CNATDCU, decizie privind contestația doctoratului șefei DNA

Consiliul General al CNATDCU a respins contestația în cazul lucrării de doctorat a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, au declarat, marți, surse oficiale, potrivit Agerpres.

Au votat împotriva contestației 32 de membri ai CNATDCU, unul în favoarea acesteia, iar un alt membru s-a abținut.

Pe 8 decembrie 2016, Consiliul general al CNATDCU a decis că procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, nu a plagiat în lucrarea sa de doctorat.

Decizia a fost luată cu 35 de voturi ”pentru” și o abținere. Ulterior, a fost depusă o contestație.

Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.