Cîțu flutură „o criză majoră”

Liderul PNL, Florin Cîţu, a declarat, luni, că a prezentat măsurile privind reducerea contribuţiilor şi a TVA ca economist, spunând că acela care „ignoră” lecţiile din 2008 o să fie responsabil pentru „o criză majoră în perioada următoare”.

„Vom vedea ce discutăm în coaliţie. V-am dat soluţia acolo ca economist. Cine ignoră lecţiile crizei din 2008 o să fie responsabil pentru o criză majoră în perioada următoare. Atunci, ţineţi minte că a fost crescut TVA-ul, au fost luate alte măsuri şi economia s-a recuperat foarte greu. Lecţiile pe care le-am aplicat în 2020 au dus la cea mai rapidă revenire a economiei, aşa propun şi acum măsuri prin care creştem veniturile tuturor românilor, pentru că vă spun că va fi complicat, eu am văzut tot felul de discuţii în spaţiul public, pentru PNL să susţină o măsură care va creşte veniturile doar în sectorul bugetar. Ideea este să ne gândim la o soluţie pentru a creşte veniturile tuturor românilor. (…) Dacă vrem să-i ajutăm, aceasta este o soluţie – de a reduce contribuţiile. Cealaltă variantă a fost demonstrată deja în 2016 când de la 1 ianuarie a fost scăzut TVA-ul de la 24 la 20%, iar rata inflaţiei a scăzut cu aproximativ patru puncte procentuale. Dacă vrem să ajutăm rata inflaţiei, noi punem pe masă această soluţie, o soluţie foarte bună şi scade imediat rata inflaţiei prin reducere de TVA”, a explicat Cîţu, la Parlament.

El a indicat şi sursa de finanţare pentru reducerea TVA şi a contribuţiilor. „Avem 14 miliarde de euro gratis de la UE. Mai avem încă vreo 14 din împrumuturi cu 0,15. Toţi aceştia sunt pentru investiţii. Deja avem aceşti bani în PNRR, unii gratis, alţi la dobândă aproape zero, plus banii din fondurile europene. Resurse la buget sunt. Când am construit bugetul anul trecut deja aveam simulări pentru a reduce contribuţiile începând cu acest an, până în 2024, pentru că ştiam deja că vin resursele, deci nu este ceva nou, ceva care nu a fost calculat. A fost luat în calcul şi se poate implementa, scopul este de a-i ajuta pe toţi românii”, a afirmat Florin Cîţu.

Aceste variante vor fi discutate şi în coaliţia de guvernare, a zis el, precizând că vrea să vadă şi ce propuneri se vor face de la Ministerul Finanţelor.

Anterior, Florin Cîţu a postat, duminică, un mesaj pe Instagram, în care prezintă ”soluţii” pentru a creşte salariile pentru toţi românii, dând exemplu reducerea CAS și a TVA.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

13 Comentarii

  1. …sa rememoram:Ponta si Dragnea au fost primii care au aplicat aceasta solutie…au fost linsati mediatic si declarativ de liberali, de toti cei de dreapta…drogatul vede lumea rasturnata, la el scaderea este crestere si invers…lectiile pe care le-a aplicat-sa citez din el, sa zic asa-au condus la cea mai rapidă revenire a economiei, sa inchei citatul…sa vedem care ar fi aceasta revenire rapida, cum o denumeste: un pib crescut prin colectarea marita de tva datoata scumpirilor, inflatiei, devalorizarea leului etc…tot drogaila spunea-pana sa fie scos din guvern ca o masea stricata-ca nu sunt bani pentru marirea veniturilor romanilor…acum a gasit solutiile salvatoare: masuri care conduc la o mai slaba colectare la buget-are el calculele facute, castiga mai mult pe final pt ca …nu vrea sa umble la preturi!pierderea prin reducerea tva si scaderea a 5% din contributii va fi insignifianta pe langa veniturile prin taxe si impozitepe preturile afectate de o inflatie reala-nu vrajeala data de bnr si ins-in jurul a 40%…nimic despre imozitarea jegosilor care fac profituri fabuloase pe seama nenorocirii oamenilor, profituri care sunt carabanite rapid peste granita…

  2. MAI DAM LA PENSIONARI 61 DE LEI , LA O PENSIE DE 1000 DE LEI , O PUTERNICA MAJORARE DE 61 DE LEI ! , ADICA O MAJORARE DE 2 LEI PE ZI ! CA NICI O CAFEA NU SE POATE CUMPARA , E 3 LEI PE ZI !

  3. Ipocrit si ticalos personaj ! Criza energetica, a fost generata tocmai de adunatura liberala prin aceasta liberalizare oarba. Cum sa inchizi aiurea capacitati de producere a energiei electrice fara sa pui nimic in loc ?! Ca asa au dictat imbuibatii UE, care incheie pe banda rulanta contracte bilaterale de furnizare gaze ?! Asa este cand nu mai ai guvernanti, demnitari de calibru. Doar cozi de topor.

  4. cand vor fi judecati acesti ticalosi pentru distrugerea economiei si genocidul romanilor?

  5. Niciodata nu v-or fi Judecati ! Doar daca vin Rusii in Romania ! Occidentalii nu-i Judeca ! Corb la Corb nu-si scoate Ochii !

  6. ROMANIA = o Tara tradata , furata si infometata de ticalosi politicieni , unde poporul nu are nicio reactie …… !! ))

  7. Oameni buni,nu mai acordați credit javrelor de politicieni! Ăștia nu vor face niciodată nimic pentru oameni,nimic.Refuzati sa-i mai ascultați sa-i mai criticați,e pierdere de timp! Ori ieșiți în strada sa va cereți drepturile,ori descurcati-va cum puteți și răbdăti jaful ticăloșilor!Dacă n-ati înțeles ca toți politicienii sunt în război cu noi,și ei și televiziunile mizerabile dacă mai sperați sa apară un om care sa lupte pentru voi veți fi dezamăgiți și disperați. Ăștia sunt asasini.

  8. NU POPORUL A APLAUDAT SI A DORIT SA FIE INLATURAT SI BAGAT LA PUSCARIE DRAGNEA?PAI DACA POPORUL SI STS AU VRUT ASTA ATUNCI SA TACA SI SA INGHITA TOATE CACATURILE DEBITATE DE CATU,CIOLACU,DANCU,IOHANIS,POPESCU ETC. IA DE LA BASESCU.IMPRUMUTI IN DOI ANI 57 MILIARDE SI TE INTREBI DE CE ESTI PROST?IA CU MAC POPOR ROMAN.CINE FACE BINE ESTE INJURAT SI BAGAT LA ZDUP IAR LA SCHIMB ALEGI REPREZENTANTII FIRMEI SONY GEN BASESCU,IOHANIS,CATU,OAMENI DIN USR,PNL SI NOUL PSD – PAI VREI CA DUPA SA TRAIESTI BINE – HA,HA,HA,HA,HA – IA CU MAC.

  9. Unde sunt cele 57 de miliarde de ioroi împrumutate în doi ani de Șică și de Cîțu?
    D.N.A., se aude? Nu se aude? DESFIINȚAȚI D.N.A., și porcurorii ei la pușcărie!

  10. Mai bine intreaba-l cum a negociat dobânzile!de la negativ,maxim 0,5 % până la 3,5%.de 7 ori mai mari.

  11. „V-am dat soluţia acolo ca economist.” Câțu, un analfabet functional, repetent, care nu a reusit sa treacă treapta ne dă soluții…Ce imbecil ordinar!!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.