CNAS, precizări despre cardurile de sănătate

Cardurile de sănătate care nu au fost distribuite prin serviciile poștale vor fi trimise de casele de asigurări către medicii de familie pe parcursul lunii ianuarie, iar pacienții le vor putea ridica de la aceștia, precizează reprezentanții Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate (CNAS).

„Cardurile care nu vor fi distribuite, prin intermediul serviciilor poștale, atunci când se va încheia procesul de distribuire prin aceste servicii, vor fi predate caselor de asigurări și, în scurt timp, casele de asigurări vor trimite cardurile către medicii de familie. Distribuirea prin servicii poștale s-a realizat în mare măsură, dar nu s-a terminat încă. În ianuarie, se termină distribuirea cardurilor prin poștă și, tot în această lună, cele care nu au fost distribuite vor fi trimise la medicii de familie. Asigurații care și-au primit deja cardul pe parcursul lunii ianuarie îl vor putea inițializa, iar cei care nu au intrat în posesia cardului îl vor ridica de la medicul de familie, în curând, odată cu solicitarea unui serviciu medical, ocazie cu care se va face și inițializarea serviciului pentru care se duc la medicul de familie”, a declarat vineri, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al CNAS, Mihaela Tănase.

Utilizarea efectivă a cardului național de asigurări sociale de sănătate de către asigurați și furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale se va face începând cu 1 februarie 2015, prevede un proiect de hotărâre de guvern, pus în dezbatere publică pe site-ul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.