Claudiu Năsui, audiat la DNA

Deputatul USR Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei, s-a prezentat, luni, la Direcţia Naţională Anticorupţie.

El este audiat în dosarul în care sunt cercetaţi fostul selecţioner al echipei naţionale de fotbal Victor Piţurcă, fiul acestuia, Alexandru Piţurcă, şi director general al Companiei Naţionale Romarm SA, Gabriel Ţuţu.

Întrebat de jurnalişti la intrarea în sediul DNA de ce se află încă în funcţie Gabriel Ţuţu, Năsui a răspuns: „Eu am început procedurile de demitere şi ele au fost oprite de cei care au venit după. Uitaţi-vă cine a fost în Consiliul de Administraţie înainte şi după. Puteţi să vedeţi cine a numit oamenii în CA şi cine a susţinut directorul general în fiecare companie de stat”.

Săptămâna trecută, un judecător de la Tribunalul Bucureşti a respins cererea DNA de arestare preventivă pentru 30 de zile a directorului Romarm, Gabriel Ţuţu, şi a lui Alexandru Piţurcă, fiul lui Victor Piţurcă, în dosarul legat de achiziţii de măşti de protecţie neconforme pentru Ministerul Apărării.

Magistratul a dispus ca cei doi să fie plasaţi sub control judiciar, având mai multe interdicţii.

Alexandru Piţurcă a fost reţinut marţi pentru 24 de ore, fiind acuzat de cumpărare de influenţă, în timp ce Gabriel Ţuţu a stat şi el o zi în arestul Poliţiei Capitalei.

În acelaşi dosar, fostul selecţioner Victor Piţurcă este cercetat în libertate, sub control judiciar, pentru cumpărare de influenţă

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. Urmasul lui petrov betivanul, toarna ca sa scape de cozile lui! Mostra de turnator in democratia bazata pe securitate pe continuitate dupa 1989.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.