Senatul i-a ridicat imunitatea fostului premier Florin Cîțu, acesta poate fi urmărit penal în „Dosarul Vaccinurilor”
S-au înregistrat 90 de voturi „pentru”, două voturi „contra”, iar trei senatori nu au votat.
Joia trecută, DNA a anunțat că a transmis la ICCJ un referat privind sesizarea preşedintelui României şi Senatului pentru a putea începe urmărirea penale faţă de Florin Cîţu, fost premier, cât şi față de foştii miniştri ai Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă acuzați de săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu privind achiziţia de vaccin anti-COVID.
din poze reiese ca citzu are cel putzin 3 doze:
-ser fiziologic,nu are nici pe dracu,
mu-ha/ha!
No, hai… Sã nu ajungã cumva la Chefa Comiției, ca s-o punã la treabã pe LCK. Vorba vine: unde dai sí unde crapã…
fuuuummmm in ochii celor imbolnaviti prin otrava si a celor ramasi carora le-au murit cei dragi dupa otrava! NU se va intampla absolut nimic. atat timp cat nu ii vezi deja arestati pe toti cioclii plan-DE-MITEI, pentru genocid si indatorarea frauduloasa a Romaniei, este doar fum. metoda de inginerie sociala pentru a dezamorsa furia populara si pentru a mai crea o diversiune de la ce se intampla de fapt: saracirea noastra, legi peste legi care restrang drepturile individuale, id digital si monitorizare pe cetatean.
Bertrand Russell: “Dieta, injecţiile şi interdicţiile se vor combina, de la vârstă foarte timpurie să producă acel tip de caracter şi tip de credinţe pe care autorităţile îl consideră dezirabil şi orice critică serioasă a puterii va deveni imposibilă psihologic.”
Luluța ce spune , ce se aude pe la „bruxellezi” ? E liniște ? Totul e OK acolo ? Nimic si nimeni care să „asude” pe acolo ? S-e pregătesc de alegeri ? Nimic nou ni aici nici acolo , aceeași porcarie puturoasă.