ca la el totul este cu RE in fata.

  4. buna!
    pai daca l-am facut presedinte pe Iohannis,ce ma conteaza acum? sa aiba si Franta guvernatorul ei. numai America? din tradator in tradator. America are mai multi pretendenti,are de unde alege un candidat pentru funcia de guvernator al coloniei devalizate si in colaps financiar ,pe cand Franta cred ca are mai putini pretendenti.
    PS.dle moderator ai probleme cu cititul?

  5. Trageti apa, oameni buni! Asta e un alt turnator al secolului XX-XXI pe actualitatea securista. Petrov betivaniul, a fost pentru secolul IX si l-au dezbracat total de minciuni acoperite de altii!

  6. Pe langa doua (editat) de mare calibru pe care le-am avut in ultimii 20 de ani, ce mai conteaza inca una?……[Rumburak]

  7. Începând de azi, 24, februarie, 2023, toți cetățenii cu variola și ciuma bubonica lgbtiqista au dreptul sa folosească stângul în poziții de pe loc repaus în locul dreptului roman fără drept.
    PS. Dacă te-a emanat Sorin Ovidiu Vântu și
    Te NUMEȘTI Ciolos, e obligatoriu sa fii o emanații a intestinelor, secțiunea gaze sulfuroase și evacuare in bideul Alzhaimer.

  8. Ce or avea oamenii astia in capul lor ,tarite sau compost ? Individul asta nu isi da seama ca nu are nici-o sansa, sau el se bucura doar ca se trece pe lista candidatilor ?

  9. Copil de milițian te poti lua de mână
    cu Dragnea al copil de milițian comunist…uitasem de Motreanu alt copil de securist bolșevic care împreună cu turnătorul Petrov reprezintă cică interesele românilor în Parlamentul European?? Locul vostru este lângă tovarășul Putin.

  10. Măgarul lui Buridan întrebându-se din care borcănel să mânânce.

  11. @ Monkey 19:04
    Ești în eroare, MonCher, 2×3.14 yoghinul BI-volar e cu neo-bolșevicii de la Bruxelles, e „progresel” anti-putinist de-al tău, slăvește ca tine…?

  12. presedinte ..?! o functie care nu si-a dovedit utilitatea , absolut deloc ..!! o mare gramada de angajati platiti de popor, ca sa ce ..?atat timp cat ceea ce trebuie sa facem , bine, rau, vine pe hartie de-afara , de ce mai avem nevoie de aceasta ” institutie ” bugetofaga ..?aaa… ca sa avem un ” comandant suprem al armatei..!! o da !! actuala copie nereusita de presedinte , se pricepe la armata !!!

  13. O NULITATE UMANA DIN RASA VULPII ……………………………….CRETINE……………

  14. Agentul tripul se viseaza Presedinte, cine mai crede caricatura asta de om ?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.