Clădirea fostei unităţi militare de la Gara Târgovişte, unde a avut loc procesul soţilor Ceauşescu, va fi reabilitată. Interiorul va fi destinat în cea mai mare parte expoziţiilor, anunţă Corneliu Ştefan, preşedintele CJ Dâmboviţa.
Având în vedere trecutul său remarcabil, lucrările vor păstra unicitatea şi semnificaţia istorică, dă asigurări Corneliu Ştefan în mesaju său care a fost postat pe Facebook.
Clădirea este în acest moment în administrarea CJ Dâmboviţa şi găzduiește Muzeul Comunismului. În trecut, în clădire a funcţionat şi o Şcoală de cavalerie.
„Astăzi (miercuri, n.r.) , am semnat contractul de execuţie a lucrărilor pentru proiectul „Conservarea, restaurarea, valorificarea clădirii Fosta Şcoală de Cavalerie în vederea consolidării identităţii culturale a judeţului Dâmboviţa. Având în vedere trecutul său remarcabil, lucrările vor păstra unicitatea şi semnificaţia istorică a clădirii unde a funcţionat, printre altele, Unitatea Militară de la Gara Târgovişte şi unde a avut loc procesul soţilor Ceauşescu”, precizează, într-o postare pe Facebook, preşedintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.

Conform acestuia, se vor executa lucrări de finisare la nivelul pereţilor, planşeelor şi tavanelor; se vor hidroizola pardoseala şi pereţii subsolului şi se vor termoizola pereţii exteriori dinspre curte, la interior; se vor conserva modelele istorice din pardoseala de mozaic aflată în holul central; la nivelul şarpantei, se va înlocui toată structura veche cu una nouă cu învelitoare din ţiglă ceramică de tip solzi; se vor reface finisajele interioare şi exterioare; se vor reface instalaţiile electrice şi termice.
La etaj, se vor amenaja spaţii de expoziţie, în corpul central, iar în extremităţi se vor amenaja birouri administrative, muzeale şi birouri aferente activităţii de cercetare.
„Pentru a asigura accesul tuturor persoanelor, se va monta un lift panoramic ce va avea acces de la nivelul curţii până la fiecare nivel destinat publicului. În zona de sud a imobilului se vor amenaja o parcare publică cu intrare din Bulevardul Regele Ferdinand şi o alveolă pentru parcarea a două autobuze. Totodată, în incinta curţii se va amplasa o fântână arteziană şi vom reamenaja spaţiile verzi din curtea fostei Şcoli de Cavalerie. La finalizarea lucrărilor, fosta Şcoală de Cavalerie va putea găzdui evenimente culturale naţionale şi internaţionale, dar şi cafenele artistice şi literare locale”, mai anunţă preşedintele CJ Dâmboviţa.
Proiectul costă 22 de milioane de lei. Aproximativ 8 milioane de lei sunt fonduri norvegiene nerambursabile, iar diferenţa va fi asigurată de CJ Dâmboviţa.


Aici ar trebuii adusi toti care au vindut tara strainilor,au facut inprumuturi la bancile straine ,si-au batut joc de romani si sa fie judecati la fel de un tribunal nelegitim si inpuscati imediat.
ar trebui popiti, pe la clădirea aia…
Doar in mintea unui Charlici organe mici ceausestii au fost judecati. Criminalii au fost omorati cu public. Doar un comandant de arma din armata a ramas, inca, in viata, ala care a ordonat omorarea unui autobuz de soldati la Otopeni. Lasati-l pe Iliescu, ala n-a omorat pe cineva, el a fost adus sa puna in opera intelegerea americano-rusa de la Malta.
Putem zice ca in Romania se permanentizeaza o practica bizara: strainii dau ordine, iar noi le executam cu fidelitate.
Atat Maresalul Ion Antonescu, cat si Presedintele Nicolae Ceausescu au fost condamnati da rusi si executati de romani! Simte careva dintre noi vreo urma de rusine? Ce-a urmat? Dupa executia primului s-a ditrus societatea romaneasca, dupa asasinarea celui de de al doilea s-a distrus economia romaneasca. Faptasii traiesc si au avut grija sa aboleasca pedeapsa capitala. Pleaca romanii? Da, pleaca de rusine!…
@”Judecati
@”Judecati”… 12:09
Exceptional comentariu, la care e adaugat ca, desi cu lefurile si pensiile marite astronomic de noul regim, procurorii si judacatorii nu sunt in stare sa caseze acea sentinta data de farsa sinistra numita tribunal, din 1989.
Sunt luate la puricat infractiuni vechi de douazeci de ani, ba chiar Iliescu e anchetat pentru Mineriade, dar de mascarada zisa proces din 1989 nu e atinge niciunul din acesti magistrati stalinisti zelosi…
Stiu ei de ce!
…unde a avut loc procesul farsa a soţilor Ceauşescu si asasinarea lor de catre uneltele Rusiei,dusmanul de secole al Romaniei”asa era corect
Nu poţi numi judecată un proces derulat în faţa unui complet ilegal constituit pe o foaie la weceu (literalmente), în care inculpaţii nu au dreptul la apărare, cu un avocat care face treaba acuzării şi în care inculpaţii nu au dreptul de a face apel şi pedeapsa capitală se execută imediat.
„Judecata” Ceauşeştilor este o umbră pe simulacrul de justiţie din România. Din procesul-spectacol al soţilor Ceauşescu judecătorii şi procurorii din România au învăţat că orice încălcare a legii este „legală”, dacă o comandă Securitatea.
Judecată înseamnă un proces desfăşurat sub ordinea legii, nu ordine pe unitate într-o cazarmă.
Ca o ironie supremă a sorţii, cei care l-au omorât pe Ceauşescu sub acuzaţia de subminare a economiei naţionale sunt exact cei care au subminat economia naţională şi au deturnat statul român, transformându-l în colonie. Şi ca o ironie şi mai penibilă, au făcut un muzeu al comunismului, în locul unde l-au condamnat la moarte. Gândire tipică de curvă proastă – vrea şi cu aia în aia, dar şi cu sufletul în Rai…
Vizibil escrocheriile cresc in intensitate, in detrimentul mentinutilor in sărăcie. Buna fraza, valabilă în România oricând, cand a scos pe gura Petrov turnătorul betivan „Aici sunt banii dumneavoastră”!
ȘI EU CARE -CÂND AM VĂZUT TITLUL -AM CREZUT CĂ SE VA FACE O PIRAMIDĂ UNDE SĂ FIE DEPUSE RĂMĂȘIȚELE „ÎMPUȘCAȚILOR” IAR PE O„FAȚĂ” SĂ SE SCRIE „AICI AM ÎNGROPAT VIITORUL ROMÂNIEI”