
Anularea regulamentului SAFE privind înarmarea statelor membre, adoptat de Comisia Europeană printr-o procedură care a eliminat în mod intenționat dezbaterea democratică, i-a înfuriat pe europarlamentari.
Scos din joc, Parlamentul European a decis să dea în judecată Consiliul UE în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) după ce Comisia Europeană a activat o procedură de ocolire a legislativului european în privința fondului de 150 de miliarde de euro aferent planului ReARM Readiness 2030, a anunțat miercuri serviciul de presă al PE.
Europarlamentarul Cladiu Târziu salută decizia Parlamentului European, considerând că „În dispreț total față de atribuțiile Parlamentului, Ursula von der Leyen a forțat adoptarea proiectului în regim de urgență, pe baza prevederilor din Articolul 122 al Tratatului de funcționare al Uniunii Europene.
Parlamentul European a inițiat o acțiune în justiție împotriva Consiliului Uniunii Europene din cauza modului în care a fost adoptat programul Security Action for Europe (SAFE), un instrument financiar în valoare de 150 de miliarde de euro (împrumuturi de pe piețele de capital facute de UE și date statelor membre sub formă de credite) destinat consolidării industriei europene de apărare.
Deși Parlamentul susține obiectivele programului, consideră că a fost exclus în mod ilegitim din procesul legislativ, ocolind astfel controlul democratic.
Ursula von der Leyen și „aristocrația” politică de la Bruxelles pe care o patronează trebuie readuși cu picioarele pe pământ, iar Uniunea Europeană trebuie să redevină o comunitate bazată pe reguli democratice, nu pe decrete emise din spatele ușilor închise!“
 
					 
                       
                       
                       
                       
                       
                      
Ce a produs inTarziatul: „Vorbe, NU fapte” ? Continuati !
Duamna Ursula e din neam aristocrat fără ghilimele. Căutați pg wiki mai ales franceză a balabustei.
Ur Suloooo,nu te lasaaa,baga afacerea la ” secret „.Suna-l pe Iohanus,te invata el cum se face.Ce, trebuie sa stie si Parlamentul,toata lumea ce invartiti voi acolo cu 150 de melearde de Euro ? Cu meleardele dela vaccinuri,ce s-a mai aflat,ce mai stii ? Zace Dosarul,zace,justitie si democratie de Tip European,bazata pe statul de drept european,mafiot si esuat.Ca la romani.Invatati unii dela altii.”Ti-ai dreacu’ de hoti cocotati,peste tot numai hoti cocotati.
Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste Europene.
Tarziu ne-am lamurit ca Tarziu e frate de sange cu Iuda. Momentan credem ca face parte din polul suveranist polo pe apa si polo calare pe democratie, alaturi de cei din Clubul Pelticilor, Covrigarilor,Bananierilor si vorbitorilor de limbi minoritare.
@ Traiasca si infloreasca CC al PCUE (21 aug. 2025 la 11:09)
„….Uniunea zisa Europeana nu are cum sa redevina ceva ce n-a fost niciodata!….”
👍 🍹 🍺
În rest , s’auzim numai de bine că de rău suntem sătui !
Cred ca si pe Ursula o cam doare la pasarica de Tarziu…
mare scurs,neamurile din asia tot asa zic?
Rautatea, incompetenta si deturnarile de fonduri sunt ADN-ul UrSSulei si câtorva altor femei din Comisie, orori absolute. Sosiile lui Toiu.
Vai , ce tare e Tîrziu ! Poate să salute și stîlpul de la intrarea în sediul SRI , tot un singur vot în Parlamentul UE … , rămîne . Răul făcu de către acest personaj fără anvergură , nu poate fi ignorat . Acum , poate rîgîi orice .
Tarziu mai bine ar contribui la intregirea polului suveranist, nu la destramara lui.
Se cutremura Belgia cu Bruxelles cu tot, va dati seama, cred ca toti cetatenii din oras, tin post negru, pentru mai Tarziu…
Mda bre..Patriot al naibii,. Care știe să mai tragă un șut intr-un cadavru..Ursula mai stă doar cîteva săptămîni la UE,..
„Uniunea Europeană trebuie să redevină o comunitate bazată pe reguli democratice”
Voit sau nu, un discurs inselator clasic deja.
Uniunea Europeana n-a fost niciodata bazata pe reguli democratice! Uniunea Europeana nu este nici Uniune, nici Europeana, ci un instrument de extorcare a batranului continent de catre creditorii generosi a caror indentitate continua sa ramana un mister.
Uniunea zisa Europeana nu are cum sa redevina ceva ce n-a fost niciodata!
Uniunea Europeana este un model la scara mica a unui Guvern Global care este in carti de secole. Daca UE esueaza, proiectul de Guvern Mondial se amana cu generatii intregi.
E de observat asta la asa-zisele ajutoare de rezilienta, unde fiecare cent din pix in contul caruia se pot cumpara in genere doar marfuri UE aduce cu sine legislatie tiranica de tipul impozitului marit progresiv pe proprietate (ce anume ar justifica economic aceasta?).
Cand este stiut al cui obiectiv este si a fost anularea proprietatii private, de la Marx incoace!