Dacian Cioloş a subliniat ferm, în timpul audierilor de vineri din PE, că este „un reformator” şi că reformarea PAC nu înseamnă reducerea finanţării sau renunţarea la unele instrumente, ci adaptarea la contextul actual, un europarlamentar arătându-se preocupat de „nivelul reformei”.Prima întebare din timpul audierii lui Cioloş a venit din partea unui europarlamentar german şi s-a referit la dezvoltarea rurală şi la Politica Agricolă Comună (PAC). Cioloş a preferat să ofere răspunsurile sale în limba română, după ce o parte a discursului său introductiv a fost în engleză.
"PAC ar trebui să asigure veniturile fermierilor în primul rând. Ar trebui să existe un nivel minim de stabilitate în ceea ce priveşte veniturile lor", a subliniat Dacian Cioloş.
În ceea ce priveşte dezvoltarea politicii rurale, acest pilon ar trebui să rămână în cadrul PAC, a mai spus românul. "Ele nu pot fi separate, sunt foate strâns legate. Ar trebuie să existe o politică de coeziunie foarte strânsă, pentru a nu avea diferenţe majore între zonele urbane şi cele rurale", a argumentat comisarul desemnat.
Un europarlamentar portughez al socialiştilor europeni, Luis Capoulas Santos, i-a atras atenţia lui Cioloş că s-a contrazis în declaraţia sa iniţială, de la începutul audierilor, cu ceea ce a transmis în răspunsurile scrise. "În răspunsurile scrise vorbeaţi numai de mici ajustări la PAC, acum aţi vorbit de reformă. Puteţi să îmi explicaţi această schimbare?", a comentat portughezul.
Răspunsul lui Cioloş a venit foarte ferm şi i-a atras în primul rând atenţia europarlamentarului socialist că nu trebuie să se ghideze după ceea ce se scrie în presă. "Sectorul agricol al UE s-a schimbat foarte mult în anii aceştia. El are în continuare o diversitate foarte mare. Reforma nu înseamnă reducerea finanţării sau renunţarea la unele instrumente, ci înseamnă căutarea unor soluţii pentru a ne adapta la realităţile curente", a punctat candidatul României. NewsIn