CNAIR menţine luni în nouă judeţe restricţii de circulaţie

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) menţine luni restricţii de circulaţie pentru camioanele de peste 7,5 tone, în intervalul orar 12:00 – 20:00, pe drumurile naţionale şi autostrăzile din nouă judeţe, măsură fiind luată din cauza caniculei.

”Pe reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi care tranzitează teritoriul României vor fi menţinute restricţiile de circulaţie pentru autovehiculele cu o masă autorizată mai mare de 7,5 tone, în următoarele judeţe: Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Bucureşti, Călăraşi, Tulcea, Constanţa”, a anunţat compania, precizând că pentru celelalte judeţe, restricţiile de tonaj se ridică.

În intervalul orar 20:00 – 12:00 nu sunt instituite restricţii de tonaj în afara celor prevăzute de legislaţia în vigoare, a menţionat compania.

Fac excepţie de la aceste restricţii autovehiculele destinate transporturilor de persoane, transporturilor de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală, care participă la intervenţii în caz de forţă majoră.

Totodată, nu se supun restricţiilor autovehiculele destinate transporturilor funerare, transporturilor poştale, transporturilor de echipamente de prim ajutor, pentru distribuire de carburanţi, transporturilor de mărfuri sub temperatura controlată, pentru tractări vehicule avariate, pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate, transporturi cu vehicule specializate destinate salubrizării, transporturi apă îmbuteliată, transporturi produse provenite din exploatări agricole şi transporturi militare implicate în exerciţii multinaţionale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.