Clujul a făcut pe Mutu în derbyul cu Rapid!

Sâmbătă seară a avut loc duelul echipelor care erau la egalitate de puncte în urma liderului FCSB, CFR Cluj și Rapid pe stadionul ardelenilor.

La CFR Cluj pe bancă se află acum fostul antrenor al giuleștenilor de la început de sezon, Adrian Mutu. Rapid venea după o serie de trei victorii consecutive, dar fără a fi convins pe deplin. CFR câștigase primele două meciuri cu noul antrenor iar veteranul de aproape 39 de ani din atac, Ciprian Deac, revenise la formă maximă după perioada grea avută cu italianul Andrea Mandorlini. Rapid a arătat că într-adevăr transferurile făcute în iarnă, ultimul venit, jucător de valoare, mijlocașul slovac Hromada, era și el pregătit, pe bancă, deși abia a ajuns la București. Rapid a fost echipa care a condus tactic perfect partida și a reușit să se impună meritat cu 1-0, prin golul unui fost CFR-ist, Damjan Djokovic, dar a mai ratat alte trei-patru mari ocazii. CFR a dezamăgit, ajungând extrem de greu la poarta lui Aioanii, deși oaspeții l-au pierdut repede, în prima repriză, pe sufletul echipei, căpitanul Cristi Săpunaru, iar apoi și fundașul dreapta Onea l-a urmat mai repede la vestiar din același motiv. Adrian Mutu spune că nu este îngrijorat de acest rezultat, că șansele la titlu sunt aceleași, dar nu este chiar așa, acum Rapid devenind rivalul principal pentru Gigi Becali, care tocmai declara zilele trecute că doar CFR poate fi o amenințare și că deși Dan Șucu a băgat o groază de bani la Rapid nu are nici o șansă.

Mai mult, Rapid continuă loviturile pe piața de mercato și pentru viitorul sezon. Unul dintre cei mai buni tineri jucători din România, mijlocașul UTA-ei, Rareș Pop, va veni din vară în Giulești, semnând un contract pe patru ani și jumătate, dar va rămâne la Arad până la finalul acestui sezon. În Giulești se vorbește dar se și muncește cu adevărat pentru crearea unui lot foarte valoros inclusiv în cupele europene.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

6 Comentarii

  1. Păi Mutul e antrenor cum e celălalt mut președinte!…
    Dar amândoi au ceva in comun… prostia…

  2. La Cluj, de cind a venit Mutu, se vorbeste la antrenamente nu de „lina de atac”, ci de „liniuța de atac” …

  3. „…a fost echipa care a condus tactic perfect partida și a reușit să se impună meritat cu 1-0”?
    Clujul de după alungarea lui Mandorlini nu mai joacă nimic! Nici o idee de joc n-ai văzut la echipa muțească, chiar dacă miticii au avut perioade în care n-au „fost prezenți” în joc! Dezastru total, făcut organizațional de Neluțu la echipă, CU INSISTENȚĂ!
    Bowul de Neluțu l-a vîndut pe Petrila (cea mai mare „promisiune” a Clujului, cu 1 an în urmă! i-a dat și pe alți tineri formați de club, la fel, da’ cu Petrila mai aveam o speranță), miticilor, pe 750k! Auzi, mă! 750k! …și a reușit să-și bată-joc de Sepsi O.S.K., clubul ce l-a „reparat” (prin Bergodi, care putea fi adus la Cluj!) pe Petrila după ce dobitocu’ preferat a’ lu’ Neluțu, „Bursucu” mitic idiot, l-a făcut-praf! Cu ungurul Diószegi László nu-ți mai repari obrazu’ în vecii vecilor, neluț cretin, după înșelătoria la care ai recurs, măgarule! Oare cum pot fi unii oameni atît de cretini ca Neluțu ăsta? …în fuțibol, înainte, era numa’ ciobanu’ pușcăriaș! De cîțiva ani a apărut și ne-chematu’ ăsta a’ Sirviciilor, Neluțu, Mare „om de afaceri” fără afaceri! ..dacă și zisele afaceri personale le-a condus cum a condus clubul clujan în acești ani, mă mir că încă nu e în faliment personal. Pleacă de la echipă, jeg-neluțule!

  4. Cheferistii unguri au fost scapati din mana de securitatea lui Imre de cand Helvig a fost dat afara.Incepe sa se vaga adevarata lor valoare. Rapidul este o echipa care niciodata nu a fost iubita de cei cu epoleti albastri, militieni sau securisti.

  5. Uăi, eia di la Koloszvar n-o avut-o nișiodat’ cu cuotca! Iei sa prișep ghini di tăt la droganjeal’ acușic’ și-or găs’t ș-un trainăr pi măsură, mai trăbui o țâruc di rabdari.Pintru acomodarii. Să videț p’in vară ce nghinuni or fași…

  6. NO ! ȘI CE! DORĂ ȘI RAPIDU „JOACĂ”-CUM? CE? ȘI PENTRU CINE ? HAI RAPIDU -MăCAR LA „LOPTĂ(minge)” că pe șine …!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.