Cîți îl iubesc pe Dan Diaconescu?

Revin asupra scandalului gonflat legat de reținerea lui Dan Diaconescu. Impactul a fost de proporții, așa cum a fost comandat. Viteza cu care s-a încins a făcut să-mi scape cîteva lucruri.

Cîți îl iubesc pe Dan Diaconescu?

Revin asupra scandalului gonflat legat de reținerea lui Dan Diaconescu. Impactul a fost de proporții, așa cum a fost comandat. Viteza cu care s-a încins a făcut să-mi scape cîteva lucruri.

Revin asupra scandalului gonflat legat de reținerea lui Dan Diaconescu. Impactul a fost de proporții, așa cum a fost comandat. Viteza cu care s-a încins a făcut să-mi scape cîteva lucruri.

Primul: Că s-ar putea ca trambalarea acestui subiect pe toate televiziunile infestate să aibă o legătură nu doar cu ascunderea sub preșul manipulării a revenirii la înregistrările SRI în cazurile de corupție. În legătură cu asta nu am nici o îndoială. Prea s-au întrunit atîția deputați măcar cu tinicheaua suspiciunii deasupra capului ca să nu fie vorba de o mobilizare comandată.

Prea și-au ținut gura toți amplificatorii dogiți ai lui Hellvig (în frunte cu Gușă și puiul) ca să nu ne prindem de această manevră. Dar, pe lîngă asta, intensitatea și graba cu care Dan Diaconescu s-a instalat pe toate televiziunile vin și de la nevoia de a îngropa în bîrfa de mahala o revoltă adevărată. Este vorba de protestul fermierilor, generat de invazia grîului ucrainean și, chiar dacă unii nu pricep, și a celui rusesc. Pentru prima dată, producătorii agricoli s-au organizat. A fost o pregătire de o săptămînă și jumătate, suficient timp ca echipa de diversiuni a băieților să se gîndească la o modalitate de minimalizare a efectelor și ecoului revoltei.

Fermierii cu ale lor utilaje, cu enorma lor pagubă, cu munca lor dusă în derizoriu erau și sunt mai periculoși decît cercetații pentru corupție.

Marii jucători politico-economici cercetați pentru corupție în momentul în care se apropie SRI-ul de casele lor devin mai cuminți și se duc la Pădure să dea din coadă. Fermierii nu cunosc această practică. Printr-o mișcare strategică de doi lei comandată de la Bruxelles și concepută mai degrabă peste Ocean (grînele din Ucraina au în mare parte și proprietari americani), fermierii români au fost puși în cap. Și exista pericolul transformării lor într-o armată. Cu utilajele lor mari, cu numărul mare de lucrători care le sunt devotați ca niște soldați credincioși, ei pot reprezenta un mare pericol pentru ordinea, pentru stabilitate și, pare mai greu de crezut, și pentru politica europeană încropită.

Revolta fermierilor români și bulgari, la care se putea adăuga și o mișcare din Polonia, precum și o revoltă a fermierilor din Ungaria (cel mai simplu), ar fi avut o greutate enormă, mult peste capacitatea de a negocia a președinției și a guvernului român.

Umflarea pe televiziuni a reținerii lui Dan Diaconescu era soluția ideală pentru a acoperi revolta fermierilor și extinderea ei. Cazul Diaconescu era comod și pentru cei din redacții. Nu presupunea cine știe ce deplasări și cine știe ce priceperi și cultură juridică. Mulți sunt cam de aceeași teapă. Mulți îl admiră și îl socot un caz de reușită. Spiritul OTV are la bază flecăreala fără odihnă. Or, rostogolirea subiectului Dan Diaconescu este compatibilă cu mediocritatea profesionalismului din presa de azi. Ba, am văzut că televiziunile și site-urile din România s-au avîntat într-o reconsiderare a otv-ismului și a curentului care și așa domină peste tot.

Aș zice că România TV și grupul Intact, cu ale sale Antena 1, Antena Stars și Antena 3, se pot socoti un fel de succesori de spirit OTV. Unul dintre mediocrii de serviciu de la grupul Intact o ținea sus că Dan Diaconescu „a revoluționat televiziunea”. Nu că a distrus-o! Adică a vărsat troaca de zoaie pe micul ecran. În zilele noastre chiar nu mai știe nimeni că OTV-ul a coborît jurnalismul de televiziune la nivelul mahalalei. Ceea ce, pas cu pas, urmează și la cele trei-patru televiziuni guvernamentale și de familie. Peste noapte, unele televiziuni au început să-i reconsidere și pe prietenii lui Dan Diaconescu, invitați să scoată în evidență și să lustruiască trecutul și meritele OTV-ului și pe cele ale inițiatorului.

Reținerea lui Dan Diaconescu, pentru știți deja ce, și felul în care a fost reflectată întîmplarea ne arată ce tip de atitudine și de limbaj domină în presa românească, ce valori promovează ea și ce principii are, cît de mică este în abordare și cît de găunoasă este. Avem pe micile ecrane chiar dovada incontestabilă a gustului din societate. Și implicit a nivelului ei din ce în ce mai coborît în care ne scufundăm.
În loc să fie în serviciu public, televiziunile noastre cu ifose în materie de audiențe și site-urile de bulevard sunt mai degrabă tunuri de divertisment și hăhăială, nu o presă în slujba cetățeanului și care să-l ajute să schimbe țara!

 

Distribuie articolul pe:

99 comentarii

  1. Cine iubeste un onanist pedofil ? Doar generalii bosorogi pseudo-legionari care-l folosesc sa mascheze reaparitia miscarii legionare.

  2. Se pare ca sciatica nu-l împiedică pe Tică, să posteze vrute și nevrute pe forum.
    Ciudat, a dispărut de pe sticla România TV, realitatea, scandalagiul Gelu Vișan.ar fi de Dosarele X, ca Gelu Vișan să sufere de sciatică. Marius, caută în gazeta de Sud un articol despre „pedagogul” Gelu Vișan. Citește, caută pe Youtube și vei descoperi atâtea puncte comune între Tică și Gelu Vișan, încât te vei întreba dacă nu cumva, este aceeași persoană.
    Mulțumesc pentru comentariile tale ce aduc plus valoare acestui forum. Întreb, nu dau cu parul:Yahve, tomlin, Ileana, Miruna, Marin, s-au speriat de Tică, alias charlie? Au realizat că pierd vremea pe forum?

  3. Marius, Tică semnează uneori „Charlie”, este știut. Își iau reciporc apărarea. Au mereu aceleași șabloane verbale și atacă țintit aceleași persoane.
    Țică postează alternativ, folosind nickuri din „portofoliu”. Evident, este o persoană suferindă, iar un bolnav nu are o reprezentare obiectivă asupra realității.
    Țică vrea să fie centrul universului său, din care face parte și acest forum.
    Este hiperactiv, nu acceptă alte opinii și se crede factor determinant în a impune curente de opinie. Doamna Core are un suflet mare, dorește sănătate lui Tică, dar nu poate ierta desele jigniri pe care i le-a adus Tică & numeroasele nume de folosință unică. Core iartă, dar nu uita. Se pare că răutatea, ură, sentimentele negative, i s-au întors inmiit lui Tică din Baragan, Călărași, sau de oriunde este el.
    Cert este un fapt:Tică este un provocator ce deturnează discuțiile de la tema editorialelor. Așadar, cine îl. Iubește pe Tică, pe charlie, alias „nas de cununie”, să îl caute la redacția cotidianul, poate mijlocește cornel Nistorescu o întâlnire între Tică și cei cu drag de adevăr.

  4. In tot articolul NIMIC despre abuzul autoritatilor amintind de vremurile nenorocitei de baschetbaliste si de sifonarea catre presa securista a documentelor din dosar!
    NIMIC despre faradelegile autoritatilor si linsajul mediatic al televiziunilor tefeliste, autorul sustinind ca circul mediatic a fost doar sa ascunda revolta fermierilor si crearea unei aureole pentre DD.
    Dupa deturnarea atentei de la actiunea in forta a autoritatilor si introducerea de soparle, intreb si eu :’Cîți îl iubesc, cu adevarat, pe Cornel Nistorescu?

  5. @ Tica de Baragan: un adevărat bărbat nu se războiește cu o femeie,nu-si plânge de mila, nu se victimizează. Doar progresistii, care sunt fatalai, se plâng de orice și te amenință cu justiția.
    PS. O fi prea mulți ciulini în Baragan și, se știe ca ciulinii se țin scay de capul și sufletul omului. Unii ii folosesc ca remedii naturale, ații ii pun pe foc ca să se încălzească, iar mare majoritate se feresc de ei având convingerea ferma ca sunt simbolul raului si al uscaciunii.

  6. Si, in sfarsit, „Tica din Baragan”, poti indica in care comentarii apar cuvintele pe care mi le imputi?
    In sfarsit, sanatate!

  7. „Tica din Baragan”, ca sa uiti putin de durere. Am citit ca o proportie foarte mare de români isi cunoaste zodia dar multi, nu-si cunosc grupa de sange.
    Am citit acum ca sunt 4 zodii cu suflet de aur, printre care si a mea:
    Nativii zodiei… știu să fie buni prieteni. Aceste zodii din horoscop te vor ajuta mereu, pentru că au un suflet bun. Ei știu să-ți fie alături și să te ajute cu tot felul de probleme, indiferent dacă acestea sunt financiare sau amoroase.

    Multa sanatate si, crede-ma, supararea, ura sunt dusmanii sanatatii. Tu stii foarte bine teoriile doctorului Dulcan. Daca vrei sa depasesti niste suparari, incearca sa gasest explicatiile pentru ele!

  8. Normal ar fi să ascultăm ambele părți :
    „Un masacru, un linșaj, să sperăm că ușor, ușor se va dovedi că totul a fost o înscenare juridică”, a descris Diaconescu dosarul penal deschis pe numele său. Acesta a precizat că nu se afla în dulap la momentul descinderii mascaților la el acasă, așa cum s-a speculat în presă.

    Dan Diaconescu pune ancheta penală pe seama unei presupuse tentative de a-i bloca revenirea în televiziune.

    „Cu două, trei zile înainte ca mascații să intre peste mine domnul Murărescu m-a anunțat că interdicția mea de televiziune și alte activități s-a scurtat cu un an și ceva. Interdicția mea expira imediat după alegeri, acum expiră înainte de alegeri”, a mai afirmat Dan Diaconescu la Antena 3, aflat în drum spre rezidența sa din București.

    Jurnalista Simona Ionescu, redactor șef EVZ, scrie pe contul să de Facebook că „Fapta de care se spune că e acuzat Dan Diaconescu nu e pedepsită de Codul Penal”.

  9. Dan Diaconescu este in televiziune un inventator al vorbitului de-a moaca ,oare intregi.pe un subiect de nimic.Este precum Charlie printre comentatori care și el recita de ani aceeași poezie SF cu Puțin și Rasputin despre tractoriști,colhozuri bolșevice și până la urmă ajunge și la spitale de psihiatrie .Omul vede securisti pe pereți și sub plapumă, oricine încearcă să spună ceva care care nu se încadrează în rețeta lui este făcut antiroman și dușman.Toti îl ocolesc și încearcă să nu își pună mingea cu el.Eu o să-l calc pe bătătură.

  10. În țara lui „dă-ne și nouă ceva”, românii visează la un fel de Nicolae Ceaușescu al II-lea.
    Circa 79% dintre românii chestionați sunt de părere că partidelor politice și politicienilor nu le pasă cu adevărat de cetățeni, arată un rezultat al cercetării. Procentul nu este o surpriză. Peste tot unde te învârți în România, oamenii manifestă aceeași silă față de clasa politică. Politicienii cu nepăsarea, cetățenii cu scârba. Ce altă dovadă a nepăsării (de dată recentă) este scandalul generat pe seama introducerii pragului pentru abuzul în serviciu.
    Restul, ei si neamul lor, au pensii speciale.

  11. Eu nu il iubesc pe dedede! La fel ca divizia de epoletati -in plata- care posteaza pe acest sait sub mai multe nicneimuri/ postac si care – parca la ordin- bat campii cu diverse subiecte,gen mishto , caca maca, etc care nu cumva sa trezeasca din somn multimea de babuini care pun botu in aceste zile la diversiunea dedede, regizata, tot de erata, ca si cea cu dinca , monstrul din caracal Ca sa nu afle ce pun la cale, in aceste momente, tradatorii tarii! PS Ma scuzati ca v-am deranjat ,stimati trolii sestese si , bineinteles, ca postez prea repede

  12. „Tică din Baragan”, iti doresc din suflet, insanatosire grabnica! De mult, de foarte mult timp, am incetat sa incerc un dialog cu tine. Eu am niste reguli demult insusite in dialogurile mele, niciodata nu spun nimanui „esti…”. Intr-un dialog, imi transmit ideile, argumentele si atat. Imi place si sunt adepta dialogului civilizat.
    Suntem intr-o perioada a Sarbatorilor românilor de orice religie. Dumnezeul Unic sa aduca sanatate si pace tuturor românilor!

  13. Un studiu realizat de Deutscher Sparkassen und Giroverband (DSGV), organizația care coordonează asociațiile regionale ale caselor de economii la nivel de țară, a concluzionat în septembrie 2022 că un venit net de 3.600 de euro este noul prag al sărăciei în Germania, situație în care o gospodărie care deține acest venit, nu mai are niciun ban la sfârșitul lunii. După cum relatează Welt.de, un studiu al Asociației băncilor de economii din Westfalia-Lippe (SVWL) a ajuns acum la o concluzie similară.

    Potrivit studiului, inflația ridicată și explozia prețurilor la energie au făcut ca tot mai multe gospodării (60%) să nu-și mai permită să economisească o parte din venituri. În plus, după cum explică Liane Buchholz, președinta SVWL, multe gospodării sunt nevoite acum să își folosească economiile pentru a-și acoperi costurile de trai. „Ele sunt atât de împovărate de creșterea bruscă a costurilor, încât nu mai rămâne nimic la sfârșitul lunii, iar pentru multe dintre ele, economiile sunt, de asemenea, consumate.”a explicat Liane Buchholz.”
    De noi ce să mai zicem că prețurile sunt cam la fel în timp ce veniturile – defel ! ;)

  14. Marius! Acum am chinurile IADULUI! Iad, Iad, Iad! Am Lombosciatica L5! Iad am! Doamna Core mă face prost, idiot! Io prost? Io care am vărsat la buget 133 000 de lei lunar trecuta? Io idiot? Io idiot? Dar Ciorbă Vicol cum este? Cum? Vasilică Câțu cum este? Doamna Core m- a făcut idiot, cu tatăl mort înecat, sora moartă, venit în Bucale sărac și Acum cu 150 de Clienți activi? Io prost? Io? Dar Doamna Core care pupă Editat Varan ce e? Ma jigneste fără ca să mă cunoască? Toate „furaciunile” pesedeului să „cada” asupra ei până la a 7-lea Neam! Editat

  15. Vai, ce energii, ce vortex de haită flămânda… Sunt semne că cine doarme pe preș la România TV, zgârie ușa pe forum. O haită.

  16. Multumesc mult, marius.

    Profesorul Bortun tocmai spune: sunt oameni buni, generosi si oameni răi.
    Oamenii buni sunt capabili de admiratie, oamenii rai de invidie.

    Si, as adauga eu, admiratia este primul pas spre iubire, constructie.
    Invidia este primul pas spre ura, distrugere.

  17. Ce frumos….
    M-am emotionat total.
    Parca revad filmuletele cu familia Ceausescu jucand volei la Neptun.
    Cand zici de cocore, parca o vad pe Leana. Ce tanara era si cu ce privire calda supraveghea ea locul.
    Spiritul academic plutea in aer intr-un miros de polimerizare stereospecifica.
    Hai, valea…

  18. @ Tica: cred ca ai peste 100 de pseudonime. Și mai cred ca ai ceva personal cu doamna core. Fiind recunoscut ca o persoana aflata în culmea vitejiei!!!, nu ai curajul sa porți,cu domnia sa, o discuție decenta între patru ochi. Asa ca te ascunzi prin păpușoi și procedezi, asemeni lui Charlie, introducand-o în discuție,de dragul lelii, ca sa te simți satisfăcut precum masculul coiot de la coltul străzii cimitirului invierii, fost cândva alfa și ajuns Kafka beta caroten.
    PS. Ce e rău în faptul ca domnia sa le urează un „Paște fericiți” romanilor catolici? E mai frumos gestul tău de ura și sunt mai frumoase cuvintele tale grobiene? Bunicul meu nu stia formule chimice și matematice, dar a fost un om vrednic care si-a educat copiii cu dragoste de Dumnezeu și cu respect fata de om și carte. Ceea ce faci tu e o manifestare a misoginislului ridicat la absolut și a progresismului cu fata de bovina în timpul eliminării materiilor fecale. Exista o legătură puternica între esență, qi și spirit. Unul cu un qi slab nu poate benefica nici de esență și nici de spirit puternic. Asa ca încerca sa-ti intârăști qi-ul ca să poți qi-uii de bucurie când ciorile din Băneasa vor cronicarii iarăși la ușa spiritului tău elevator de elevat. Pana atunci revarsa-ti laturile în troaca cu porci pe care o păstorește si lasa un suflet cald, senin, gingaș și iubitor, ca a doamnei core, sa se bucure de frumusețile primăverii sufletului și ale sărbătorilor pascale.

  19. Furtul mafiei PSD PNL și a securiștilor care au tras in noi la revoluție, cea mai mare inflație din Europa, preturile nesimțite din energie din care aceeași mafie a făcut miliarde de euro, jaful OMV, securitatea care acum va putea face din nou dosare penale, bataia de joc cu abuzul în serviciu, pensiile nesimțite ale specialilor pensionari la 40 de ani, academecienii cu plagiate și epoleți, astea ne privesc pe noi românii, nu Diaconescu sau rocada

  20. … A treia minune s-a întâmplat în timpul Marelui Război din sudul regiunii Voronezh. Icoana „Înmuierea inimilor rele” găsită de locotenentul unităților de puști de munte italiene, Giuseppe Perego, a liniștit ardoarea ostilă a soldaților nazisti și până la sfârșitul operațiunii militare nu au făcut rău niciunui civil din regiune. Această icoană miraculoasă, cunoscută acum drept „Don Madonna”, este încă păstrată în Italia și servește la rugăciuni pentru soldații italieni care au murit în război.

    Minunile icoanei „Inmuierea inimilor rele”.

  21. @Charlie -bravo!

    @viki,
    Cand si in ce procent , a fost si este presa,tv in serviciul public, in slujba cetateanului ? In timpul si dupa revolutia din 1989?Daca am privii in reluare emisiunile de acum 10-30 de ani,presa de acum 10-30 de ani ,cand credeam tot ,ne-am da seama cat de prosti eram,cat de usor eram manipulati Romanii au crezut si unii inca mai cred in informatiile date de presa,de tv In ce consta valoarea unui jurnalism,unei tv?

    asta intrebam si noi:

    Cand si in ce procent a fost si este presa,tv in serviciul public,
    in slujba cetateanului ?
    In timpul si dupa revolutia din 1989?
    Daca am privii in reluare emisiunile de acum 10-30 de ani,presa de acum 10-30 de ani ,
    cand credeam tot ,ne-am da seama cat de prosti eram,
    cat de usor eram manipulati;
    Romanii au crezut si unii inca mai cred in informatiile date de presa,
    de tv……
    In ce consta valoarea unui jurnalism, unei tv?

  22. Cum s-au dus la vot prin anii 90 increzatori si siguri pe sine ca „Iliescu apare soarele rasare”, tot asa s-au dus milioane siguri pe ei a iesit Basescu 10 ani, Iohannis in 2014, in 2020 si cu multe alte ocazii tot dupa fenta. Si se tot se vor duce si in 2024. Tot dupa fenta.

    Ce e anii 90 sau epoca UE NATO turma procedeaza la fel, blablaurile s-au schimbat anticoruptie desi puterea e in pat cu aia corupti. Fenta a prins restul ce mai conteaza sa supravietuiasca anticoruptii.

  23. Dacă aveai atenție distributiva, citeai mesajul Dnoamnei Core, pentru Pesah. Dacă nu ai sta cu nasul pe forum,ca să hartuiesti comentatorii, ai pune ceva culoare în obraji, dacă ți-a rămas de anul trecut.

  24. DD Senzațional este milionar în Euro, viloaie în Primăverii, sex cu trup tânăr și io la muncă? Eterna Muncă? Ciucă luptând cu lb Română, Obez, analfabet, impotent intelectual, core slugoi pzd! Tot tacâmul!

  25. Tică, ultima dată când ai întrebat pe cineva când a dat cu aspiratorul, ai luat-o grav în freza ta de punkist.
    Tu îți ajuți nevasta, sau trec vecinii gardul, cu aspiratoare personale.
    Mircea Dinescu a scris o carte de versuri. Prima, ți se potrivește, ceva care se cred napoleon, regine sau tractoare, cazul tău. Cauta Mircea Dinescu. Ro.

  26. Am râs cu lacrimi! Dragoș Patraru spune „acum” că dl Ciucă e pupat în cur pe Facebook, de postaci cu „Conturi false,” bani platiti de la partid! Am râs în hohote! Robotul Ion plătit din banu publici, pt pupat Editat? Core! Te bagi?

  27. A ajuns o impostoare (core) să ureze Paște Fericit la Catolici? Ca și când Dan Diaconescu este Internist la Școala de Fete?? Core! Fă femeie! Când ai atâta timp liber? Când? Când ai dat în casă ultima oară cu aspiratorul? Când? Ai gresia curată in baie de Paști,?Fumezi? bei cafea? Du-te Fă la curățenie! Marș de aici!

  28. Doamna Core! Aveți: macar” bun simț? Ceva acolo, ceva? Nu înțelegeți că cititorii Cotidianului sunt antiPSD? Nu înțelegeți asta? Pt cine postați? Pt Papa Pius? Gata! Bătrânul v-a făcut în foi de vita, dvs nu „interesați”:pe cititorii Cotidianului! Postați tembel? Fugiți Dracu la A3 CNN! Apa e otravita la robinete, Mircea! Fă-te că Muncești! Gata! De ce postați? Sunteți precum gaina cu gatul tăiat care aleargă de apa opărita? Sunteți ridicolă! Parol!

  29. Fiecare … cu damblaua’i !
    Pe vremuri, pre cand Emil Cioran inghitea vreo 70 de ani / aista cam asa zicea : ” Am fost un mare vanator de fuste ! ”
    … . ….
    Ambii berbanti alfa’s de rasul curcilor in materie de … /ca rasu’ te’apuca !

  30. După Basarab I cel Mare, a urmat fiul său, Nicolae Alexandru care s-a dovedit un excelent diplomat dar și întemeietorul primei mitropolii a românilor.

    În 1343 se restabilesc relațiile cu Ungaria prin intermediul lui Nicolae Alexandru, fiul lui Basarab I cel Mare si asociat la domnia acestuia, pentru a pune bazele unei colaborări contra tătarilor.

    în 1352, Alexandru preia tronul. În primele documente externe referitoare la domnia lui, îl găsim în termeni buni şi cu Papa şi cu regele Ungariei. Dar în 1359, supărat că regele Ludovic ii opreşte corespondenţa directă cu Papa, de la care spera o recunoaştere ca domn „autocrat” — adică suveran care deţine domnia de la Dumnezeu, iar nu printr-o alegere sau o numire —, voievodul muntean se reorienteaza si se adresează patriarhului de la Constantinopol.

    Asa se face ca religia ortodoxa a devenit oficiala.

    La multi ani, dragi români catolici cu ocazia Pastelui catolic!

  31. Eu știu că Iont Stroe a fugit din Craiova, că să nu mai „mănânce” ciorba la sufertaș ca părinții lui! Core mănâncă rahat uman cu polonicul! Stroe a „intuit” viata dulce? A intuit? Viloaie în Craiova, subsolul, cramă de vin de colecție? Părinții prin „pilele” lu’ Stroe, angajați la APIA,? Rahat uman „ingurgiteaza” core și în Provincie e Iad! Iad, Iad, Iad?

  32. Defaimarea AUR, idioata lui reprezentare prin Editat il supara pe superiorul de regiune, nu stie cum sa-si mai aranjeze subventiile salvatoare.

  33. Dinți stricați o dă pe deviație sexuală și postacii vb de Ucraina, SRI, DNA? Dinți stricați cu spermatozoizii ciuntiti” la dentiție, vrea plăceri carnale de la 15 ani în jos? Șef la Jurnalul Național? Premiul Varan Voiculescu fundația Voiculescu? Premiul Pamfil Șeicaru? Un pedofil adentat, Nae Ionescu al României? Core? Care este Valenta Azotului? Dacă nu știi, esti proastă Site- ului!

  34. Televiziunile s-au pliat inca o data pe subiectul pe care l-a vrut PUTEREA sa fie vazut in primetime.
    A fi vazut, impus a se citi.
    Vine alegerile si ai nevoie de acoperire.

    Subiectul Diaconescu-OTV suprapus peste distrugerea cu buna stiinta a agriculturii chiar de guvern si presedintele complet dezinteresat de ce lasa in urma dupa el, dupa ce va pleca la sfarsit de mandat.
    Televiziunile otevizate vorbesc de rau activitatea de televiziune a lui Diaconescu. Ei sunt oglinda OTV.

  35. Nelu Arsene, nota 6 la bac, cortex cu IQ de 11, jupan peste 200 000 de vite umane, multimilionar în Valută Americană, fugit în Italy! Core, trol pezdist, zice să nu îl dăm pe mână Carabinierilor! Este victimă politică! Să mori tu core! Să mori tu! Nelu Arsene, deținut politic? Fumezi „interzise ” core?

  36. Diaconescu cade si el pe tehnica inregistrarilor facute de SRI .Ghinionul se tine lant de ziaristul ce cindva ne oferea „comedia umana ” in intregime semi romaneasca purtatoare de gogosi parfumate mai ceva ca cele mincate intr- un „Surins in plina vara” de tot atit de comicarosul cel numit Papaiani .Ca si alta data Diaconescu- jurnalistul – este un deschizator de drumuri .De la intelegerile sentimentale se va ajunge la cu totul alte persoane mai mult sau mai putin aflate in videoclipurile inca neprezentate noua .Se stiu si cine sunt cei care vor fi atacati totul avind legatura cu Rusia .Deja un membru al USR artata cu degetul inscenarile sentimentale ce ne-au fost oferite ca si acoperire .Directiva de la Bruxelles si intelegerile semnate redefinesc nu numai legile pensiilor sau cele administrativ teritoriale dar si legile ce ofera statului posibilitatea vinzarii de active neperformante si cele ce vor cuprinde restructurari in aparatul adminstrativ al statului .Modernizarea romaniei se face conform dorintelor Presedintelui natinii Iohannis .Desigur vor exista si nemultumiti ce isi „baga unghea in git ”nesuportind adevarul .Totul este in grafic .

  37. Îi doare la bască pe cio-ciu de fermieri și de Simion și Ponta care sunt oamenii lor?Ei fac circ ca lumea sa uite de pensii, salarii, preturi. De-aia l-au creat pe Giorgi ca, soso și alții ca nemulțumirea să se ducă la ei

  38. Tiganiada romaneasca in actiune! Aveti ceea ce sunteti! Avea dreptate Tutea privind calificativul acordat majoritatii submediocre care are obraznicia sa se numeasca ” popor roman”!

  39. Excepțional, excepțional site- ul Cotidianului! Măcar „aici” cancerul generalizat PSD-PNL nu își „ia” voturi! Măcar aici este aer „respirabil” , Ozon, libertate, spirit curat! Măcar aici….Pute, pute, pute România de corupție, spălat creiere, licitații „măsluite” în SEAP de multe miliarde de Euro! ” Macar „aici îmi odihnesc cortexul amărât! Măcar aici! Dacă nu ar mai posta Core cu turma de bovine, ar fi minunat! Dumbrava Minunata de Sadoveanu!

  40. Să te uiți pe comentarii! Râzi și Râzi și Râzi! Doamna Core „timorata”, vb pe zece postări! Limax pezdist! De! Remunerație mica după Buget Coane Fănică! Alții? Binișor spre rău! Dna e vinovat! Clasa Politică e Patriarhie! Sus Savaluic! DNA în Acid Sulfuric! Trebuie eliminat abuzul în serviciu! Prof Voiculescu în calendarele Ortodoxe , Camelia Bogdan în Iad! Bugetul e ” pieptanat” de prof. VOICULESCU! Core! La Latrina3-CNN este miel de Paște! Marș de belește mielul!

  41. Nimeni, nimeni nu este șocat, dezamăgit dacă pica semnalul pe History! Așteptăm cu „nerabdare” pe DD Senzațional? Asta așteptăm? Asta? Un libidinos pedofil, culturalizeaza România? Sex cu Gemene Minore, plus sex cu virgine de 11 ani, dezvolta România? Un aptsolvent de Utilaj Tehnologic la Seral, iubește România? Un păduche, Arsenie Boca?

  42. @ Margelatu.
    – Cu ce v-a suparat Maestrul Cristoiu, cel mai mare publicist si scriitor roman al ultimelor decenii?
    – In definitiv, Maestrul Cristoiu e primul care a doua zi dupa arestarea lui Dan a adus un elogiu marelui om de televiziune Dan Diaconescu, „cel care a revolutionat televiziunea asa cum eu am revolutionat presa scrisa” – zicea Maestrul Cristoiu.

  43. Un deștept „intre ghilimele” își spală cățelul, in trup tânăr, un dezaxat sexual și granele ucrainiene sunt de vină? Ăsta vrea și sex cu virgine de 11 ani? Dle Butoi! D-le Butoi! Sexul cu minori „regenerează” traficul cu copii? Genialul CN de ce nu pune punctul pe i? De ce? „uita” de pornografia Infantilă? Flagel sângeros? Nu ii pasă lui CN de copii amărâți în „giganticul” aparat de Pedofilie? Cine e important în „ecuatie” cine? Dinți stricați, sau Sufletele Gemenelor pervertite pt Eternitate? Ca de ” lobicei” sunteți „paralel cu subiectul”. Grâne, DD?,Dar, dar cine salvează 2(doua) Suflete Gemene din ghearele Pronografiei Infantilă? Io, un țăran, pun punctul pe i? DD e victimă, sau copii gemeni? Doamna Core! Latrina3 CNN da mici și bere de Florii! Fuga, fuga la Latrine!

  44. „tica”, nu-ti asumi paternitatea comentariului „viki, ciorba de ridiki”? Tu ai o amprenta inconfundabila.

  45. OTV-ul nu a făcut decât să copieze mizeriile din SUA (cazul Simpson, în care individul era urmărit din elicopter și când traversa curtea) plus mahalagismul de aici. Însă și în acest articol dublul standard primează. Cu ce este mai presus ProTv decât OTV? Nu jegul ăsta de televiziune a fost prima care a introdus agresiv maneaua la televizor, nu gunoaiele astea au fost primii care arătau sex în emisiuni „realiti șou”? Nu rahații ăștia au fost primii care au spălat pe creier generațiile tinere cu revoltele lor de doi bani (promovate de narcoticul Andrei Gheorghe cu instigările împotriva profesorilor, bătrânilor), cu crearea generației pro (mânuțele în aer!), cu sărbătorirea de 1 decembrie a zilei ProTv și nu a zilei naționale, cu mitizarea fasolei cu cârnați de ziua națională?
    Nu infecții ăștia au fost scutiți de datorii de sute de milioane de lei, euro în toate guvernele pentru că s-au pus în slujba oricăruia de la putere?
    Am înțeles, subiectul articolul e Dan Diaconescu, însă tot în articol se fac trimiteri la toate celelalte televiziuni, mai puțin la cancerul ProTv.
    În România, la situația actuală de degradare generalizată au contribuit în ordinea numerelor și numelor de pe tricou:
    1. Băsescu
    2. ProTv
    3. SRI.

  46. Chomsky : ,, Poporul trebuie să aibă mereu mintea ocupată cu altceva decât cu problemele lui adevărate .Pentru aceasta: Să-i distragi permanent atenţia de la problemele sociale reale, îndreptând-o către subiecte minore, dar cu mare impact emoţional ,,

  47. Omule, ești păgân? În loc să mergi la slujbă, tragi de urechi pe viki?
    Te înțeleg, duminica se plătește dublu, chiar triplu, fiind Floriile. Mă, spune drept, ești Tică, cu Ridichea mică? Un Bătrân abramburit, trezit gata cufurit?
    Vezi că a lansat Mircea Dinescu o carte nouă, prima poezie este despre spitalul de psihiatrie Paiana Mare. Găsești cartea pe „Dinescu. ro.”
    Genial Dinescu, genial! „.

  48. Pe vremuri, era un proverb ,,şmecher”: cum e turcul e şi pistolul, acum, cu părere de rău, vă spun eu unul, valabil de 200 de ani încoace : cum e românul, aşa e şi sistemul, cine are doxă, ştie ce zic, vorba lui petrov(chiorul bețiv rânjit): să trăiți bine!!!

  49. În afară de Margelatu, restu’ au luat anabolizante! Un escroc , total analfabet, cu Utilaj Tehnologic la Seral, a poftit de trup ” necopt”. Un dezaxat sexual a ” fortat” linia roșie! Trup virgin de 11 anu! Ăsta a ținut cu ” sufletul la gura” milioane de români, seară de seară? De ce este Miliardar în Euro dl Adrian Năstase? D-aia! Core! Varanul da cartofi la liber! Nu iei 10 saci?

  50. Observ cu bucurie ca si dl Nistorescu gandeste ca majoritatea oamenilor care stau pe picioarele lor! Am comentat la editorialul anterior ca arestarea lui DD este pentru a ingropa/dilua alte doua evenimente, adica legea cu ‘reintroducerea” SRI in anchete si protestele fermierilor! Protestele fermierilor sunt mai imporatante, intrucit „exportul” de grane ukrane la noi si-n Europa, are afecte acum si pe viitor, legea in discutie mai poate fi intoarsa la CCR! Cit priveste granele ukrane si alte produse agricole, se fac miscari si-n Ungaria! Este clar ca pierderile per total sunt foarte mari si UE este sclava americana, intrucit jumate din granele ukrane au proprietari americani! E mai usor sa le vinzi in Europa, plata sigura, decit in Africa flamanda!!

  51. Ca simplu spectator pot spune un singur lucru, daca unui jurnalist i s-ar fi inscenat o mizerie, indiferent daca-i era prieten sau nu, s-ar fi luptat sa-l apere. Il vad ca pe un baiat modest care s-a luat la tranta cu sistemul si sistemul i-a aratat cat de tare este si ca nu poate rezista fara el.

  52. O întrebare, de unde au fermierii noștri grâu dacă au fost secetă și au încasat despăgubiri de secetă ?? Nu cumva cei de la apia au înregistrat procesele verbale cu calamitate 100 % ca fermierii sa încaseze despăgubiri de secetă cât mai mari ?? Iar culturile era calamitate foarte puțin fermierii au recoltat mult grâu l au băgat în magazii și acum nu au unde sa îl vândă

  53. Core! Știi valoarea numărului e? O știi? Este un număr irațional și are valoarea 2,7182! Este o formula de calcul! Tu trol pezdist care le știi pe toate, de ce jignești cititorii? Ești mai Breaza? Zi fâ, zi formula Colesterolului? Știi sau Ești proasta Site- ului Cotidianului? Râzi cu hohote? Uita-te în Oglindă, ființă biologică eșuată, vezi cum vb în lb Română, Ciucă și Hellvig! Îți place? Limaxule!

  54. Cat infantilism! „viki, ciorba de ridiki”
    Cati il iubesc pe DD?
    Este vorba de iubire?
    Este o intrebare „de ce si in ce scop?” Atat!
    Niste fatuci au incercat cu mintea lor sa-i insceneze ceva si sa-l santajeze. Aplaudam?
    Sorin Ovidiu Balan spunea am fost cu el luni de zile, 24 din 24, in campanie si nu l-am auzit odata cu vreo aluzie la vreo fata sau femrie si nu l-am vazut vreodata macar ametit.
    Sa nu acceptam inscenarile nici macar cand se fac dusmanilor!

  55. Core! Nici acum de Florii nu ne lași? Fă femeie! Când ai dat „ultima” oară cu aspiratorul în Garsoniera „comfort” 4 din Zabrauti! Când? Ai dinții galbeni de tutun de proastă calitate, gândacii negri și galbeni, îți ies din Veceu, precum Legiunile Romane? Core! Ai unghiile tăiate la destele de la picioare? Când ai fă timp de postat? Aspiratorul îți „pute” în mână? Slugoi nespălat la Varan ce ești! Pune mână pe pasta de dinti!

  56. Faptul ca securistoizii rasputinoizi ii numesc pe TRACTORISTI „tzarani”, in sens de oameni ai muncii/palmasi de la sate, mi se pare
    mai mult decat semnificativ stiind ca PAMANTURILE, AGRICOLE si INTRAVILANE, au intrat la scara nationala pe mainile strainilor si a „capitalistilor securisti romani”!!! Strainii fiind omologii securistilor romani, ca doar Mongolului nu-i erau servite pe tava 300 de hectare, comasate cu sudoare, de catre un latifundiar din alta bransa…Tzaramii Romaniei ce sunt mostenitorii STRABUNILOR DESMOSTENITI de BOLSEVICI la ordinul lui Stalin dat CRIMINALILOR CONTRA UMANITATII Dej si Ceausescu dupa 1945 cand Cominternul A PUS LABA pe ROMANIA GENERICA, au fost pentru A DOUA OARA DEPOSEDATI de catre STATUL „securistic”!!! BOLSEVICII au furat pamantul tzaranimii dandu-l statului artificial, „popular”, punandu-si-l la dispozitie la scara nationala cu ACTE FALSE si dupa LOVITURA DE STAT KGB/GRU/Comintern l-au luat inapoi pe persoane fizice „securistice”,de cele mai multe ori INAINTE CA TZARANII PROPRIETARI
    SA REINTRE IN POSESIE, fiind impiedicati birocratic SA LE INTABULEZE!!! BESTIILE „securistice” le-au cumparat pe nimic DREPTURILE
    cu complicitatea ACOPERITILOR ca PRIMARI, NOTARI si AVOCATI!!! Asa se explica de ce AGENTII SOVIETICI ai forumlui le plang amar de mila MOSIERILOR Securitatii si TZOPARLANULUI beneficiar de FETITZE preluate din…”retzeaua amerloca”!? Abia il astept pe Spanu cu Deveselu, pardon, Kogalniceanu…

  57. Margelatu! Nota 10+++. DD pedofil cu pedigree! A prins și ” gust” de virgine de 11 ani! Core? Aceiași liber limbista la Varan! A facut-o Bătrânul în foi de vita! Un slugoi libidonos. Punct! DD? Caz clasic de dezaxat sexual! Catecolamine pe traiectul circulator! Adrenalina, Noradrenalina, Acetilcolina fac ravagii in „trupul plapand” al Senzationalului DD? Ăsta o dă pe Pornografie Infantilă? Tudorel Butoi, DD senzational, vrea trupul virgin de 11 ani? E normal la Gonade, DD Senzațional? E normal la devla? Core! Varanul da azi Bonuri Cadou de Paști! Nu stai la rând???

  58. Stai linistita!
    Esti neschimbata.
    30 de ani au trecut fara sa lase urme. Nu s-a lipit nimic de tine.
    O lectie de dimineata:
    „am privii” se scrie cu un singur i.
    Cat ne mai chinui?
    Nici acu de Florii nu ne ierti?!

  59. Cand si in ce procent , a fost si este presa,tv in serviciul public, in slujba cetateanului ? In timpul si dupa revolutia din 1989?Daca am privii in reluare emisiunile de acum 10-30 de ani,presa de acum 10-30 de ani ,cand credeam tot ,ne-am da seama cat de prosti eram,cat de usor eram manipulati Romanii au crezut si unii inca mai cred in informatiile date de presa,de tv In ce consta valoarea unui jurnalism,unei tv?

  60. Dosarul potrivit, la momentul potrivit, dosar pregatit cu grija din timp. A venit criza cerealor bagate pe gat baietii destepti, proprietarii de terenuri in Ucraina. Detonat fix in momentul protestelor, explozia mediatica cu arestarea sa acopere marsul contra abuzurilor si falimentului agriculturii. Decizia evident a fost luata intr-o capitala inderpartata la Bruxelles sau Washington si slugile lor de la Bucuresti au executat ordinul.
    Simplu ca un apasat pe buton.

  61. „La nivel decizional totul se decide la Bruxelles si la NATO acolo unde se string toate datele si unde se stie ce trebuie facut .Asta inseamna sa fii patriot sa fii parte a UE si NATO sa sa respecti deciziile comune .”
    – cu asemenea postaci, in acest moment numai simpatie si sustinere nu atragi

  62. e greu de spus cine cui ii da atentie
    dar d.diaconescu e o persoana in carne si oase, „fizica”,
    modificarile din codu/procedura penala si „pretestele fermierilor”
    sint mai mult ca razboiul ala- inca nu a ajuns aici(interesul)…..

  63. Asta bate campii asa cum stie el s-o practice mai bine ca alea din vremuri strabune, alea comuniste cand scria la fel de frumos si induiosator de faimos la madam ceasca, aia pe care o lauda si care-i sponsoriza plimbarile prin tari straine, tone de abureala, pompos in fraze pompoase, mi-a placut aia cu profesionalism mediocru, sa aibe ce lectura golea si golimea. Ne face sa intelegem ca am avea televiziuni de top si de stop, kko precum OTV-ul ptr pulime si lume buna,culti si oculti prosti si destepti,mahala si Lipscani York si Mangalita. Vrea sa ne spuna ca am avea si televiziuni, altele decat OTV-ul acestui pinguin de baragan, prea devreme scos necopt de la bulau Pasionatilor de programe TV le recomand antena de satelit fara programe de la romanika, iar acestui domn ziarist ,cand si cand sa se priveasca mai bine in oglinda, poate isi pierde din amnezia care il face, atunci cand iese la noi, la plebea din public, sa-si uite trecutul, ala de dinainte de 89.

  64. Fermierii s-au mobilizat, dar au facut-o pentru a mentine ridicate preturile la cereale. Asemanator au procedat si cei din horeca in pandemie, cerand despagubiri. Concurenta nu convine nimanui, toti umfla permanent preturile. Subventiile, despagubirile , voucherele asta fac, blocheaza scaderea preturilor. Preturile si salariile ar trebui sa creasca numai daca se realizeaza o crestere a calitatii produselor si serviciilor, dar cum aceasta nu se intampla….

  65. lume antisitem, il accepta. Populatia nu mai inghite gogoritele neokagebiste si la alegerile pe bune, daca ar fi, am avea mari surprize…

  66. La jocurile din sat, cine plătea muzica comanda melodiile ce urmau a fi cantate.
    Statul prin Parlament plateste partidele politice. Toate partidele cu exceptia Aur platesc cu acesti bani toate televiziunile mai puțin cele ale grupului Prima si ca urmare aceste televiziuni canta ce le spun cei care le-au platit.
    Daca stam stramb si judecam drept: ce este mai important: batjocorirea si falimentul țăranilor sau pedepsirea unui pedofil dacă se va dovedi că este pedofil după mulți ani de procese?
    Ce merita discutat public: cazul a sute de mii de țărani umiliți și jefuiți, ce vor intra in faliemnt, sau un posibil pedofil?
    Asta este intrebarea.
    Domnul Nistorescu este la ani lumina distanta de cei care vorbesc fără de cap.

  67. Cornele, eu zic sa te pui de acord cu prietenul Cristoiu care declara sufocat de emotie ca DD a democratizat televiziunea . Tu spui exact invers desi amandoi aveti pensii speciale . Asa nu se mai poate !

  68. @ bunul samaritean – mai „cultule”. Nu este ce are „sula cu prefectura”ci „ce are zula (furtul) cu prefectura . Devii deja penibil(a).Si @ arhivarul, am inteles perfect ce a spus Daea in legatura cu „combinatii”care vor „despagubiri”.M-am referit stricto -sensu la unii care mai au rude la tara. Si-i doare-„n basca”de realitate.Iar @ bunul samaritean ,dai inca o data dovada de”cultura”. Daca-i si „marosi presedentiala”esti „salvat”….

  69. Bunule samaritean, ce legătură are comentariul dumitale cu subiectul editorialilui?
    Cine este sula și cine prefectura?

  70. Scenarita ca scenarita dar nici chiar asa . Ce are sula cu prefectura . Doar nu o sa ajungem sa credem toate balivernele si scornelile unora .Cu Diaconescu lucrurile sunt simple .Deocamdata este arestat la domiciliu .Cit despre grinele ucrainienilor nu putem decit sa vedem pina unde merge cerseala banilor de la Bruxelles .Daea a zis clar ca nu vor fi platiti toti negustorii de grine ce au pierdut in afaceri ca doara e vina lor nu a statului cu atit mai putin a ucrainienilor .La nivel decizional totul se decide la Bruxelles si la NATO acolo unde se string toate datele si unde se stie ce trebuie facut .Asta inseamna sa fii patriot sa fii parte a UE si NATO sa sa respecti deciziile comune .Deocamdata Romania are drept sarcina scoaterea simpatizantilor rusi din jocul politic si economic si daca pe linga ei mai cad si altii cu atit mai bine este pentru tara .Sa nu uitam : Romania trebuie sa modifice legile pensiilor si cele ale salarizarii , cele administrativ teritoriale si cele ce cuprind vinzarea activelor neperformante ale statului . Greu dar imposibil de evitat .

  71. @cucul si pupaza :Nu ai inteles nimic din ce a spus Daea zilele trecute Afaceristii cerealieri au cumparat grau ucrainian,ca in Romania nu s-a facut anul trecut,daca-ti amintesti sau nu ,a fost seceta
    Au amestecat graul cu bruma de grau romanesc in silozuri si acum vor bani de la UE pe cantitate,ii duce capul daca te-au fraierit si pe dta om serios
    @Observatorul: Ponta tremura dar rezista ,aveau un minibordel de partid dar s-a sacrificat stomatologul slinos si s-a dus in Botswana consilier pe p..le botwaneze asa cum celalalt fraier ,avocatul a facut puscarie pentru Ponta

  72. Într-o „democrație consolidată”,Olanda,fermierii au un partid care s-ar putea sa câștige alegerile,la noi daca fermierii și-ar face partid ar intra in parlament.
    Se mai întâmplă ceva interesant,lui Johanniss i s-a pus pata pe AUR și ar vrea să-l interzică,asta o știu pe surse,dar e de luat in serios.
    UE e in stare de alarma ,arată că una de pe centura scăpată cu fuga din parcarea camionagiilor, flocaita rău.
    La anul ,la alegerile parlamentare ,o sa fie surpriza surprizelor ,boamba lui Ciutaci și nucleara lui Gâdea impreuna.Trebuie să fim foarte atenți la ce se întâmplă pentru că se întâmplă ceva ce pe marele licurici transatlantic îl supără rău de tot,vede că îi fuge pământul de sub picioare.UE ori se v-a reforma ori o să dispară.
    La noi Johanniss scăpa hățurile ,mai avem puțin și îl vor aruncă peste bord și o sa incerc sa fiu și eu acolo,să mă bucur să râd și să mă distrez .Foame ajuta!

  73. O infractoare e prinsa la furat.La perchezitia corporala facuta de catre politisti in telefonul infractoarei este descoperit un mesaj trimis catre DD, care e santajat sa plateasca 2500 de lei pentru a nu fi turnat la politie despre faptul ca DD ,in urma cu un secol, ar fi avut el pofta de virgine drept pentru care a apelat tocmai la hoata respectiva!Binenteles ,incoruptibila justitie din Romania s-a pus imediat pe roate si pentru ca sunt in mare criza de cazuri serioase,din doua miscari a hotarat prinderea si lichidarea infractorului !Politistii l-au gasit pitit in debara,pentru ca la ce desfasurare de forte era in fata casei lui, omul s-a speriat de frica ca l-au invadat rusii !Sigur,la camatari,la proxeneti,la debedeii cu staif se duc cu „saru’mana”,dar la un speriat si de umbra lui trebuia musai sa se duca o divizie de politisti,nu care cumva „infractorul periculos” sa riposteze cu tot arsenalul din dotare,cu sutele de bodyguarzi de pe proprietate !Justitia.Ministrul de justitie,basist.Abuz de putere.Dragnea a facut puscarie vreo trei-patru ani pentru 50.000 de lei,cu prejudiciu recuperat,dar fostii complici ai lui Petrov din asa zisul „pdl”(fostul grup infractional organizat al acestuia)sunt liberi,sunt europarlamentari,sunt bogati.Pentru spatiile comerciale de la aeroportul Otopeni spaga este de 22 milioane de euro.Implicati in „afacere” sunt politicieni de top si smecheri din diferite sfere,oameni de care nu te atinge.Dar „justitia” a descoperit marele infractor:pe caraghiosul DD,care a mai fost tap ispasitor in urma cu vreo trei ani.Dati-le baieti salarii de mii de euro,si pensii speciale tot de mii de euro,ca merita !!

  74. Nimic nu e intamplator. Iuteala de mana si nebagarea de seama. Asa se pune batista pe un tambal, paine si circ iar problemele reale raman neobservate . Presa este populata cu ce vor, consuma tusul si hartia pe can can -uri iar hotia isi vede de treaba . Strategie domnule….

  75. Partidul Republican va aduce pacea in Ucraina . Va distruge statul paralel condus de multinationalele anti americane. Va aduce morala si demnitatea impotriva dezaxatilor sexual. Romania ce face??? Globalismul evvreiesc piere

  76. Din păcate domnule Nistorescu, toată presa e așa cum ați descris dumneavoastră situația. Hai să vedem câte anchete despre subiecte de interes s-au publicat în presă în ultimii ani. În afară de cele ale lui Tolontan, care sunt servite de pădurari.

  77. Trei Doamne si toti trei…voiau sa o puna de o televiziune OTV de partid…a aflat dorful Helvig (poate de la limbricu patrihot Guşă sau de la Batistuță) si cu ordin de la Dulapul AI, a innabushit din faşă noul OTV…păi asta nu e frumos…e chiar urît.. ne mai distram si noi…hahahaha..

  78. bucura-te ca nu a fost anchetat pt posibile sa zicem neglijente, sesizate TV de apartinatorii unor decedati…nu stim cati din medici ar putea spune cu mana pe inima ca n-au facut erori…

  79. Nea Cornel s-a grabit sa-si compromita frumusete de analiza anterioara incurajat si de aprecierile mele ce apar precipitate acum
    cand constat ca se hazardeaza pe un teren care-i este inospitalier, al ipotezelor fara acoperire…Are legatura scandalul sexual cu TRACTORISTII precum NU AM EU nicio afinitate sau identitate de viziune asupra Lumii cu numitul Tica, care se „TANGENTEAZA” precum doua cercuri suprapuse cu „criticii” sai de conjunctura, toti fiind PUTINISTI ANTIAMERICANI, TRILATERALI, DAVOSIENI, uranici!!! Aducerea in prim plan a TRACTORISTILOR e de tot hazul sub toate aspectele, DIVERSIUNEA fiind insasi iesirea lor brusca
    la Lupta cea Mare si nu incercarile acelorasi PAPUSARI de a-i „contracara”, fiindca TRACTORISTII fac atat direct, cat si indirect JOCUL Moscovei, unii GORNISTI pierzandu-si controlul autodemascand facatura…Nea Cornel trebuia sa asocieze scandalul sexual cu
    SCANDALUL Batistutza, acest scandal incercandu-se sa fie dezamorsat sau facut uitat…Simultaneitatea miscarilor tractoriste in Polonia, Ungaria si Romania trebuia sa-l puna pe ganduri pe Nea Cornel si in ce priveste UE, insasi ShoshoTroaca a aflat ca nu de acolo vine directiva ca cerealele ucrainene sa ramana in aceste trei tari, ci pe plan national, SECURICII vrand profit dublu…

  80. 1. Dacă există probe ale infracţiunilor imputate este obligaţia procurorului de a desfăşura acţiunea penală. Aşa este peste tot.

    2. Mediatizarea excesivă a acestui caz trăzneşte a securism de la o poştă. Mediatizarea unui dosar aflat încă în stadiul de urmărire nu are cum să aducă beneficii nici parchetului, nici suspectului şi cu siguranţă nici persoanelor vătămate.

    ŞI ATUNCI APARE ÎNTREBAREA LEGITIMĂ – CUI FOLOSEŞTE? PE MINE NU MĂ INTERESEAZĂ ACEASTĂ POVESTE SCÂRBOASĂ! DACĂ A FĂCUT CE SPUNE PARCHETUL, SĂ RĂSPUNDĂ! SĂ NE SPUNĂ DUPĂ DECIZIA DIN APEL CE A DECIS INSTANŢA! PE MINE MĂ INTERESEAZĂ CĂ AVEM SENATORI AI ROMÂNIEI SUSPECTAŢI DE LEGĂTURI CU RUSIA. PE MINE MĂ INTERESEAZĂ AGRICULTURA, SĂ AM CE MÂNCA LA PREŢURI NORMALE. PE MINE MĂ INTERESEAZĂ SALARIILE, PENSIILE ŞI ECONOMIA! PE MINE MĂ INTERESEAZĂ LEGISLAŢIA SĂ NU AJUNGEM DIN NOU ÎN ANII 50! IA MAI LĂSAŢI-NE CU PROSTELILE ASTEA SECURISTE! ŢARA ASTA DUCE LIPSĂ DE SOLUŢII, NU DE SCANDALURI MARCA OTV!

  81. Ca a fost sau nu a fost DD pedofil sau necrofil ,ori gerentofil(ca Macron) nu conteaza. Problema este ca Nistorescu are dreptate (nu-l pup in cur ca altii). Ni s-a bagat pe tembeliziuni „bomba”cu DD si s-a marginalizat protestul fermierilor , multi ,putini , citi mai avem. Nu trebuia sa scrie Nistorescu „20.000 de leghe sub mari „. Trebuia doar sa atraga atentia . Pentru cei ce judeca .Si voi „desteptilor”cam cit credeti ca veti avea rude „la tara”? Sa va „ajute”cu chilipiruri ?Mah, se desteapta taranii inaintea voasatra .

  82. După ce l-au băgat la înaintare pe D.D., un post tv preciza peștii mari:George Simion și Ponta! Acum văd că au lăsat-o moale fiindcă s-ar putea să crească AUR in sondaje foarte mult!

  83. Persoana din spatele pseudonimului Margelatu! Să vă dea Bunul Dumnezeu 1000 de ani cu +! Disocierea ” faptelor” ? Sunteți brici de deștept! Ce are Pedofolilia cu Protestul Agricultorilor? Ce are? Nimic! Un dezaxat sexual care face sex între două trupuri ” necoapte” de 31 de Kile? Dinți stricați pupă carne necoaptă ? Îngeri decăzuți? Și dna Core iubește Pornografia Infantilă? DD Senzațional „infectează” unde părinții si-au dus copii în Iad? Margelatu, țară de Ev Mediu!

  84. Categoric, România TV este axată pe scandal, pe inducerea ideii de dezastru. Roma TV este vinovată de mamrlizsrea societății. Anunță o știre ce va fi detaliată ulterior, asta însemnând peste o ora, două, când telespectatorii sunt plictisiți. Ca totul să fie clar, poate în urma unor sondaje, cheamă în emisiune persoane conflictuale, gen Gelu Vișan. Subiectele sunt gonflate parcă pentru a indobitoci persoanele fără telecomandă. Ok, dacă dai pe antena trei, ești saturat de știrile despre războiul din Ucraina. Se induce panică prin rostogolirea unui eventual ajutor militar dat la nevoie romanilor din Moldova.
    Pe realitatea TV atenția ne este distras de „Statul paralel”. Dacă nu reacționează autoritățile la ce spune Anca Alexandrescu, ne uităm degeaba. Da, cazul Dan Diaconescu este scos la derută, la fel și cel cu lista fruntasilor din PNL și PSD, presupus a fi fost mituiti pentru a truca o licitație. În fundal, se arată alegerile din 2024.pana atunci, trebuie neutralizate persoane ca firea, Rareș Bogdan, George Simion,iltimul,prin faptul ca Dan Diaconescu a fost la nunta sa. Multă mizerie, deturnare de la nevoile societății.
    Experimentul România continuă, în rol de măscărici fiind guvernanții absenți când ei ar trebui să aducă lumină și sa arate Calea de urmat.
    Se înșală cine crede că „România Educată”, cu accent pe educația sexuală a minorilor, ar fi exclus existența unui caz Dan Diaconescu, se înșrală.
    Dar trăim în Metavers, nimic din ce vedem și auzim nu este chiar asa. Mâine vom fi victime ale unor alte petarde, mai mari și cu impact social. Teama ne este inoculata în doze homeopatice, iar nou, ca tot românul imparțial, așteptăm să facă ceilalți ce nouă ne este lene, frică, lipsiți de scări de valoare autentice.

  85. Ma mir ca autorul n-a scris pana acum ,,20 000 de Leghe sub mari”.
    In orice caz este clar ca macar fetele acelea doua l-au iubit pe DD in direct, ptr cate 300-400 de Lei/prestatie…….[Rumburak]

  86. N-aveți idee ce pot face servicile!…
    Uite de exemplul dl Muscă de la Arad i-a fost interzisă prezența în orice publicație,emisiune radio tv din românia!…nici numele n-au voie să-l pomenească!…
    Ordin de la șeful!…

  87. Protestele fermierilor dar si actiunea Procurorilor Militari care s-a dus la SRI, miercurea in spatamana trecuta si au ridicat niste acte de coruptie referitoare la gen. Coldea. Initial adjunctul militar al lui Hellvig nu a vrut sa le dea. Iar atunci procurorii militari l-au amenintat cu arestarea. La interventia lui Hellvig actele au fost date procurorilor militari care au parasit dupa aceea SRI. D.D. a fost bagat la inaintare ca televiziunile sa nu comenteze acest caz care pune intr-o lumina proasta SRI.

  88. „Este vorba de protestul fermierilor, generat de invazia grîului ucrainean și, chiar dacă unii nu pricep, și a celui rusesc.” Intrebare retorica: aveau cum sa intre in Romania produsele din afara *u-e daca nu erau deturnate de baietii dashteptzi din spatele fermierilor…? atunci cum de este o invazie si nu o deturnare…? cum intra marfa LA VAMA…? CUM A FOST DECLARATA..? ESTE VORBA DESPRE INREGISTRARI, NU? cati fermieri ROMANI mai sunt in Romania…? amestecarea graului din ucrana si de pe unde o mai fi, cu al nostru, pentru a umfla „grau’ la hectar” si pentru a vinde mai mult pe bani mai multi, decat s-ar cuveni…? este cumva acesta ADEVARUL…? sau „decat” o conspiratie…? apropos de patarde…

  89. Dl Nistorescu ,te vad om serios doar nu ai contractat boala lui Cristoiu, chist conspirativian,la cerebel..
    Sa amesteci fermierii si inregistrarile SRI cu scandalul pedofilului Diaconescu,inseamna ca sa faci de Pasti cozonaci cu nuca,cu rahat,cu mac,cu cacao cu etc.,:)) totul intr-o tava
    PS Nu ne pacalesti..pedofilul tot un pedofil ramane, fie ca e in puscarie sau acasa,omul e bolnav psihic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.