Premierul Nicolae Ciucă a declarat, referindu-se la viitoarea rotativă guvernamentală, că ea va avea loc la sfârşitul lunii mai, „în linişte şi aşezat”.
„Nu există altă formulă politică pentru că, deşi vorbim de politică, are şi oleacă de aritmetică la bază, aritmetica parlamentară, care este dată de suma voturilor. Acum când vorbim, realitatea ne confirmă că nu există altă formulă politică şi tot realitatea bazată pe nevoia de stabilitate ne obligă în continuare să dăm dovadă de responsabilitate şi să finalizăm, într-un parteneriat politic aşa cum l-am angajat atunci când am promis constituirea coaliţiei şi asigurarea funcţionării ei. Ca atare, (rotativa- n.r.) se va produce la sfârşitul lunii mai. Încă mai analizăm şi, în funcţie de cum se va întâmpla, facem în aşa fel încât toată această rocadă să se producă în linişte şi aşezat. Sper ca electoratul să înţeleagă că în sfârşit avem o clasă politică pe care nu o interesează altceva decât stabilitatea ţării şi acea punere în aplicare a măsurilor despre care vorbim şi pe care le predicăm de fiecare dată când venim în faţa electoratului”, a afirmat Ciucă.
Despre supraimpozitare
Ciucă a precizat, referitor la măsura upraimpozitării salariilor la stat mai mari decât cel al președintelui, că măsura nu poate fi extinsă în sectorul privat.
„Nu putem să o extindem către mediul privat. Este o măsură pe care am discutat-o în coaliţie. Dar am cerut la nivelul Ministerului Finanţelor o analiză a tuturor propunerilor, astfel încât pe baza unor indicatori clari să putem să deducem care sunt efectele, care sunt consecinţele, să putem să luăm o decizie. Inclusiv componenta de constituţionalitate trebuie să fie analizată şi argumentată”, a declarat Nicolae Ciucă, după întâlnirea de joi cu membrii PNL Gorj.
Întrebat dacă ar trebui să ne aşteptăm la noi creşteri de taxe şi impozite, liderul liberalilor a răspuns: „Sunt măsuri care vizează, aşa cum le-aţi citit dvs, termenele mediu şi lung”.
„În acest moment, taxele locale nu aparţin deciziei Guvernului, ele sunt analizate la nivelul consiliilor locale şi autorităţile locale decid creşterea taxelor locale. Eu cred că cel mai important, alături de aceste măsuri prin care cu adevărat să cheltuim responsabil şi cumpătat, trebuie să ne uităm şi la cealaltă componentă prin care să asigurăm întreg mecanismul astfel încât colectarea banilor la bugetul de stat să se desfăşoare finalmente într-o formă coerentă şi unitară, nu aşa cum funcţionează ele astăzi, trebuind să avem acţiuni pe diverse obiective, diverse companii, diverse sectoare, ş.a.m.d. Prin acest program de digitalizare decizia personală a fost ca să accelerăm procesul de digitalizare al Ministerului Finanţelor, al instituţiilor care se ocupă de colectarea banilor, astfel încât să nu mai existe niciun indiciu de suspiciune asupra modului în care funcţionează factura electronică, radarul mărfurilor, riscurile care pot fi evitate prin dezvoltarea componentei tehnologice digitale la nivelul ANAF şi a celorlalte autorităţi”, a completat Ciucă.
Despre comasarea alegerilor
Ciucă a afirmat, joi, în judeţul Gorj, că sunt discuţii în coaliţie pentru a comasa unele alegeri, punctând că peste 80% dintre cetăţeni îşi doresc ”să nu mai avem un număr atât de mare de alegeri”.
„Sunt discuţii pe care le-am generat şi noi, şi Partidul Social Democrat, în urma sondajelor pe care le-am solicitat şi din care rezultă foarte clar, şi nu este greu de înţeles pentru nimeni, că patru-cinci runde de alegeri ne vor ocupa cel puţin şase-şapte luni de zile. Dintr-un an nu ne putem permite să pierdem atât de mult timp. Ca atare, o gândire raţională faţă de modul în care reuşim să comasăm unele dintre alegeri, nu ştim care deocamdată, şi să le ducem într-un interval de timp care să nu ne afecteze activitatea executivă, va fi o decizie foarte bună. Asta îşi doresc şi cetăţenii. Cetăţenii, în proporţie covârşitoare, peste 80%, îşi doresc să nu mai avem un număr atât de mare de alegeri”, a spus Ciucă, într-o conferinţă de presă.
Întrebat despre numirile în ministere în viitorul guvern, acesta s-a arătat convins că, în urma analizei, vor fi găsiţi în PNL oameni pentru numirea în portofolii.
Chestionat dacă ia în calcul şi tehnocraţi, el a replicat: „Vom vedea”.
„În viitorul guvern, în baza analizei la nivelul partidului, vom veni cu nominalizările pentru fiecare post în parte. (…) Vom vedea. Dacă nu vom găsi în partid oamenii cuveniţi pentru posturile respective, vom apela la…, dar eu am convingerea, aşa cum am cunoscut eu Partidul Naţional Liberal, că vom găsi oameni care să se priceapă la ceea ce au de făcut”, a mai declarat Nicolae Ciucă.
Iar aici gasiti opiniile unui mare numar de generali germani de rang inalt: https://www.kla.tv/25925
Vedeti si alte opinii ale unor cercetatori: https://www.kla.tv/25819
Avem in poza alianta assasinilor economici ai Romaniei condusa ce parazitul Iohannis. Asta este definitia politicii economice actuale, totul pentru noua Khazaria, nimic pentru Romania. Blestematii ne distrugsistematic, ne distrug acum si Delta Dunarii si ne otravesc populatia cu crereale toxice produse in Ucraina. Asta este o noua alternativa la plandemia covid si la injectarea fortata. Cred ca Rusii sunt actori de opereta, sunt complici la distrugerea identitatii ruse a ucrainenilor pentru a fi inlocuita cu identitatea noului stat khazar in curs de formare dupa ce Rusia si-a luat teritorial tot ceea ce considera ca-i apartine. Totul este inselatoria si minciuna, asa zisele distrugeri sunt pe zone limitate golite de populatie pentru a fi aratate in Mass-media. Romania este distrusa in mod real la ordin americano-khazar pentru a face loc noului stat khazar. Pericolul este urias, acesta nu este un razboi real, am analizat totul pe portiuni incepand chiar din perioada Gorbaciov (alt tradator) iar acum tot acest puzzle imi ofera imaginea clara a ceea ce am scris mai sus. Jurnalistii cu vechime pot sa confirme asta daca nu sunt loviti de o lasitate sinucigasa, pentru ca si ei vor avea enorm de suferit daca aceasta odioasa conspiratie in desfasurare pe multiple planuri va reusi. Cine nu lupta oricum va pieri, dar daca lupta are sansa victoriei pe care lasii si indolentii nu o pot avea. Sa luptam pentru viata si viitorul nostru. Complotul satanistilor este la nivel global. Stanga inseamna bratul stang al caracatitei globaliste, iar dreapta bratul ei drept, cand sunt impreunate cele doua brate precum se intampla acum la noi, sansele de scapare sunt aparent mici, dar in realitate exista sansa retezarii dintr-o singura lovitura a celor doua brate. Luptati si cu ajutorul lui Dumnezeu veti invinge, veti avea o victorie totala! Daca nu, veti pieri.
luat anaconda in san si v-ati trezit in burta ei.
Va spun un lucru, astia nu va trec podetul, veti ramane singuri iar alegatorii de dreapta, nu va vor ierta. 4%!
Avets bahtalo, bre, kă kopitala valahă se mută di la Turnu’ Kindiyei, la Bukale, că altfel nu mai scăpaț’ di olteanu’ măCiucă, dervișu’ rotitor…
https://www.youtube.com/watch?v=kVykC5En59g
Cînd vă veți sătura di învîrtelili lui, întrebațî-l – iarăș’-șî-dîn-nou – di Doftoratu’ lui în Popotăriye!
…că el îi uituk, sărmanu’, penzionar Șpetzial kum îl știm noi șî îl știe șî Dășpârțămîntu’ di Stat di la Vașin’ton, șî ku $$yndrrom post-Traumatik dupe vitejiili ku pulpa di oae dîn bukătăriya dîn bunkăru’ amerlok di la Na$$iriya, di nu putu Dinescu ot City-Duolji-Rro’
https://www.youtube.com/watch?v=QigcCLLxL8Y
să-l yegaleze nici „dăkît” ku kondimentili……[Rumburak]
Supraimpozitarea o prostie ,trebiuie o lege unica a pensiilor bazata pe contributie valabila pentru toata lumea aplicabila si la pensiile in plata.Abrogarea tuturor legilorincorecte ,discriminatorii care asiguraastazi pensiile speciale aceasta anomalie a societatii romanesti,o sfidare pe fata a celor 5 milioane de pensionari si nu numai. La salariile pe care le au acum specialii le va rezulta pensii contributive destul de mari,problema fiind la pensiile in plata care trebuie si ele recalculate. Ajunge de 15 ani de pensii de sute de milioane pe luna.
E.. uite la ce te duce un dottorat plagiat secretizat la un gral uns de licurici, pentru serviciile din cortul din de;ert..Mă minunez de cum mai are tupeu agramatu să apară in public..să arate atîta caracter nobil.. Ălalatu, bulibașa pesede, care pupă poala popii pe munte, dar nu știe bate un cui intr-o scîndură,.. e tocmai bun la romîni de amețit intr-o rotativă..
Politia nu intervine sa-l lege fedeles pe psihopatul mardeias si periculos parazit de Ceausescu USR, folosit de golanii rezisti sa atace fizic si verbal, pe oricine se opune si contesta golaniile organizate de rezisti impreuna cu persoane dezaxate trimise la inaintare sa agreseze. Cum este posibil, sa i se permita acestui bolnav psihic poreclit ….sa hartuiasca oribil pe cetateni ?!
Legalizați și impozitați prostituția ! În toate țările occidentale se procedează așa !Prostituția nu se rezumă doar la prostituatele de pe marginea trotuarului ci și la cele care au apartamente sau pensiuni închiriate, pentru așa ceva ! Anunțurile de matrimoniale sunt pline de prostituate care ăși oferă serviciile ! Impozitați veniturile Biserici Române, cu tot ce înseamnă ele, adică turism, comerț, servicii către populație !
Slugi cu putina minte dar academicieni, distrug agricultura , distrug totul doar pentru o poza cu marele sultan. Sa nu mai facem alegeri că și așa 33 de ani mafia PSD PNL și securiștii au furat și distrus Romania
Anulati certificatele de revolutionar!!! Reveniti la numarul de bugetari din 2012!!!Aliniati salariile in asa fel incat sa fie mai mici decat salariul presedintelui tarii!!! Parlament cu 200 de parlamentari!!! Fara pensii speciale!!! Pensionarea pentru absolut toata lumea la 63 de ani! Numarul secretarilor de stat redus la cel din 2012!!!Numarul Agentiilor guvernamentale-fara agemtii!! Etc… Totul este jaf, hotie din buzunarul carpit al salariatului din mediul privat si al pensionarului pe contributivitate! Numarul bugetarilor este enorm!
La cat e Plavanul de destept, doar are si Bacalorat ar trebui si cel mai prost din tara asta sa aiba o leafa mai mare cu cel putin 10 lei mai mult ca el !
Țară de securiști, curve,interlopi hoți… țara coruptă,…huooo..Editat să vă ia nenorociților!…
Curios că pulimea stă în case de frică!…securiștii au început să bage frica în populație ca în anii’50…au organizat cete de golani să sperie populația, am cazuri concrete în care bătrâni au fost amenințați cu moartea dacă copiii lor nu-și bagă mințile în cap acolo pe la oraș unde locuiesc…
Umbla pe străzi noaptea ,culmea miliția nu vede astfel de acțiuni!…
P.s….urmăriți golanii din orașul militienilor…
Nu vreti sa
-extindeti la privat!
-nu vreti sa aplicati impozitul progresiv!
Ce vreti voi?
Voi ,partide politice esuate si corupte sa va imbuibati cu bogatii-
sa aruncati coji de paine la cei multi,
nici macar masuri fiscale serioase si complete nu puteit lua-
de frica debarcarii de catre clasa protejata de voi- a imbuibatilor si bogatanilor paraziti ai bugetelor si facilitatilor!
DEMISIA !
„Alegeri comasate”?
Nu ,alegeri normale sa va luati papara binemeritata !
Nu mai pot! Unii trag la căruță cea și unul hăis, rezultantă ziro! Romania se scufunda pas cu pas, privatii nu plătesc dările la stat și statul se împrumută cu dobânzi enorme sa plătească salarii si pensii nesimțite. Cum e posibil ca 80.000 de mii de bugetari încasează mai mult decât președintele meu care are funcția cea mai mare in stat. Huuo Olguța cu legea salarizării unitare! Huuuo jigodie olteanca!
Are foarte mari realizări… A dotat armata cu fregate de 70 de ani vechime, avioane F16 second hand de 50 de ani… acuma la fel înzestreaza armata cu tancuri Abrahams second hand de circa 40 de ani vechime bănuim că sunt achiziționate la prețuri că și noi!?
O țară de second hand cu o armată dotată cu vechituri de la muzeu…