Clădiri aparţinând direcţiei naţionale a poliţiei din Ankara au fost vizate vineri de atacuri cu rachete care au provocat pagube materiale dar nu şi victime, conform agenţiei de presă Dogan, citată de AFP.
Atacul s-a produs la ora 22:00, ora României, a afirmat agenţia, precizând că poliţia a stabilit baraje pe toate drumurile pentru a intercepta atacatorii.
Sediul poliţiei şi o clădire alăturată ce deserveşte serviciile sociale ale poliţiei au fost atinse fiecare de o rachetă, în timp ce un proiectil care nu a explodat a fost găsit într-o grădină de lângă aceste clădiri, a susţinut şi postul de televiziune NTV.
Un suspect a reuşit să fugă după atentat şi este căutat de poliţie, a mai transmis televiziunea citată.
Postul de televiziune CNN-Turk a afirmat la rândul său că există doi suspecţi şi a anunţat sosirea la faţa locului a ministrului de Interne Muammer Guler.