„În urma informaţiilor apărute în spaţiul public în cursul zilei de vineri, dorim să formulăm câteva precizări, cu toată responsabilitatea şi cu deplin respect faţă de tragedia pe care o traversăm împreună cu familia îndurerată. Suntem profund marcaţi de cele întâmplate şi cooperăm integral cu autorităţile pentru clarificarea completă a situaţiei. Pentru corecta informare a publicului, menţionăm că activităţile de sedare profundă, desfăşurate de clinică în ultimii ani, s-au realizat în cadrul unei unităţi care a funcţionat în baza autorizaţiilor şi avizelor necesare, eliberate de instituţiile competente”, transmit sâmbătă reprezentanţiiCrystal Dental Clinic.
De asemenea, clinia transmite că a investit în noi spaţii medicale şi echipamente moderne de sedare, iar procedurile de avizare şi autorizare pentru acestea sunt în desfăşurare.
„Aceste demersuri au fost cunoscute şi monitorizate de instituţiile abilitate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă. Regretăm faptul că în spaţiul public au circulat informaţii incomplete sau denaturate, care pot crea confuzie într-un moment încărcat emoţional. Considerăm că orice evaluare trebuie realizată exclusiv pe baza documentelor oficiale, nu prin speculaţii sau afirmaţii neverificate”, spun reprezentanţii clinicii
Ce a descoperit echipa Ministerului Sănătății la clinică
Crystal Dental Clinic mai transmite că are o echipă formată din peste 100 de specialiști.
„Rămânem angajaţi în transparenţă, cooperare instituţională şi susţinerea tuturor procedurilor necesare pentru clarificarea completă a faptelor. Suntem alături de familie în această perioadă extrem de dificilă şi evităm orice declaraţie care ar putea accentua durerea sau influenţa ancheta în curs”, transmit reprezentanţii Crystal Dental Clinic”, se mai arată în comunicatul clinicii.
Reamintim că cel care a declarat că respectiva clinică funcționează necorespunzător a fost chiar ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.
„Sigur, nu am încă un raport final, dar din ce ştiu de la echipa mea care se află la faţa locului există spaţii care nu respectă normativul şi legislaţia în vigoare cu privire la funcţionarea unui cabinet în care se asigură anestezie intravenoasă, mă rog, anestezie generală în afara spitalului. Revin sau ajungem din nou la aceeaşi problemă pe care am avut-o şi pe care am spus-o acum câteva săptămâni în conferinţa de presă, avize emise ilegal, clinici private care funcţionează în afara legii, protocoale care nu sunt respectate şi, la finalul zilei, mor oameni”, a afirmat ministrul.
„Un medic ATI român stabilit în Germania, Iuliu Torje avertizează că, în prezent, România nu dispune de niciun protocol oficial pentru sedarea copiilor, ceea ce face ca fiecare procedură să fie un pariu periculos.
Cu alte cuvinte, fiecare clinica stomatologica lucreaza, dupa reguli proprii, in cazul ca le are.
Dupa cum citesc stirile, vinovata ar fi fetita pentru ca era cam bolnavioara, nu doctorita care a ales sa neglijeze acest „amanunt”.
Multi doctori considera ca din cauza multilor ani de scoala sunt mici zei care hotarasc ei ce este bine si ce nu iar pacientul trebuie sa asculte fara intrebari.
„Medicul Şerban Bubenek recunoaște că la terapie intensivă nu prea se mai salvează vieți: Doar 4 din 10 scapă” 2021
Astazi, in loc sa-si exprime o pozitie legata de situatia micutei, prefera sa porneasca un scandal atacandu-l pe doctorul român care profeseaza in Germania, Iuliu Torje.
Ce gandeste drul Bubenek relativ la o sedare profunda intravenos, asupra unui copil de doi ani, in lipsa aparatelor de monitorizare si interventie de urgenta, necesare in ATI?
Nu se fac vinovate autorizatiile si vinovate sunt diplomele doctorilor care au fost luate asa cum se stie in Romania .Asemenea situatii in care pacientul sufera,sau moare , datorita interventiilor gresite ale cadrelor medicale se datoreaza pregatirii profesionale care este zero la aproape toate cadrele medicale.
Dar parintii copilei nu au nici o vina ? Cite carii avea copila de 2 ani ca sa o duci la dentist? Sau s-a nascut cu toata dantura ?
Primii vinovati sunt parintii fetitei. Care nu i-au acordat nici cea mai mica atentie timp de 2 ani. Aflu c-ar fi putut fi alergica, lucru despre care-au tacut. Si faptul c-avea carii la dintii de lapte, la 2 ani, îi acuza.
Si daca avea toate avizele cum de a murit mititica?
Nu e vorba de avizele de functionare.Echipa de anestezie trebuia sa faca un test alergologic elementar la substantele ce urmau sa le foloseasca,mai ales fiind vorba de un copil de 2 ani.
Ehe, si cum se dau si avizele asta?!! Stiu depozit import produse dentare cu cabinet stomatologie, cart Floreasca, cu aceiasi cladire si intrare beneficiari si pacienti, culoare si grup sanitar comun. Deci este cu avize, cel fel si cum ?!!
Acum incepe circul:
Daca avea toate avizele necesare functionarii dar nu indeplinea conditiile, ATUNCI CUM LI S-AU DAT DAT AVIZELE?
n-are cum. ar insemna ca rogobete e papagal.
N-ar fi primul papagal dintre ministrii post ’89.