Franţa ne-a fost întotdeauna prieten şi aliat, dar şi un izvor de civilizaţie europeană autentică, a afirmat preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, liderul PNL, într-un mesaj transmis cu prilejul Zilei Naţionale a Republicii Franceze.
El a adăugat că, încă de la generaţia paşoptistă, occidentalizarea socială şi instituţională a poporului român a avut ca model cultura şi societatea franceză.
Preşedintele Senatului a subliniat că, în prezent, siguranţa pe care ne-o oferă trupele franceze sub stindard NATO este esenţială pentru stabilitatea României, într-o perioadă tulbure, cu ameninţări şi provocări.
„Şi astăzi, Franţa este un aliat de încredere al României, cu planuri de creştere a capacităţii trupelor din ţară noastră – care urmează să ajungă la nivel de divizie până în 2027. Există un arc peste timp, care începe în urmă cu puţin peste o sută de ani, când generalul Henri Berthelot moderniza armata română. Ca şi atunci, şi acum traversăm o perioadă tulbure, cu ameninţări şi provocări, iar siguranţa pe care ne-o oferă trupele franceze sub stindard NATO este esenţială pentru stabilitatea României”, a afirmat Ciucă.
Cu ocazia Zilei Naţionale a Franţei, el a urat tuturor cetăţenilor francezi să se bucure şi să fie mândri de ţara lor.
„Idealurile Revoluţiei Franceze din 1789 sunt astăzi realităţi europene, pe care trebuie să le apărăm de inamicii libertăţii, egalităţii şi ai fraternităţii. Vive la France!”, a transmis Ciucă.
Ziua Bastiliei este sărbătorită în Franța pe 14 iulie. Căderea Bastiliei a reprezentat momentul de început pentru Revoluția franceză, când fortăreața a fost cucerită de revoluționari.
În Paris și în regiunea Ile-de-France sunt organizate festivități inclusiv spectacolele tradiționale de artificii.
Din 1880, 14 iulie este Ziua națională a Franței.
Prietena ?!? Si in decembrie 1989 cum au zburdat pe aici agenții prietenoși ? Au fost agenți prietenoși fix din țările prietenoase de astăzi. Altfel cum puteau să pună ghearele pe România ?
Ciuca agent al ocupantului. Nu te alege nimeni presedinte sclavule.
generalisimul Ciuca,in buna traditie a inaintasilor sai,si enumar doar Stalin,Franco,Chiang-Kai -Si, isi respecta rangul/ranga de CAPETENIE.
Vive la France,liberte,egalite,fraternite!
Motto:
”Câinele moare de drum lung și prostul de grija altuia”
(Proverb românesc)
Nicolae Ciucă adresează urări de Ziua Natională a Franţei, dar îl doare in cot de Ziua Natională a României. Ce credibilitate are acest Mos Teacă al politicii, care, după decizia Coaliției PSD-PNL de a organiza alegerile prezidențiale pe 24 noiembrie și 8 decembrie, iar cele parlamentare pe 1 decembrie, de Ziua Natională ,a spus fără să se gândeasc că „este vorba de o duminică ca oricare altă zi de duminică”, fără să se gândească la reactia publică a oamenilor de bun simț.
(Vezi: https://www.cotidianul.ro/monstruoasa-coalitie-batjocoreste-ziua-nationala-a-romaniei/)
Franta reala n-are nicio treaba cu revolutia si cu „idealurile” pur masonice pe care le enumera generalul de carton, si de ale caror inamici (!) vrea sa ne apere. Grandoarea Frantei a facut-o monarhia, si in speta monarhia CRESTINA, iar nu conjuratia care isi propunea sa „spanzuram ultimul rege cu matele ultimului popa”. Dar istoria aceasta nu se preda in loja d-sale.
Asta ori e nemernic mincinos, ori e mincinos nemernic! Cum adică, Franța a fost prieten și aliat? A fost în rândul armatei cat timp ai fost împreună în alte țări la războiul altora pe solda încasată din bugetul statului român! Nu a fost aliat și partener României niciodată de când există, Franța a profitat de orice din Romania din totdeauna.
Lung-i drumul Clujului! Cate Ciuci mai sunt?
Ciuca a adresat urări Franței și ura României. Am înțeles ca în cadrul sesiunii aniversare NATO, s-a decis publicarea lucrării de doctorat a domnului Ciuca cu caractere fara caracter și cu litere din AUR, AUR pe care l-am urmărit în presa scrisa și cea vorbita, de ulei la cald, ca e foc și clopot de căldură pe directiva UE care interzice controlul tirurilot ucrainiene la vama și pe traseu, directiva care a ucis și ultima urma de speranța privitoare la salvarea cu girofar a suveranitatea tarii. Așteptăm proteste și din partea USR, PNL, PSD, UDMR și IEW. Noua dreapta nu e încă bine condimentata și, se pare, dorește sa se transforme în Nou Stânga de Upercut. Sincer, cele mai mari așteptări le am din partea IEW. Reprezentanții sai marcanți, sunt sigur, vor solicita Ucrainei ca Banderas sa fie coborât de pe soclu și amplasat în fata UE și NATO, alături de Marx, Engels, Lenin și corifeii scolii de la Frankfurt. Am fost informat ca tovarasul Florian ar dori ca amintire pânză care-i va acoperi bustul lui Banderas din fata sediului ONU. Slabe șanse, având în vedere ca peste 1 milion de persoan aparținând poporului ales au avut aceeași solicitare.
Expulzate din Africa, victorioasele trupe franceze au găsit … sejur, all incluzive gratis în România.
Da de ziua mă_tii, ce zici?
Mai acum 3-4 ani ne luau la mișto in „Le Canard enchaine” : ferraille…! ferraille…!
Jegurile !