Dacian Cioloș, săgeți către conducerea USR – Își face sau nu partid

Dacian Cioloș a declarat, marți, la Digi24, că nu neagă că a discutat cu colegi din USR care l-au „abordat apropo de viitorul partidului și de viitorul nostru în politică”. Întrebat dacă înființează un nou partid, acesta a răspuns că „sunt zvonuri” și a criticat conducerea actuală a USR. Surse G4media.ro au declarat zilele trecute că Dacian Cioloș se pregătește să lanseze un nou partid.

 „Sunt zvonuri. Agenda mea este alta acum. (…) Nu să răspund la zvonuri aruncat pe piață de cineva care nici măcar nu-și asumă nominal. Dacă sunt colegi din USR care consideră că trebuie organizat un nou partid, care vor să discute de problemele din USR pe care eu le-am pus pe masă încă de când mi-am prezentat demisia din poziția de președinte, da, sunt subiecte care rămân în continuare de actualitate în partid. Atâta vreme cât conducerea partidului nu aduce răspunsuri la aceste probleme, continuă tensiuni, pleacă oameni din partid. Apar tot felul de discuții, de zvonuri.

Mi se pare prea ușor să arunci niște zvonuri și să spui apoi iată, sunt informații, haideți și comentați-le, dar nu vă spun cine a zis treaba asta, care sunt argumentele. Astea sunt lucruri prea serioase. Un partid politic e creat atunci când e o nevoie pe piața politică, el crește în funcție de capacitatea lui de a răspunde la așteptările oamenilor și când nu mai răspunde la așteptările oamenilor slăbește, stagnează și apoi dispare. Aici nu ține de un om sau altul viața unui partidTocmai de aceea discuțiile acestea ar trebui să aibă loc.

Nemaifiind în conducerea partidului, am un mandat de europarlamentar, am experiența pe care am acumulat-o în timp, pe care încerc s-o folosesc acum pornind de la agenda oamenilor, pentru că de asta am intrat în politică, nu să comentez tot felul de zvonuri și să fac lucruri pentru oameni. Eu vreau să construiesc. Și câtă vreme am putut face lucrul acesta la conducerea USR, am făcut-o. Când am simțit că nu mai pot s-o fac, am pus pe masă problemele care există în partid de mai multă vreme. Probabil că «vina mea» e că probleme care existau deja prin demisia mea le-am adus în spațiul public. Dar e foarte bine să discutăm problemele, în primul rând, și nu să comentăm zvonuri pe care nu și le asumă nimeni”, a spus Cioloș.

Ne uităm la sondajele de opinie. Nu prea reușește să-și regăsească vocea (USR). Care ar fi calendarul și în ce moment credeți că este acum USR?, l-a întrebat moderatoarea Digi 24 pe Cioloș.

 „La lucrurile astea, cum face un partid opoziție, cum rezolvă problemele interne în partid, cred că trebuie să răspundă conducerea partidului. N-am văzut inițiative din acest punct de vedere. Unii colegi din partid au impresia că punând batista pe țambal, «gata a plecat Cioloș, nu mai vorbește de lucrurile astea, băgăm sub preș problemele care în continuare există». Pentru că în continuare colegi din partid își prezintă demisia. N-am fost adeptul niciodată a pune lucrurile sub preș, că le-am mai ținut în intern multă vreme și am căutat soluții acolo, dar nu le-am pus sub preș.

Acum cred că problemele astea trebuie rezolvate, pentru că suflul unui partid în exterior ține de plămânul interior. Și plămânul interior din păcate respiră foarte puțin acum, pentru că pleacă din partid exact acei oameni activi din filiale, care nu se regăsesc. Nu doar că pleacă, dar nici nu prea vin. Am văzut cifre, că vin 1000, 2000, 3000. Eu vorbesc de oameni care să aducă un plus partidului, care să dea un suflu nou partidului, a căror prezență să o simțim, să nu vorbească doar aceiași oameni despre aceleași lucru. N-am văzut să se întâmple lucrurile acestea, mai aștept. O să vedem în următoarele săptămâni ce se întâmplă, însă da, sunt și eu îngrijorat, și nu neg că am avut discuții cu colegi care m-au abordat apropo de viitorul partidului și de viitorul nostru în politică, până la urmă. Când vehiculul e bolnav, ți-e greu să construiești și să mergi la drum cu el.

Deocamdată sunt în partid și urmăresc ceea ce se întâmplă acolo, mai puțin ceea ce nu se întâmplă. Sunt multe dintre ideile de reformă pe care le-am pus pe masă pentru a recâștiga încrederea membrilor, problemele privind felul în care se fac adeziunile la partid. Unii intră foarte repede și foarte mulți alții intră mai greu sau nu intră deloc. Problemele legate de procesul electoral intern, care rămân în continuare pe masă, în continuare sesizări care au apărut după alegerile din Diaspora n-au fost clarificate și oameni care au tot așteptat să vadă dacă acolo au fost sau nu fraude, probleme, pleacă acum din partid. Văd că nu mai au încredere că lucrurile astea se vor rezolva. Problema deschiderii partidului, pentru că nu vreau să stau într-un partid închis în care o tabără vrea să controleze tot partidul cu orice preț.

Probleme aceasta de deschidere a partidului n-am văzut-o pe masă. Colegi din Biroul Național au mai adus subiectul acesta pe agendă dar n-am văzut să se întâmple anumite lucruri”, a răspuns el.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

9 Comentarii

  1. USR trebuie votat in masa pentru a garanta distrugerea demografica si genetica a celor care se identifica ca romani

  2. Ii fac colegii unchiului alt partid. Asta mic nu este in stare de nimic.

  3. Stati linistiti, tovarasi! Va fac băieții alt partid și cum v-au dat si anterior petrovi și copii și nepoti de petrovi, care de care mai valoros, corifei ca Barna, Cioloș, Drula, Bulai și Sailler oradeanul.

  4. @budos olah In scaune, nu în masă, o să votăm cu uniunea stricaților romani.

  5. Valahul este mandru de evolutia demografica sub PNL , PSD si AUR abia asteapta sa se……romanul.

  6. Cum propune Uniunea Securistilor din Romania un securist la conducerea CCR-ului, ca sistemul trebuie sa supravietuiasca prin viermii sai

  7. inca un pas spre mturizarea politica a „frantuzului”. Din pacate devine ca cei care vor fi respinsi de structura de partid. Ergo=isi va face partid fix dupa incheierea mandatului de europarlamentar…Partidul tehnocratic

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.