
Anularea regulamentului SAFE privind înarmarea statelor membre, adoptat de Comisia Europeană printr-o procedură care a eliminat în mod intenționat dezbaterea democratică, i-a înfuriat pe europarlamentari.
Scos din joc, Parlamentul European a decis să dea în judecată Consiliul UE în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) după ce Comisia Europeană a activat o procedură de ocolire a legislativului european în privința fondului de 150 de miliarde de euro aferent planului ReARM Readiness 2030, a anunțat miercuri serviciul de presă al PE.
Europarlamentarul Cladiu Târziu salută decizia Parlamentului European, considerând că „În dispreț total față de atribuțiile Parlamentului, Ursula von der Leyen a forțat adoptarea proiectului în regim de urgență, pe baza prevederilor din Articolul 122 al Tratatului de funcționare al Uniunii Europene.
Parlamentul European a inițiat o acțiune în justiție împotriva Consiliului Uniunii Europene din cauza modului în care a fost adoptat programul Security Action for Europe (SAFE), un instrument financiar în valoare de 150 de miliarde de euro (împrumuturi de pe piețele de capital facute de UE și date statelor membre sub formă de credite) destinat consolidării industriei europene de apărare.
Deși Parlamentul susține obiectivele programului, consideră că a fost exclus în mod ilegitim din procesul legislativ, ocolind astfel controlul democratic.
Ursula von der Leyen și „aristocrația” politică de la Bruxelles pe care o patronează trebuie readuși cu picioarele pe pământ, iar Uniunea Europeană trebuie să redevină o comunitate bazată pe reguli democratice, nu pe decrete emise din spatele ușilor închise!“
 
					 
                       
                       
                       
                       
                       
                      
Ce a produs inTarziatul: „Vorbe, NU fapte” ? Continuati !