UPDATE Două clădiri s-au prăbuşit, sâmbătă seară, în două oraşe din India, în timpul ploilor musonice, provocând moartea a cel puţin 20 de persoane şi rănirea altor zeci.
O clădire veche de 50 de ani s-a prăbuşit într-o zonă săracă din New Delhi. Cel puţin 11 persoane au murit, iar un supravieţuitor primeşte îngrijiri medicale la spital, a declarat un reprezentant al pompierilor, Praveer Haldiar, conform ABC News.
O clădire de 12 etaje aflată în construcţie s-a prăbuşit, pe fondul ploilor torenţiale, la periferia oraşului Chennai, capitala statului indian Tamil Nadu.
Patru muncitori au murit pe loc, iar alţi cinci au decedat ulterior, la spital.